UTA Arad

UTA se desparte prematur de Caucă și revine pe piață pentru un nou portar





O singură săptămână a durat aventura lui Bogdan Caucă la echipa fanion a Aradului. Ajungând să-l cunoască, Dan Țapoș nu a garantat pentru goalkeeperul de 21 de ani și, astfel, conducerea „Bătrâna Doamnă” a decis să se despartă amiabil de fotbalistul brașovean cu o lună înainte de începerea sezonului. Acesta venise liber de contract după intrarea în faliment a „Steagului”, iar arădenii l-au adus la Arad doar bazându-se pe câteva referințe.

În acest moment, „roș-albii” se bazează doar cu Alex Barna, care a împlinit chiar astăzi 24 de ani și juniorul Sebastian Mara, dar se întorc pe piață pentru un nou portar. Se aude că prima opțiune ar putea fi Mădălin Smaranda, care știe exact ceea ce înseamnă UTA, atâta timp cât a apărat culorile acestei echipe timp de trei sezoane, purtând la un moment dat și banderola de căpitan. Portarul de 32 de ani e sub contract cu ACS Poli, dar nu prea intră în vederile lui Ionuț Popa pentru Liga 1, așa că e posibil să-l vedem din nou în tricoul Campioanei Provinciei. Pe de altă parte, Mihalcea ar dori să lucreze din nou cu Cezar Lungu, doar că acesta e fotbalistul Dunării Călărași și e greu de crezut că poate fi luat de acolo. Bineînțeles, arădenii studiază și alte variante, căci, de această dată, timpul nu le mai permite să dea rateuri.

În altă ordine de idei, până la amicalul de sâmbătă dimineața, cu Șimandul, „Bătrâna Doamnă” ar putea oficializa un nou transfer, dintre cele grele. Vă reamintim că prioritățile lui Mihalcea sunt doi fundași, unul stânga și altul central și un mijlocaș de creație.

27 comentarii

  1. Ce tot plangeti atat dupa Miron? Ce ai vazut tu sau restu la el ca sa va impresioneze asa mult? Poate a fost cel mai inconstant portar pe care l-am avut in ultimii ani , avea maxim 1-2 interventii bune pe meci in rest fiecare iesire pe centrare sau fiecare minge jucata cu piciorul era balbaita , gafa cand ne era lumea mai draga iar la baraj a ingrapat echipa din 5 goluri primite la cel putin 3 a fost principalul vinovat.

    0
    0
        1. Simplu Obiectiv-pt ca pe piata locala(Romania) nu mai gasesti altul mai bun pt liga 2.
          Meritul ca am ajuns la baraj este undeva la 40% al lui Miron!Plus nu trebuie intarite alte echipe de la noi din serie.
          Suficiente argumente?

          0
          0
  2. Din cati portari sau lansat la Arad chiar nu gasim unul? Si Smaranda e bun dar hai sa ne gandim si la viitor,daca promovam il dam dam afara si pe el ca doar nu e Zoff sa apere pana la 40 de ani.La problema asta ar trebui sa vb Dan Tapos.Parerea lui face 99,99% din comentariile noastre.Unii judecam cu inima ,alti scriu ca nu au ce face,etc…Ca e „mercenar”,ca e aradean principalul e sa ne realizam obiectivul asta e principal ! Haideti sa numai fim carcotasi daca iubim echipa ,toti dorim sa vedem UTA in liga1! Mai bine am incerca sa-l fortam pe veneticul de falca sa faca stadionul! Dupa el cred ca ar termina stadionul in 2030 !

    0
    0
  3. Miron e un caz inchis a fost nu mai este. Sa incercat cauca, nu mai e, cautam altul. despre cele doua nume vehiculate nu cred ca sunt doua alternative ok asta e parerea mea. Smaranda mai mult nu a mai aparat a treia varianta la poli iar Cezar Lungu e cam ca Miron. Personal ias fi vrut pe Florin Iacob care a fost la Brasov insa am inteles ca semnat cu ASA sau pe Cabuz de la Targoviste. Dar gasim noi ceva bun Forza UTA

    0
    0
  4. Eu zic sa se încerce pe un portar mai experimentat și relativ tânăr, Valentin Cojocaru?! E liber de contract!

    0
    0
  5. Da, Miron ar trebui sa revina. Cei care îl contesta ar trebui sa socotească punctele aduse sau salvate nemijlocit de el. Smaranda e bun, dar Miron are un potențial mai mare.

