UTA Arad

Petre riscă să rateze a doua deplasare consecutivă, UTA pleacă de mâine spre Călărași cu 19 jucători





Amețelile lui Adrian Petre, ce au provocat schimbarea cu Tănase în minutul 41 al confruntării cu Olimpia Satu Mare, au anunțat o răceală pentru golgheterul UTA-ei. Astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Auto Tehnic Ford, dinaintea deplasării de la Călărași, Laurențiu Roșu a anunțat că prezența atacantului arădean pe teren duminică este incertă. Ar fi a doua deplasare ratată de Petre, după cea de sâmbăta trecută, când a fost suspendat pentru jocul cu Juventus. „Nu s-a antrenat cu noi din cauza unei răceli, ce a cauzat și starea de amețeală de la meciul de marți. Sper ca mâine să se pregătească normal, pentru a-l putea include în lotul ce pleacă mâine seară spre București. E un jucător important pentru noi, dar dacă va trebui să ne descurcăm fără el, nu ne schimbăm obiectivul, aceala de a obține încă trei puncte în clasament”, a menționat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Arădenii au anticipat cu o zi plecarea spre sudul țării, dar asta pentru a parcurge ce 130 de kilometri de la București la Călărași în seara zilei de sâmbătă, sau în dimineața jocului cu Dunărea. Așadar, delegația textilistă va lua mâine seară avionul de la Timișoara, se va caza la Hotel Mirage din Snagov, iar sâmbătă se va antrena pe terenul din Corbeanca. În după-masa aceleași zile, utiștii vor ajunge la destinația finală și vor trage la Hotelul Albatros. Cu Adi Petre, pe a cărui refacere se bazează stafful tehnic și medical, numărul jucătorilor din lot se ridică la 19 și anume: Miron, Barna – Adili, Muntean, Manea, Gligor, Burlă, Filaret, Tănase, Chindriș, Copil, Jorza, Strătilă, Vîlceanu, Andor, Stahl, Curtuiuș, Petre și Piccioni.

Dacă, totuși, cel mai bun marcator stagional al „roș-albilor” nu va fi apt, în avion, mâine seară, s-ar putea urca Paul Copaci, destinat deocamdată să spre Cluj, acolo unde, sâmbătă, UTA Under 19 va juca împotriva celor de la Ardealul. Utiștii vor face drumul spre casă cu autocarul și se vor mai întoarce la treabă de abia miercuri, fiindcă, oricum, weekendul viitor iau fără joc punctele cu Tărlungeniul.

În altă ordine de idei, să mai spunem că Alin Gligor și colegii săi au primă de victorie de 3000 de lei (mărită de 5 ori) de titular la Călărași. Celelalte trei au fost deja încasate, cea de la meciul cu Olimpia chiar astăzi.

Un comentariu

  1. Speram ca aceste prime mari ce se dau sa conteze la final sa nu uitam putem bate tot daca castiga si sepsi

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button