Arhivă articole

iunie 2017
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Baraj pentru UTA la Timișoara? Lupta pentru ultimul loc de Liga 1 rămas neocupat începe mâine, pe Bega!



Soarta celei mai titrate grupări fotbalistice din afara Capitalei a fost să ajungă pentru al doilea an consecutiv la barajul pentru promovarea în Liga 1. Sezonul trecut, UTA chiar a trebuit să treacă și de Dunărea Călărași pentru a-și câștiga dreptul de a o întâlni pe prim divizionara, FC Voluntari. Cu 3-1 la general, ilfovenii aveau să-și apere locul la „masa bogaților”…din drepturi TV, în timp ce arădenii au luat-o de la capătă în liga secundă.

„Cărțile” au fost amestecate până a ieșit un derby al Vestului, cu ceva „tendințe” recășene pentru „alb-violeți”. Și, chiar dacă marea parte a suporterilor timișoreni o susțin pe ASU, în liga secundă, arădenii nu se feresc să vorbească despre rivalitatea istorică ce marchează „dubla” cu ACS-ul. „Motivațional, stăm bine. Suntem mulți fotbaliști arădeni în această echipă, iar ca arădean cred că nu îți poți dori ceva mai mult decât să promovezi după un baraj cu Poli. Chiar dacă mulți susțin că această echipă nu e adevărata Poli, noi vedem că se vorbește de UTA – Poli și ne este de ajuns”, a explicat Norbert Polgar, completat scurt de antrenorul Laurențiu Roșu: „Fără să intrăm în discuții de identitate, chiar și un duel fotbalistic Arad – Timișoara e de ajuns să te motiveze suplimentar la acest baraj. Ca să putem trece cu bine de timișoreni, e nevoie de efort maxim din partea tuturor. Întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați, de Liga 1, pe care, dacă vrem să-i depășim, nu avem voie să comitem greșeli, mai ales pe teren propriu. De fapt, urmează 180 de minute în care trebuie să fim foarte atenți și să dăm totul”.

„Principalul” Bătrânei Doamne a vorbit și despre formația adversă, identificând destule puncte forte: „În primul rând, îmbină experiența lui Croitoru sau Cânu, cu tinerețea și vigoarea unor tineri ca Bărbuț sau Mailat, ambii jucători rapizi, de bandă. Chiar dacă acesta din urmă nu a jucat prea mult, a venit mereu cu realizări, ca și Popovici, de altfel, care – din câte văd eu – îl înlocuiește cu succes pe Henrique. Chiar dacă a avut ceva de împărțit cu antrenorul, nu e sigur că atacantul brazilian nu va evolua cu noi. Nici nu știi cum e mai bine, căci și Popovici a jucat bine, a dat trei goluri în ultimele două meciuri și se demarcă foarte bine dacă îi dai spații. Dar, peste tot sunt acoperiți, mijlocașii centrali Artean și Soljic dau echilibru echipei, Croitoru apare bine să primească mingea între linii, iar în apărare au jucători cu talie, importanți la fazele fixe. Mă refer la Cânu, Șeroni sau Bocșan, dar și la Scutaru”.

În fruntea oștii de pe Bega stă chiar Ionuț Popa, antrenorul ultimei promovări pe teren a UTA-ei în Liga 1, în vara anului 2002. Arădeanul a vorbit despre un derby ce ar trebui să se joace mereu în Liga 1. „UTA a fost de atâtea ori campioană, Poli are un nume, cele două echipe ar trebui să fie permanent în Liga 1. Dar nu se poate, ba se chinuie să promoveze, ba să joace baraj. Sper să fie un spectacol frumos, să vină lumea, să ne respectăm dacă se poate. Va avea câștig de cauză echipa mai inteligentă, mai norocoasă. Am avut și azi discuții privind primul joc, le-am cerut responsabilitate mai mare. Diferența în jocurile la Liga I se rezolvă cel puțin prin determinare maximă. Le cer responsabilitate, să fie mai prudenți, pragmatici, atenți pe tot parcursul jocului. Am auzit cuvinte frumoase despre UTA, antrenorul Laurențiu Roșu, înseamnă că au valoare. Au încheiat pe 3, au jucători tineri care vor să joace în Liga I. E periculoasă ca grup. Nu se pune problema ca UTA să nu vrea să promoveze, cum am mai auzit că susțin unii”, a explicat Popa, care nu are absențe importante de lot. Doar juniorii Haruț și Bârnoi sunt indisponibili, dar și Poparadu, care – însă – a evoluat mai mult la „satelitul” din Liga 3-a.

Prima manșă a barajului de menținere/promovare în Liga 1 e programat mâine seară, de la ora 20,30, pe arena „Dan Păltinișanu”, din Timișoara. Returul se joacă joi, cu începere de la ora 17,30, pe stadionul „Otto Greffner” din Șiria.

Formații probabile:

ACS Poli: Straton – Străuț, Scutaru, Cânu, Șeroni – Artean, Soljic – Bărbuț, Croitoru, Mailat – Popovici.

UTA: Miron – Polgar, Adili, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Copil, Muntean – Curtuiuș, Petre.

Arbiri: George Găman (Craiova) – Octavian Șovre (Oradea) și Mircea Orbuleț (București). Rezervă: Marcel Bîrsan (București)

Observator FRF: Stan Prodan (Alexandria). Observator LPF: Viorel Ilinca (Pitești).
0
0

0 comentarii la articolul: “Baraj pentru UTA la Timișoara? Lupta pentru ultimul loc de Liga 1 rămas neocupat începe mâine, pe Bega!

  1. Asta imi doresc si eu, sa batem Timisoara chiar daca ei au un lot superior noua , dar prin vointa si daruire ,se poate obtine promovarea, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA., VICTORIE !!!!! , s-au cel putin un egal. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA . !!!!

    0

    0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.