29/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Curtuiuș a terminat cu gol ceea ce ar putea fi ultimul său sezon la UTA: „Ar fi trebuit să rezolvăm lucrurile înainte de acest baraj în care Poli a fost mai bună”

Echipa emblemă a Aradului va privi și la anul din fața micilor ecrane disputele de Liga 1. Utiștii nu au valorificat nici în acest sezon locul de baraj și au cedat cu 5-2 la general cu ACS Poli. Deși au fost momente în care prestația „roș-albilor” și scorul întrețineau minunea, per ansamblu, „alb-violeții” s-au dovedit a fi mai buni.

Marius Curtuiuș a trăit ambele dezamăgiri, venite în urma barajelor de menținere/promovare. A fost piesă importantă atât anul trecut cu Voluntariul, dar și acum, cu ACS Poli. Practic, golul său i-a făcut pe arădeni să viseze frumos timp de 12 minute, după care – însă – s-a petrecut trezirea la realitate. „Chiar dacă rezultatul e același, adică pierderea promovării, există o diferență între cele două baraje. La primul am ajuns oarecum surprinzător, prea puțină lume ne dădea vreo șansă să ne apropiem atât de mult de Liga 1 ca și echipă nou promovată. Apoi, se știe cum am câștigat unele meciuri, în minutele de prelungiri, inclusiv barajul cu Călărași, am fost o surpriză plăcută, zic eu. În acest sezon a fost cu totul altceva. Lumea avea așteptări și mai mari de la noi, eram priviți drept principalii favoriți la promovare, dar, din păcate, am lăsat pe drum destule puncte pentru a promova direct. Părerea mea este că ar fi trebuit să rezolvăm lucrurile înainte de acest baraj în care Poli a fost mai bună. Cu toate că ieri, la 1-0, am avut meciul în mână. Însă, ca la Timișoara, am luat două goluri în interval de 3, 4 minute unul de celălalt și totul s-a terminat”, spune atacantul „Bătrânei Doamne”.

După ce stagiunea trecută a fost golgheterul „roș-albilor” cu 16 reușite, în acest sezon, Curtuiuș s-a oprit la „borna” 11, însă și-a mai trecut în cont și zece pase decisive. Aceste cifre nu i-au convins, încă, pe cei de la UTA să-i ofere prelungirea contractului. „Am plecat acasă, la Bistrița, în vacanță și chiar nu știu ce va fi pe viitor. Mai sunt jucătorul UTA-ei până pe 30 iunie, nu mi s-a propus încă prelungirea, așa că sunt deschis la oferte, inclusiv UTA”, spune fotbalistul de 27 de ani, care în curând va deveni tătic.

FOTO: Ciprian Petcuț

0
0
%d blogeri au apreciat: