Arhivă articole

Fără concesii în Oltenia: Pandurii – UTA Under 17 0-4

Cu titlul de campioană a seriei de Vest în buzunar, puștii utiși jucau în penultima etapă la Târgu Cărbunești cu Pandurii, echipă clasată pe locul 8. Costel Bogoșel și Mihai Petcuț au abordat meciul cu tot ceea ce au avut mai bun, urmând ca de abia de săptămâna viitoare, înainte de concuzia campionatului cu LPS Bihor, să-și calculeze pașii în vederea semifinalei cu Dinamo sau Craiova.

Diferența de valoare dintre cele două echipe s-a reflectat și în configurația finală a tabelei: 0-4. Scorul pauzei a fost 0-1, după ce R. Petcuț a marcat cu capul din centrarea lui Frai, în repriza secundă mai sosind trei reușite. Prima i-a aparținut lui Faur, printr-un lob elegant din afara careului, apoi Petcuț a realizat „dubla” după așezarea lui L. Bodri și, în fine, Țuța a înscris plasat cu latul din interiorul careului.

De menționat ar fi că utiștii au contat și pe Gruiescu și Sabău, jucătorii de câmp utilizați de Laurențiu Roșu ieri, în amicalul, cu Șeitinul. „E o motivație în plus pentru ei convocarea la prima echipă, dar, zic eu, cei care încă nu au ajuns acolo ar trebui să fie și mai determinați.  Ușa e deschisă pentru ei, doar trebuiă să-și dorească să intre pe ea și să rămână acolo. Până una alta, ne bucurăm și de această victorie, o ultimă repetiție în formulă completă pentru semifinală, căci cu Bihorul intenționăm să utilizăm jucătorii care au evoluat mai puțin în acest campionat. Miercuri, vom afla unde ne deplasăm duminică, la Craiova sau București, dar indiferent de adversar știm deja că ne așteaptă meciuri grele”, a spus Mihai Petcuț la finalul partidei din Oltenia.

Astăzi, UTA Under 17 a evoluat în formula: Creța – Deliman, Sabău, Onuțan, Frai – T. Bodri (58 Țuța) – Obrad (41 Covaci), Gruiescu (28  Deta), R. Petcuț (71 Dihel), L. Bodri – N. Faur (62 P. Stan).

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.