Arhivă articole

Aproape campioni: Ardealul Cluj – UTA Under 17 1-2


După ce săptămâna trecută a obținut calificarea matematică la turneul final al juniorilor Elite Under 17, UTA a făcut și pasul, probabil, decisiv spre câștigarea seriei de Vest. La Someșeni, gazdele au marcat rapid, dar arădenii au avut puterea să revină pe tabelă pentru trei puncte foarte importante.

Cioargă a deschis repede scorul, prin euro-golul lui Cioargă, mingea atingând ambele bare, dar după numai 9 minute, UTA a egalat. Gruiescu a înșirat pe drum trei adversari, a pasat în fața porții, iar Faur a marcat simplu. Utiștii au jucat din ce în ce mai bine, L. Bodri a ratat o ocazie importantă, dar golul a fost doar amânat pentru repriza secundă. În minutul 53, același Gruiescu a pătruns în viteză în careu, a fost faultat, iar nou-intratul Deta a marcat din penalty. Puștii roș-albilor au continuat să joace bine și nu au riscat aproape deloc în fața formației ce a condus campionatul din prima etapă până azi.

„Băieții chiar au jucat foarte bine, am revăzut echipa din tur, ce a mers din victorie în victorie de prin luna ocombrie până la pauza de iarnă. Eu zic că am fost peste adversari din toate punctele de vedere. Tactic, tehnic, ca și atitudine, posesie a balonului și realizări fotbalistice. Am ajuns pe primul loc, sper să mergem la turneul final din postura camoionilor”, ne-a declarat Mihai Petcuț, cel care o pregătește pe UTA Under 17, alături de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi

Formații:

Ardealul: Dombradi – Sandor, Porumb, Oltean, Mîcrială – D. Rus, Tudoran, Ilie, Palcu – Andronic, Cioargă.

UTA: Zamfir – Deliman, Sabău, Onuțan, Frai – T. Bodri – Obrad (49 Deta), Petcuț (49 Boștină, 76 Țuța), Gruiescu (78 P. Stan), L. Bodri – Faur (71 Covaci).

Arbitri:Florin Andrei – Balint Albu, Cosmin Bojan. Rezervă: Claudiu Ștef (toți din Târgu Mureș).

0
0

0 comentarii la articolul: “Aproape campioni: Ardealul Cluj – UTA Under 17 1-2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.