UTA lui Mihalcea, în jurul lui Grigorie? „Joc oriunde la mijloc, obiectivul îndrăzneț mă stimulează”

După fundașul Mădălin Ciucă, UTA a bătut palma cu tânărul portar Caucă, dar mai ales Ștefan Grigorie. Fotbalistul de 35 de ani are o bogată experiență competițională, cu sute de meciuri în Liga 1, dar și 36 de partide în cupele europene, plus două selecții la echipa națională. În palmaresul său figurează un titlu de campioană, trei Cupe ale României și o Supercupă, toate cu Dinamo, plus o Supercupă cu Rapidul.
La cum a vorbit despre el, Adrian Mihalcea a lăsat impresia că experimentatul fotbalist ar putea fi metronomul echipei. „Grigorie poate evolua oriunde la mijlocul terenului, chiar și în fața apărării. Dar, în principiu e un mijlocaș de creație, care, din această poziție, a marcat, parcă, 8 goluri și a reușit 9 pase decisive. E un jucător ofensiv, care apare destul de mult în fața porții adverse”, spune, ieri, noul antrenor principal al „Bătrânei Doamne”.
Experimentatul mijlocaș a fost printre cei 18 fotbaliști ai UTA-ei care, ieri, au demarat pregătirea pentru noul sezon competițional. „Sunt onorat că am semnat cu UTA, o echipă de tradiție, foarte frumoasă. Sunt fericit, dar, în același timp, mă simt responsabilizat. De altfel, toți cei care formăm această echipă trebuie să fim foarte responsabili. Știm că ne așteaptă o muncă grea, dar sunt convins că ne vom bucura la final. Am jucat multe posturi în cariera mea, inclusiv mijlocaș central, dar și pe benzi sau în spatele vârfului. Și la UTA voi evolua unde va fi nevoie, unde va decide antrenorul. Am venit să promovăm, obiectivul îndrăzneț mă stimulează. Nu vreau să vorbesc despre vârsta mea, de ceea ce cred alții, spun doar că am evoluat peste 30 de meciuri în fiecare sezon pe la toate echipele pe la care am trecut”, ne-a declarat Grigorie.
Așadar, rămâne de văzut care va fi exact poziția în teren al lui Grigorie, dar la felul cum se prezintă acum lotul utist, ar putea juca – într-adevăr – în centrul liniei mediane. „Nu neg că îmi place 4-2-3-1, dar, în funcție de necesitățile jocului, ne vom mula. Din punctul meu de vedere, sistemele de joc sunt doar pe hârtie. Pot să confirm că vom avea patru apărători, iar pozițiile din față se pot modifica”, mai spunea Mihalcea despre planurile tactice de la UTA, ce-l cuprind – bineînțeles -0 și pe Ștefan Grigorie.


pt cei care zic ca e batran Grigorie, am o intrebare: stiti cati ani avea Lereter unul dintre principalii artizani a ultimelor titluri de campioana cand a venit de la timisoara la noi la UTA? informati-va ! oricum Grigorie pare mult mai ,,fit” ca si unii ce au imbracat sezonul trecut tricoul alb-rosu si sunt mult mai tineri in buletin, ca pe teren jucau cu viteza lui gyuri vaczy dupa o sticla de vin alb
Da,dar pe vremea lui Lereter,fotbalist mare ajungeai dupa 32-33 de ani,pe cand acum,la aceasta varsta,iti cam canta cucul…..
Sau ca exemplu,asa cum spui, de Liviu Giurgiu nu treceau deodata mingea si adversarul,ori una ori alta.Astazi ar fi fost considerat rudimentar,neinsiprat!
Nu putem compara vremurile de atunci cu cele de astazi,chiar daca mai avem acele nostalgii demult apuse….
Oricum,speram sa fie de bun augur.Nu trebuie sa alerge Grigorie ca tembelul,clar.
Suficient sa puna mingile pe ceafa sau pe bocancul coechipierilor….si nu la bubuiala!
Vor fi indeajuns 5-6 etape,ca sa ne dam seama de realitate.Dar daca se accidenteaza?Iar vor gasi motive de scuze?
Mult succes.
Ne vedem la Siria,pana una alta.Unde altundeva,din pacate?
Bafta grigorie si cit mai multe goluri!!! Mihalcea, ai facut transferuri si nu stii ce sistem joci?
Mara? Va aduceti aminte de el?
Acum câțiva ani au fost aduși la UTA si Sumudica, si Adi Matei, si Sabin Ilie, si Bălțoi, si Vali Badea, si multi alți expirați si nu au facut mare branza.Ultimul fotbalist adevarat pe care l-a avut UTA a fost Bogdan Mara dar care a stat doar un tur in div.A.Cam atat.
