UTA Academie

UTA Under 17 începe goana după „aur” în Bănie! Petcuț: „Nu există favorite, va câștiga echipa ce conștientizează importanța unui titlu național”





Întrecerea elitelor fotbalistice la nivelul de juniori a ajuns în faza semifinală. Gruparea fanion a Aradului e reprezentată la ambele categorii de vârstă, cea mică fiind chiar câștigătoarea seriei de Vest, după un parcurs mult peste așteptări. Fiindcă în cealaltă serie, Dinamo a avut rezultatele directe de partea sa în „duelul” cu CSU Craiova, arădenii au fost trimiși în Bănie pentru prima manșă a semifinalei.  Aceasta se va disputa pe arena „Extensiv”, acolo unde echipa mare a „Științei” a evoluat în destule partide de Liga 1 în stagiunea precedentă.

Fiindcă, exceptând ultima partidă, puștii oltenilor și-au disputat toate întâlnirile de acasă pe o suprafața sintetică, e posibil ca „roș-albii” să se adapteze mai repede și mai bine la terenul de iarbă, iar de asta se teme oarecum și antrenorul gazdelor. „Chiar dacă am evoluat duminica trecută, cu Chiajna, pe Extensiv și ne-am și antrenat toată săptămâna acolo, s-ar putea să conteze că un an de zile am folosit în special suprafața sintetică.  Dar, până la urmă, e  tot fotbal, copiii sunt conștienți de importanța meciurilor ce urmează și că avem șansa noastră de a merge într-o finală pe care, de ce nu, să o și câștigăm. La acest nivel, nu mai poți spune că există favorite, iar la copii oricum depinzi de mulți factori, cel mai important fiind forma în ziua jocului. I-am văzut pe cei de la UTA în câteva meciuri, dar nu o să intru în detalii de ordin tehnico-tactic, le țin pentru mine și elevii mei. Ca orice echipă, și cea din Arad are și puncte forte și mai slabe, depinde și de noi cum îi vom contracara”, spune Daniel Mogoșanu, campion al României cu Universitatea Craiova în anul 1991.

„Roș-albii” au iernat pe locul 2, la 2 puncte în spatele celor de la Ardealul Cluj, dar aveau să termine sezonul în frunte, la 8 puncte în față. Pentru manșa întâi a semifinalei, ce se dispută duminică, de la ora 14, lecțiile par a fi făcute. „I-am urmărit chiar duminica trecută la lucru pe adversarii noștri din semifinală. Ceea ce pot spune despre ei este că joacă mult la siguranță, nu riscă prea mult și se bazează în special pe valoarea individuală a jucătorilor de atac. Dar, după părerea mea, luând post cu post, nu sunt peste noi cu nimic. Nici ei și nici celelalte două echipe ce au au ajuns în careul de ași, Dinamo și Ardealul. Le-am spus asta și jucătorilor noștri și i-am asigurat că echipa ce va conștientiza importanța unui titlu național va triumfa la final. Mai sunt trei meciuri, toate decisive, e foarte important ca băieții noștri să intre bine în febra lor, să fie determinați și concentrați. Bineînțeles, primul e cel mai important, avem nevoie de un rezultat bun la Craiova și avem mare încredere că-l vom și obține”, a menționat Mihai Petcuț, antrenor la UTA Under 17, alături de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi.

Delegația arădeană se pune pe drum spre Cetatea Băniei mâine dimineață în 18 jucători. Vor lipsi Toda (accidentat). Mutică (absent de la antrenamente din motive personale) și Alex Stan, plecat de la echipă. Utiștii se vor caza la Hotelul Formag. Sâmbătă după-amiază vor face și o dezmorțire pe un teren din Craiova, prin amabilitatea lui Silviu Bogdan, directorul sportiv al juniorilor lui CSU. Legat de trupa gazdă, multe din speranțele acesteia se leagă de Iovan Markovic, talentatul atacant care a debutat deja pentru „juveți” în Liga 1. Drept de joc ar avea și Vladimir Screciu, însă acesta a devenit demult piesă importantă în angrenajul lui Gigi Mulțescu și – probabil – va evolua mâine seară contra Stelei.

De menționat ar mai fi că cele două echipe s-au întâlnit în iarnă, într-un amical pe „Șega”, ocazie cu care arădenii au câștigat cu 2-1, prin „dubla” lui Călin Gruiescu.

Formații probabile:

CSU Craiova: Bobonete – Niţuică, Constantinescu, Sima, Pătulea – Șerban, Dobre – Mihăilă, Pacionel, Gârbiţă – Markovic (Cercel).

UTA: Zamfir – Deliman, Sabău, Onuțan, Frai – T. Bodri – Obrad, Gruiescu, R. Petcuț, L. Bodri – N. Faur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button