Fotbal judetean

I-au dat…„Blană” și în zece: Cetate Săvârșin – CS Glogovăț 2013 2-3





Formația din comuna regală a fost trădată de apărare  în penultimul meci de pe teren propriu al sezonului, iar „Vladi” a plecat cu punctele ce-i dau dreptul să spere la un loc în primele 10 echipe ale campionatului. Chiar și fără „greii” R. Ardelean și Cornea, echipa de la marginea municipiului au avut puterea să revină de la 1-2 și să dea lovitura pe final, prin ex. utistul Răzvan Blănaru.

Deoarece combatantele erau fără griji pe acest final de sezon, meciul a avut un ușor aer de vacanță. S-a jucat deschis, pe contre, iar cele 5 goluri stau și ele mărturie. Revenit pe gazon după o suspendare, Sebastian Popa și-a adus contribuția cu golul de 0-1, printr-un șut de la semi-distanță ce a trecut printre picioarele lui Iștoc și l-a păcălit pe Dagău. Chiar dacă au fost și alte situații, actul secund s-a reluat de la 0-1, dar după numai 1 minut, a venit egalarea. Neag l-a tras de braț pe D. Petrean, „centralul” Bîtea a pus mingea pe punctul cu var, de unde Neamț a trimis-o în plasă.

Gazdele au continuat forcingul scorul a devenit 2-1, în minutul 59. Adi Popa a a tras bine din careu, Ciornei a respins, însă numai până la același Neamț, care a reușit dubla în preziua logodnei cu aleasa inimii sale, Patricia. După minutul 70, defenisva Săvîrșinului a început să dea rateuri și, după un avertisment („cap” puțin pe lângă), Negrea a egalat conturile. În minutul 78, Avram a centrat de pe stânga, iar atacantul Glogovățului a marcat din 11 metri, din mijlocul a trei fundași adverși: 2-2. Chiar dacă S. Popa a fost eliminat pentru proteste, oaspeții nu s-au mulțumit doar cu atât și i-au dat…„Blană”. Răzvan Blănaru a recuperat un balon la 25 de metri de poarta sa, a făcut o cursă de 50 de metri cu mingea la picior și a trimis elegant cu latul, la vinclu: 2-3! „Am obținut un succes frumos, spectaculos, ce ne permite să sperăm că putem termina în primele zece. Avem un grup frumos la Vladimirescu, rămâne de văzut dacă la anul ne putem permite să țintim puțin mai sus”, a spus eroul celor de la Glogovăț, Răzvan Blănaru.

De partea cealaltă, antrenorul-jucător, Cătălin Neamț, susține că începe curațenia de vară. „M-a deranjat atitudinea unor jucători și mă refer în special la fundașii centrali (n.a. Ursulescu și Sandu). Clubul a fost fair-play față de ei, nu cred că meritam să joace pe călcâie azi. O să ne despărțim de ei, poate și de alții și vom promova și mai mulți juniori din pepiniera noastră și din zonă. Copiii chiar demonstrează că au calitate, vrem să le dăm mai multă încredere. Înfrângerea nu mă deranjează în mod deosebit, căci obiectivul ni l-am îndeplinit demult, iar azi chiar am avut absențe importante și vorbesc despre Pavel, Bontea și Cotuna. S-au mai și accidentat destul de devreme Iștoc și Oprea și asta a fost în mare istoria partidei”, a menționat fostul atacant al UTA-ei, ajuns la 19 goluri stagionale în Liga 4-a.

Formații:

Săvârșin: Dagău – Dumitrescu, Ursulescu (49 Muntean), Sandu (87 F. Petrean), Benescu – I. Bogdan, Neamț,  Iștoc (25 Marc), A. Popa – D. Petrean, Oprea (52 Boc)

Glogovăț: Ciornei – Neag, Blănaru, Mariș  – Danciu, S. Popa, Goldiș (68 Doboș), Avram – Gornic – Magdi (23 Chiș), Negrea.

Arbitri: Radu Bîtea – Lucian Berariu, Emil Arsa.

Observatori AJF: Răzvan Cadar, Andras Mako.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button