UTA Arad

ASU Poli întâlnește Călărașiul în weekend, dar e deja cu gândul la…UTA





Cu obiectivul stagional îndeplinit, echipa suporterilor poliști mai are o singură țintă până la căderea cortinei, împiedicarea rivalei de-o viață să promoveze în Liga 1. Punctele puse în joc pe 21 mai sunt foarte importante pentru arădeni și „alb-violeții” știu asta, așa că numără zilele până la disputa de pe „Dan Păltinișanu”.

Prin urmare, meciul de sâmbătă, cu Dunărea Călărași pare un simplu Pit Stop, iar Sorin Brîndescu se teme pentru concentrarea elevilor săi. „E un meci foarte greu, mai ales prin prisma faptului că urmează apoi meciul cu UTA. Toată lumea este focusată la meciul cu UTA și am uitat de meciul cu Călărași. Sper să strângem rândurile, să ne adunăm, să fim concentrați și la acest joc, pentru că într-adevăr are altă față în comparație cu turul campionatului. La fiecare antrenament le atrag atenția jucătorilor că până la meciul cu UTA mai avem meciul cu Călărași, să nu-l neglijăm. Sperăm să ne putem capacita și pentru acest joc”, a spus antrenorul lui ASU Poli.

Dacă „Bătrâna Doamnă” pierde jucători în plin campionat, teamul de pe Bega se întărește la nivel de lot. Deian Sorescu s-a despărțit de cealaltă Poli, se pregăteşte de o săptămână sub comanda lui Sorin Brîndescu și ar putea debuta chiar sâmbătă, cu Dunărea Călărași. „Nu am mai jucat un meci oficial de șase-șapte luni. Sunt pregătit din toate punctele vedere, chiar dacă am pierdut din antrenamente. Voi încerca orice îmi cere antrenorul. Din ce minut mă bagă, voi juca 100%. Eu mă simt undeva la 75-80% la antrenamente. Nu sunt antrenamente așa grele, e și normal, e sfârșit de campionat. Meciul e unul foarte important. Dacă pierdem acest meci, vine derby-ul cu UTA și altfel vom intra în teren. Dacă vom câștiga, vom intra altfel în teren, cu altă mentalitate, mai mult curaj”, a precizat mijlocașul de bandă de 19 ani, citat de tmsport.ro.

Vă reamintim că în tur, în cel mai trist derby din istorie având în vedere calitatea jalnică a gazonului de pe „Motorul”, UTA și ASU Poli au remizat la 1. Atunci Telescu (în poză, în duel cu Marius Curtuiuș) a căzut încă din startul meciului cu fața în mocirlă, imaginea rămânând emblematică pentru ceea ce poate oferi orașul Arad ca și condiții sportului-rege în secolul 21. Returul de la Timișoara se va desfășura pe „Marele Oval”, a doua arenă din țară ca și capacitate, după Arena Națională.

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button