Stai linistiti ca, GRIGORIE STEFAN este un jucator foarte bun cu experienta mare in ciuda varstei pe care o are ,pai atunci ,ce sa mai zici de Hadnagy de la Sepsi care are 38 ani si joaca excelent !!! Nu mai fiti asa de pesimisti ,pai atunci cum vreti sa promoveze UTA. , cu jucatori buni dar fara experienta !!! Foarte bine a facut conducerea, Meszar si Gradinaru ca, aduce la UTA. jucatori cu nume si experienta mare pt. a ataca promovarea pt. ca si ei au vazut ca, nu se poate promova dacat din propria pepiniera din Arad !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!
ANDREI !!! Nu te supara pe mine dar nu sti ce vorbesti, nu le ai cu fotbalul , oare tie vad ca nu iti convine nimic la aceasta echipa, numai in contradictoriu vorbesti !!! Cum adica Mihalcea nu stie ce sistem va adopta la ehipa !!! Am impresia ca esti intr-o eroare totala, el a spus ca va juca mai multe sisteme de joc in functie de cum decurge jocul pe teren, asa ca documenteaza-te mai bine si nu mai improsca cu noroi pe noul antrenor care a venit cu inima larg deschisa si cu o ambitie foarte mare ,de a promova UTA. !!!
Andrei aka Eugen , vezi ca e nea Popica sub acoperire , crapa de ciuda ca aradenii nu l-au ales pe el antrenor : )
După ce am citit comentariile unora, pe ultimele articole, am impresia că sunt pe site-ul Politehnicii din Timișoara, unde se discută despre UTA…hai să aruncăm cu noroi in noii veniți, inclusiv in antrenor, doar așa…să treacă timpul…ba că-s prea bătrâni, ba că nu-s arădeni…faceți voi, deștepților, o echipă numai din arădeni cu care să promovați in prima ligă…și neapărat să fie toți tineri.
Ai dreptate , din acest punct de vedere nici nu meritam echipa ce o avem . Am mai tras si eu cu ochiul pe alte forumuri , dar atat ciuda si pizma ca la noi nu vad nici unde ( ba ca e echipa doar de aradeni fara jucatori experimentati , ba ca au dipsarut aradeni si au venit mercenarii , ba acum cel mai bun antrenor e Nagy urmat de Rosu , cand erau ei mai rar oameni asa hultiti , ba de ce banii sunt la Atletico , ba de ce , ba de ce , ba de ce …sunt ei cativa care se cunosc , care mananca constat rahat pe bat ( scuzati-mi expresia ceilalti )…
Ai dreptate GEO , sunt fel de fel de persoane care intra pe acest sait , numai la misto sa enerveze , care chiar daca sunt si aradeni care le este ciuda de tot ce se intampla in bine la UTA., dar mai bine sa nu le mai acordam atentie ,si sa bata apa in piua pana se satura ei pana se plictisesc !!!
@nelu! Nu am pretenția ca ma pricep la fotbal , eu vindec logic!! Mihalcea a zis ca inca nu știe ce sistem va juca iar el a facut deja 7 transferuri! , mai mult de jumate de echipa !!! Pai nu faci transferurile in funcție de ce sistem vrei sa joci? Nu e normal asa ?? Tu schimbi aproape o echipa si nu stii inca ce sistem vei juca? Asta era logica mea nelu si eu chiar nu ma pricep, doar sint un pic nedumerit cum se face o echipa!!
Iti raspund eu , se vede ca nu te pricepi , Mihalcea nu a spus ca nu stie ce sistem va juca , dimpotriva a spus clar ca e fan 4-2-3-1 ( dar asa e cand citesti printre randuri ) , dar evident ca in functie de scorul de pe tabela acest sistem poate suferi modificari in timpul jocului
e simplu, vrea sa se apere cu 6 si sa atace cu 6 … linia de 4 in aparare e batuta in cuie, in rest, permutari de sisteme in timpul meciului in functie de jucatori, adversar, etc.
Aha, acum m-am lămurit. Va juca un sistem in funcție de cum joaca ca Afumați sau va schimba sistemul in funcție de scorul cu ca balotesti ! Mersi mult pt ajutor , chiar nu înțelegeam ce vrea sa spună!! Ma si vad la Siria văzând uta jucând cu 5 atacanți in funcție de dispunerea tactica a berceniului !!
Esti asteptat sa te inscrii pe listele scolii de antrenori si apoi sa demonstrezi ce mare antrenor esti.Si apropo poti sa astepti mult si bine Berceniul la Siria,ocupa-ti un loc in tribune inca de astazi.
In acest caz, ne bucuram cu toti ca ai reusit in sfarsit sa intelegi , vezi ca nu a fost greu ?
Nu am nici o sansa sa fiu antrenor, voi ati inteles repede cum vrea sa faca , eu doar dupa explicatiile voastre!! Mersi mult oricum si scuze daca am deranjat