UTA Arad

A venit confirmarea oficială: Adrian Mihalcea este noul tehnician al ˝Bătrânei Doamne˝

În această perioadă intercompetițională, clubul UTA a analizat mai multe variante pentru banca tehnică a echipei. Dintre toți cei vizați, a fost ales Adrian Mihalcea, din mai multe motive: este un bun cunoscător al ligii secunde, imprimă un stil ofensiv, ce place suporterilor arădeni, a avut rezultate bune obținute la ultima echipă și este preocupat și la zi cu cele mai noi metode de instruire – fiind cursant la licența UEFA PRO, unde a fost admis de pe locul 5.

Adrian Mihalcea s-a numărat printre fotbaliștii importanți ai României și cea mai mare parte a carierei și-a legat-o de Dinamo București, în tricoul căreia a cucerit campionatul și Cupa României.

A mai evoluat pentru Dunărea Călărași (la începuturi), FC Vaslui, Astra Ploiești, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna și Unirea Slobozia, iar peste hotare a jucat în Italia, la Hellas Verona și Genoa 1893, în China, la Chunnam Dragons, și în Cipru, la Aris Limassol.

De 16 ori a îmbrăcat tricoul primei reprezentative a României, între 1998 și 2003.

Până să devină antrenorul Dunării Călărași (2016), a mai stat pe băncile tehnice ale formațiilor Unirea Slobozia (2013) și ACS Berceni (2015).

”Nu mi-a luat mult să accept oferta, ținând cont de istoria acestui club și mai ales de ceea ce se vrea să se realizeze. Obiectivele noastre sunt comune, întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun și am convingerea că în acest an vom atinge performanța, și anume, fără niciun fel de perdea, promovarea”, a subliniat Adrian Mihalcea.

Clubul UTA nu a menționat intenționat componența întregului staff tehnic, pentru că la această oră Mihalcea nu e sigur că va diri să lucreze cu Cristi Todea și Dan Țapoș, cei doi secunzi arădeni a lui Roșu.

Comentarii Facebook

4
1

Un comentariu

  1. Mult succes la UTA. Un atrenor ca a inghitit multe la Arad pe vremea cand era antronul Calarasiului, dar care a vorbit frumos de noi de fiecare data. Pentru asta merita sa fie antronul UTA-ei.

    44

    2
  2. Bine ai venit,Adi ! Mult succes și putere de muncă, iar vara viitoare să ne oferi motiv de sărbătoare.

    38

    2
  3. De ce nu a ramas Rosu? Totusi, fata de Mihalcea, stie fotbal. Sa nu uitam ca Rosu a dat 3 goluri intr-un meci cu Real Madriad. Ma gandeam ca daca pleaca Rosu vine Miriuta sau Moldovan. S-au pripit, trebuia sa discuta cu un eventual alt antrenor inainte de sa plece Rosu. Acum, va fi vai de noi.

    10

    34
    1. Ce rost are sa critici post factum? Acum, indiferent cine vor fi noii intratzi in echipa UTA-ei, normal este sa le dorim succes! HAIDE UTA!!!

      28

      1
    2. Lotzi prietene intre a marca 3 goluri cu Real Madrid si a fi un bun antrenor de fotbal este o diferenta uriasa !!! Nu intotdeauna daca ai fost un foarte bun fotbalist inseamna ca vei fi si un foarte bun antrenor !!! Sunt doua meserii diferite. Tocmai de aceea au reusit a fi mari antrenori persoane care n-au jucat fotbal in viata lor : Mourinho, Zeman si multi altii.

      21

      1
  4. Lotzi , sincer acum esti sarit de pe fir? Ce legatura are rosu ca a dat sau nu 3 goluri contra real madrid cu faptul ca nu stie sa antreneze? Sunt extrem de multe cazuri cu fosti fotbalisti uriasi care nu antreneaza:Ronaldinho,Platini,Figo,Roberto Carlos etc.

    10

    1
  5. Cand ai de ales intre doua lucruri rele,il alegi pe cel mai putin rau!
    Pana in ultima clipa,nu aveam staff tehnic,echipa neconturata clar,un haos!
    Personal,chiar daca parerea mea nu conteaza si nici nu trebuie,Mihalcea este o alegere bunicica!Probabil s-a considerat un raport bun calitate-pret si dorinta!
    Succes,sa fie intr-un ceas bun!
    Dar ceea ce nu inteleg,ce cauta elefanti de 35 ani,adusi la UTA?Parca nu aceasta era ideea si politica?
    Inca ceva nu inteleg:din ce cauza portar de la FC Brasov?Inalt dar cam supraponderal!
    Ca Miron nu avut concurenta si a gafat mereu ciudat, la mize importante,posibil!Asa este!
    Dar avem portari buni prin pepinierele proprii!
    Cat despre Grigorie,s-ar putea sa fim multumiti!Nu s-a facut de ras,pe niciunde!
    Dar o spun din tot sufletul……
    Grija mare cu mercenarii!Te vand cand ti-e lumea mai draga!
    Deocamdata suporterii UTA-ei,au primit mereu cordial pe oricine a fost adus,fara echivoc,dar si cand si-au batut joc,au fost taxati!
    Atentie:GRABA STRICA TREABA!
    HAI UTA!!!!

