Arhivă articole

Aradul are campioană mondială la șah școlar!

Flavia Sida este noua campioană mondială de șah școlar – proba de blitz, la categoria fetelor de 7 ani. Legitimată la clubul de șah Vados și pregătită de antrenorii Ladislau Kelly si Rodel Rujan, arădeanca a terminat turneul înaintea a două jucătoare din India, țară care devine rapid noua superputere în sportul minții la nivel mondial.

La aceste Campionate Mondiale de Șah Școlar, desfășurate la Iași, au participat peste 500 de jucători din 41 de țări. Clubul de șah arădean Vados a mai fost reprezentat de alți cinci jucători, toți cu rezultate bune. În primul rând, Filip Magold, cu o clasare pe locul 9 la șah clasic (categoria open 9 ani), a fost primul român din clasamentul general. Apoi, Victor Magold a luat locul 12 la șah clasic, la categoria open 13 ani, Constantin Lup și Flavius Sida – la categoria open 11 ani și Clara Milea, la categoria fetelor de 9 ani.

0
0

0 comentarii la articolul: “Aradul are campioană mondială la șah școlar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.