Arhivă articole

Secretul lui Prună: „Fotbalul trebuie jucat și cu sufletul”

Una din surprizele plăcute ale UTA-ei în vară e revenirea lui Victor Prună la prima echipă. Mijlocașul debutase în urmă cu trei ani, pe când echipa era în Liga a III-a, însă probleme de ordin medical l-au ținut departe de gazon mai bine de un an. A revenit, la început de 2017, mai întâi la ”satelitul” UTA-ei din Liga a IV-a, apoi la UTA II, în eșalonul trei.

Sâmbăta trecută, după ce l-a remarcat în pregătiri, Adrian Mihalcea i-a oferit bucuria debutului în liga secundă: Prună a intrat pe teren pentru ultimele zece minute ale confruntării cu Metaloglobus București. „Mă simt mândru să fiu la acest club, mă bucur că mă aflu aici!”, mărturisește tânărul mijlocaș. „Și eu așteptam să iasă un rezultat bun etapa trecută, toată lumea aștepta, însă nu am avut prospețime în anumite momente ale jocului. Au venit ocazii, dar nu am reușit să înscriem. Urmează meciul de la Clinceni, cred că atitudinea, dăruirea și forța grupului vor face ca lucrurile să decurgă în favoarea noastră. Sunt încrezător că ne vom întoarce cu un rezultat bun”, punctează Victor Prună, bucuros să aibă în spate o galerie precum cea roș-albă: „Suporterii noștri sunt extraodinari, nu am decât cuvinte de laudă. Să ne susțină, orice s-ar întâmpla, avem nevoie de ei! Îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi”.

Prună este unul dintre „supraviețuitorii” generației 97-98 de la prima echipă a UTA-ei, mulți dintre colegii săi fiind cedați, în special sub formă de împrumut, la alte grupări. „Calitate fotbalistică avem toți, nu se pune problema. Poate, doar ambiția, dăruirea a făcut diferența. Fotbalul trebuie jucat și cu sufletul ca să reușești cu adevărat sau să ieși în evidență”, a adăugat mijlocașul de 20 de ani.

5
0

Un comentariu la articolul: “Secretul lui Prună: „Fotbalul trebuie jucat și cu sufletul”

  1. Da copile!Sopteste-i in vestiar si lui Grigorie asta,ca tu muncesti,ai trecut peste niste boli grele si el vine bine mersi si il doare la gamba!!Dar din pacate,fotbal nu mai inseamna de mult,suflet!BANII,ochiul dracului!
    Din greseli se invata!Echipe enorme renunta la figuranti!

    7

    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.