    11

    2
    1. Ce porcarii vb…auzi a gafat mereu ciudat! Bine ca nu a gafat la meciu cu Sepsi cand a aparat penalty!!! Numa porcarii vb…..

      3

      0
  6. Cand Lereter a venit la UTA avea 35 de ani si a cucerit 2 titluri,3-4 sezoane in cupele europene,dupa ce a fost pus pe liber de Poli.Asa ca nu se stie niciodata.

    11

    1
  7. Sigur că-i spunem „Bun venit!” lui Adrian Mihalcea la Arad, că așa e civilizat, și-i dorim succes pentru că ținem la această echipă!
    Dar tocmai pentru că ne pasă de această echipă avem dreptul să întrebăm care sunt plusurile pe care le aduce noul antrenor? Nu văd cum putem să sperăm că vom promova cu un tehnician care sezonul trecut a încheiat pe 8, sub CS Afumați (!?), conducând o echipă, totuși, modestă… De asemenea, nu cu multă vreme în urmă, noul antrenor își propunea să atace promovarea cu… Dunărea Călărași și chiar începuse să-și facă echipă pe malul Dunării, iar acum, brusc vrea să promoveze de pe malul Mureșului!
    Mihalcea a ales „UTA”, nu „UTA” l-a ales pe Mihalcea.

    2

    4
  8. Doamne, Dumnezeule! O alta cheltuiala imensa aiurea. Spuneti-mi logic sunt performantele lui că și antrenor? Ce valori și naivi sinem. Numim antrenori tot felul de oameni gen Roșu, Chirilă,Mihalcea, Calin, Frica etc. Care nu aduc nimic în plus față de un antrenor arădean și Hristos de-al nostru. De promovat tot nu am promovat, jocul nu și-au schimbat in bine deloc. Diferența fiind făcută doar de cheltuiala majoră,( citea sute mii euro) făcută pe salarii mult mai graee (citea mii euro pe luna) cazare masa i transport decontat acasă. Eu zic că avem și noi antrenori buni localnici ,poate nu multi, dar vre_o 2-3 tot avem, care pun și suflet și de confruntă și cu istoria clubului. Dar noi ne încăpățînat sa facem favoruri și cota altor oameni. Ne meritam soata

    0

    3
  9. Vad ca sunt o gramada de pesimisti care nu prea le convine de Mihalcea !!! Nu domnule, MIHALCEA este un antrenor foarte bun si deci , ESTE O ALEGERE CUM NU SE POATE MAI BUNA PT. UTA. !!! Este un antrenor mult mai impunator decat ROSU, asa ca nu mai fiti asa de pesimisti, o sa vedeti ca va face treaba buna la UTA. !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    6

    1
    1. Tu ce intelegi prin antrenor bun? Bun la suflet,frumos, elegant,,, impunător,,,????? Ca si rezultate e zero!!! Ca si caracter e zero!!! Acum 3 zile promitea promovarea cu Dunărea Călărași astăzi același discurs doar ca in loc de Călărași e uta!!!!

      1

      2
  10. Oameni buni in liga 2 este obligatoriu antrenor cu licenta PRO iar in Arad este doar unul Ionut Popa care ar fi bine sa stea acolo la circul lui. Toti cred cam vrea antrenor aradean dar din pacate nu putem ( un tandem Todea Botis ar fi fost super). Mihalcea e un antrenor care cunoaste liga 2 si sunt aproape sigur @Relu ca nu are salariu de sute de mii de euro iar @Calin Veghes credeti ca daca Calarasi isi propunea promovarea il lasau sa plece. Ziceti ca a terminat pe 8 dar asta datorita turului deoarece i-au plecat in vara trecuta dupa baraj o droaie de jucatorii in frunte cu Alami cel mai bun de acolo (ce achizitie buna ar fi daca l-am putea aduce) si atacantul care a plecat la Pandurii golgheterul echipei (parca Vali Alexandru). In clasamentul returului a fost pe primul sau pe al doilea loc. Hai sa ii dam credit. Forza UTA

    6

    0
    1. Îi dăm credit, cu asta am și început. Și, oricum, dacă nu-i dăm noi, îi dă clubul, care l-a adus. Doar că, pe de o parte, Dunărea – condusă tehnic de el – nu a impresionat, iar, pe de altă parte, mie mi-ar fi greu să vreau să promovez azi cu Dunărea și peste o săptămână cu UTA… Mi-am adus aminte de meciul direct de la Călărași: la Dunărea s-au văzut Kanda și o mare încrâncenare, iar UTA a „impresionat” printr-un joc modest și blazat…