    0
    0
  6. Cand a aparut stirea conform careia Cauca a fost adus la UTA,m-am luat cu mainile de cap,neantelegand ce a fost in mintile conducerii?!
    Cand am si scris despre asta,mi-am luat-o!
    Privindu-i doar „volumul”,era deja cu semnul intrebarii….
    Cat despre fostele prestatii ale lui,nu comentez.Se stiu.
    Ceea ce nu inteleg insa,este ca Aradul a dat pana in zilele de astazi,probabil cei mai multi portari de performanta inalta!
    Acum nu se mai gasesc?
    Bravo nea Tapos!L-ai filat din primele antrenamente!

    0
    0
  7. Ok!Cum crezi tu Uta!
    Vezi ca se scrie UTA!”Uzinele Textile Arad”,cu majuscule!Chiar daca nu mai exista,a ramas acest brand!
    UTA!
    Din partea mea sa-i aduca si pe Duckadam,Iogulescu,Jivan.Lovasz,Crisan.Hutan,Tapos,Szabo,etc,etc…,doar sa fie bine.
    Ca pe Gornea si Sinescu,nu mai au cum!Sa se odihneasca in pace!
    Nu stiu din ce cauza,dar simt o surpriza totala!
    Probabil au gasit ceva mai bun.Sa speram!

    0
    0
    1. Cu multa parere de rau se poate observa naivitatea sau neprofesionalismul „conducatorilor” acestui club.Aducem tot ceea ce e liber de contract .Ceea ce Bogdan Miron a facut nu e putin lucru ,daca stim sa privim obiectiv.Nu Miron a fost cel care a pierdut meciurile de la Braila sau Calarasi ci echipa intreaga.El a fost cel care a tinut meciul cu Sepsi pe o traiectorie favorabila noua.Suntem amatori in ceea ce priveste „ochiul” in a alege inlocuitori.Sunt foarte curios sa vad ceea ce va rezulta din toate aceste transferuri.

      0
      0
      1. @Florin Dehelean tu ai vazut meciul cu Calarasi cine a gresit in acel meci? Miron. Cu Poli in baraj cine a gresit? Miron a fost un portar bun dar sa nu uitam ca am avut cele mai multe goluri primite in Liga 2 unde le concuram pe cele din subsolul clasamentului. OK nu toate sunt a lui ca si apararea a fost cristalina insa sa il scoatem acum pe Miron un super portar sa nu exageram. Sa avem incredere ca UTA va aduce un portar de calitate

        0
        0
  8. Acești conducători apleacă urechea la mulți chibiti și fac lucrurile ca sa mulțumească lumea dar părerea mea de chibit aici nu trebuie sa te iei după unu altu aici trebuie sa faci așa cum ii bine ca sa iasă bine!

    0
    0
    1. Ca sa multumesti lumea,tocmai nu trebe sa apleci urechea la chibti.Lumea va fi multumita cand realizezi obiectivele propuse.Daca tot apleaca urechea atunci sa dea afara pe cei din staf,ca iau banii degeaba.Ei trebuie sa caute jucatori buni, nu petarde !

      0
      0
  9. Hai sa fim seriosi si obiectivi.Miron in meciul cu Timisoara disputat la Siria degajare direct la adversar si a primit gol din faza aia,la golul doi in loc sa iasa el nu stia ce sa faca.L multe din centraro nu stia sa iasa pe minge ,ba pe sub minge ,ba pe langa minge.Joc de picior aproape inexistent,orice minge o primea de la fundas era degajata in afara terenului.D intradevar a scos si multe mingi sa le zicem grele.Dar pana la urma la cele usoare se vede siguranta unui portar,degeaba scoti 5 mingi mai grele si cele usoare le tratezi lejer si iei gol.Trebuie sa ii multumim pentru perioada petrecuta la UTA si sa ii uram succes in cariera si viata.

    0
    0
    1. Stati linistiti ca scapati de el…toata lumea stie fotbal , toata lumea comenteaza da pe toti as vrea sa va vad in teren! Vorbiti fara sa ganditi…..numa sa nu va para rau ca in viata ce dai aia primesti!!!

      0
      0
  10. Na ca ma făceați varza cind am comentat venirea lui!!! Pai voi credeți ca Tapos ii prost?? Ăla știe meserie , a vazut repede ce poate!! Da bine, Mihalcea il cunoștea bine ca el știe liga2 !!!!! Jenantilor !!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button