UTA Academie

UTA II, la a doua victorie a primăverii la Timișoara: „Ocazii și goluri după un joc modern, în viteză”





Chiar dacă nu va evita retrogradarea, „satelitul” UTA-ei va scăpa – probabil – de ultima poziție în clasament la finalul sezonului. A făcut-o deja, astăzi, prin victoria contra celor de la Mama Mia Becicherecu Mic, dar – teoretic – se mai poate întâmpla orice în runda finală. Deocamdată, „roș-albii” au pus capăt deplasărilor primăverii, început tot cu un succes și tot cu 2-0 la Timișoara, dar împotriva lui ACS Poli II.

Practic, „roș-albii” și-au luat tare adversarii  încă din primele minute și conduceau cu 2-0 după prima jumătate de oră. „Meciul a fost la discreția noastră, victoria e mai mult decât meritată. Dincolo de rezultat, care și așa nu ne ajută, mă bucură jocul bun al băieților. Ocaziile și golurile au venit după un joc modern, în vitează, cu combinații dintr-una sau două atingeri. Chiar dacă ne-au lipsit din nou juniorii angrenați în semifinala cu Dinamo, băieții au băgat la cap ceea ce le-am zis și anume că, atâta timp cât sunt la UTA, au calități, doar că trebuie să aibă încredere în ei. Am jucat dezinvolt în fața unei echipe de asemenea tinere, dar nu mai tinere ca a noastră”, a precizat Dan Oprescu, care a stat pe banca UTA-ei II pe arena „CFR” de pe Bega, iar sâmbătă dimineață va zbura, alături de Vasile Sin, spre București pentru a întregi stafful tehnic al UTA-ei Under la returul semifinalei cu „câinii roșii”.

Pentru ultimul sfert de oră al disputei cu Mama Mia pe teren și-a făcut apariția pentru „satelitul” Bătrânei Doamne și Bruno Vasiu. Revenit în iarnă la „vatră”, fundașul central a stat mult timp în afara gazonului din pricina unei probleme de sănătate. „A intrat bine în joc, se vede că are chef de fotbal și-și dorește să ajungă din nou la un nivel înalt. Chiar s-a mișcat bine și încă pe un post ce nu-i este prea familiar, cel de mijlocaș central. Ne bucurăm că am avut prilejul să-l debutăm la Liga 3-a pentru UTA”, a adăugat Oprescu.

În ultima rundă, vineri, UTA II o găzduiește pe Galda, meciul nemaiavând absolut nicio miză de clasament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button