      0

      1
  11. Doamne, Dumnezeule! O alta cheltuiala imensa aiurea. Spuneti-mi logic care sunt performantele lui că și antrenor? Ce rai și naivi sinem. Numim antrenori tot felul de oameni gen Roșu, Chirilă,Mihalcea, Flub, Trica etc. Care nu aduc nimic în plus față de un antrenor arădean și utist de-al nostru. De promovat tot nu am promovat, jocul nu sa schimbat in bine deloc. Diferența fiind făcută doar de cheltuiala majoră,( citea sute mii euro) făcută pe salarii mult mai grase (citea mii euro pe luna,față de cineva sute pe care le plăteam celor arădeni) cazare masa i transport decontat acasă. Eu zic că avem și noi antrenori buni localnici ,poate nu multi, dar vre_o 2-3 tot avem, care pun și suflet și de confruntă și cu istoria clubului. Cu diferența de bani aduci 3-4 jucători cu calitate. Dar noi ne încăpățînat sa facem favoruri și cota altor oameni. Ne meritam soata. Momentan in liga 2 e suficientă licență A

    0

    3
    1. Te-am inteles si de prima data , nu trebuia sa repeti . La Liga 2 trebuie OBLIGATORIU antrenor licenta PRO ( informeaza-te mai bine ) , asa ca in momentul cand alegi , nu ai o paleta foarte larga de optiuni

      3

      1
      1. sunt zeci de posesori de licență PRO care șomează … ăsta a fost motivul pentru care Școala de antrenori și-a impus condițiile la liga 2 și pentru care nu s-a făcut curs Pro de ani buni …

        0

        0
  12. Sincer unii sunteti culmea culmilor nimic nu e bine de ce jucatorul ala si nu altu,de ce nu antrenorul ala si nu altul dar hai sa facem si o analiza de ce a fost si va fi;
    Cu rosu antrenor mingi bubuite nici o tactica ( si cu Roly se juca mai frumos decat cu Rosu)-Din ce am vazut si la barajul de acum doi ani si in campionatul recent incheiat Calarasul cu Mihalcea antrenor a jucat frumos cu pase ,constructie a jocului nu mingi bubuite.
    Jucatori de ex nu am avut la mijlocul terenului care sa construiasca sa fie capabil sa puna o pasa cum trebuie Stefan Grigore are experienta stie sa joace ofensiv stie cu mingea nu trebuie sa alerge mult mingea trebuie sa alerge.
    Ne mai trebuie adusi doi fundasi laterali care sa fie cu viteza nu greoi inca un fundas central langa Ciuca si un atacant .Adili poate sa joace linistit la mijlocul terenului vede foarte bine jocul stie sa iasa cu mingea nu ii e frica.
    Da intradevar cel mai bun era ca antrenor daca venea Miriuta.
    Sa vedem ce jucatori se mai aduc.
    BINE AI VENIT ADI MIHALCEA.

    3

    0
    1. Da jucau frumos cu Mihalcea dar noi i-am bătut cu rolu!!!! Eu vreau promovare nu joc frumos ca m-am saturat de liga2

      1

      1
      1. Nelu, eu nu sunt răutăcios și sunt utist sută la sută, dar și realist în același timp. Daca aduc un antrenor din alta parte și cu salariul mult mai mare decât al unuia din interior de 3,4 ori mai mare la care mai îi plătesc și masa ,cazarea și drumuri acasă? Pai atunci am și pretenția să văd că vine și el cu un plus, o calitate și o exprimare mult mai spectaculoasă în jocul echipei . Disciplina, profesionalism sa își justifice cumva eforturile financiare făcute de cei din conducere pt al plati substanțial și atît de diferențiat de cei arădeni. Intereseaza-te sa vezi că cei arădeni nu au fost plătiți mai mult de citeva sute de euro pe luna, iar cei veniți din afara cu mii de euro. Știm istoria și rezultatele lor. Tot nu am reușit să promovăm, doar am cheltuit mult mai mult. Eu îmi doresc enorm de mult sa promovam

        1

        0
  13. Relule !!! Nu mai fi asa de pesimist, pe cine voiai sa aduca, pe Simeone , Conte etc . !!! MIHALCEA este un antrenor foarte bun care stie sa se impuna in fata jucatorilor ,nu ca Rosu, care avea mereu fixu de al baga in primul 11 pe Valceanu, Copil care nu dadeau randament la mai toate meciurile. O sa vezi ca, dupa primele etape jucate de UTA. , o sa iti schimbi parerea despre Mihalcea. Iti doresc mult, mult succes la UTA. si sa promovezi cu brio cu aceasta echipa de mare traditie ,care nu trebuie sa lipseasca din peisajul ligiia1a. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    3

    0
  14. Nu am nimic cu nici unul dintre ei. Doar că au venit propuși și împinși de câte cineva. Nu au avut citeva oferte pe care le-a refuzat alegînd UTA, au venit sa își facă ucenicia , sa cistite niste Babinski Ristea erau șomeri de ceva vreme sau veneau de la niste echipe fara nume. Nu vreau sa supărat și nici sa jignesc. Doar că țin la acest club și la cei care au făcut istorie cu acest club

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close