Arhivă articole

Mihalcea, după studierea Mioveniului: „Marele lor atu – antrenorul, folosesc atacurile rapide și se bazează pe experiența lui Năstăsie”

După Chindia, CS Mioveni e al doilea adversar de calibru întâlnit de UTA în noua ediție de campionat. Deși au schimbat câțiva jucători, argeșenii sunt ceva mai omgeni decât adversara ei de mâine, ce a operat nu mai puțin de 9 achiziții, toate cu pretenții de titulari.

Până una alta, contează mult rezultatul intermediarei de mâine, iar Adrian Mihalcea și-a studiat atent adversarul în dorința de a-l contracara. „Ne va aștepta un meci foarte greu, Mioveniul are un început bun de campionat.  Cu toate că au schimbat destui jucători în vară, au reușit să aibă rezultate bune în aceste trei etape. Marele lor atuu este antrenorul lor,  nu mai are rost să amintim experiența și rezultatele dânsului. Avem informații, inclusiv imagini video despre adversar și suntem pregătiți să câștigăm mâine, pentru a da valoare punctelor luate etapa trecută la Clinceni. Altfel, rămâne un meci câștigat în deplasare și nimic mai mult. Avem nevoie de continuitate în rezultate pozitive. Mai mult ca niciodată, mâine avem nevoie de victorie, iar jocul îmbucurător din runda precedentă ne dă speranțe mai mari”, a opiniat tehnicianul „roș-albilor”.

Întrebat dacă îi consideră pe cei de la Mioveni contracandidați la un loc sub soarele Ligii 1, Mihalcea a adăugat: „Nu știu exact ce-și doresc ei în acest campionat, dar au practicat un fotbal bun până acum și au acumulat tot 7 puncte, ca și noi. Au o organizare foarte bună de joc, nu e deloc rău ca în trei etape să marchezi de opt ori și să primești doar un gol. Dar, să nu uităm că și noi stăm bine ca și golaveraj, mai ales că suntem singura divizionară secundă ce nu a primit gol în acest sezon. Așadar, în momentul de față vorbim despre  un derby. Aș mai putea spune că Mioveniul e o echipă destul de echilibrată, care se apără foarte bine, supranumeric, aglomerează foarte bine și au niște distanțe bune pe faza de apărare. Apoi, stau bine și ca agresivitate și încearcă să folosească mult atacul rapid prin experiența lui Năstăsie. Ba prin pase, ba prin goluri. Este un stilul profesorului Florin Marin, nu știu dacă este neapărat al Mioveniului. Echipa lor este diferită față de anul trecut. Nici Ayza nu joacă, este accidentat, dar chiar și fără el au câștigat etapa trecută, cu 3-0. Au jucat agresiv, pragmatic, rezultatul putea fi chiar mai mare”.

Concluzia antrenorului utist e legată tot de echipa sa și potențialul ei. „Sunt foarte bucuros că am jucători care reacționează chiar și când intră de pe bancă, așa cum a fost cazul lui Sorin Strătilă la Clinceni, toți sunt preocupați să dea randamentul maxim. Dacă aceste schimbări ne dau feedbackul dorit, este ok. Vom face schimbări în funcție de problemele noastre, de adversar, este important ca cei care intră să mă facă să-i folosesc cât mai mult. Pentru a câștiga un campionat avem nevoie de un lot puternic. Dacă vrem să câștigăm câteva etape, avem nevoie doar de o echipă. Principala mea problemă este să avem un lot competitiv, jucători care, chiar dacă joacă mai puțin, să-i avem pregătiți pentru tot campionatul, lucru care până acum a fost ok. Curtuiuș a intrat cu Chindia și a dat gol, la fel Strătilă, cu Clinceni, Tănase și Roman au  venit și ei cu altă atitudine de benacă și acestea sunt lucruri îmbucurătoare”, a mai remarcat Adi Mihalcea.

FOTO: Ciprian Petcuț

2
0

26 comentarii la articolul: “Mihalcea, după studierea Mioveniului: „Marele lor atu – antrenorul, folosesc atacurile rapide și se bazează pe experiența lui Năstăsie”

  1. Nu va fi usor dar, sper sa ii batem. O impresie foarte frumoasa a lasat Ripensia, o echipa de anonimi, dar o echipa foarte bataioasa si artagoasa, o echipa care care s-ar putea sa fie una dintre surprizele ligii a2a !!! Nici in liga1a nu am vazut un asemenea meci frumos intre A S A. Tg. Mures si Ripensia !!! Deci, ATENTIE UTA. !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA, VICTORIE !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    10

    0
  2. Rispensia la prima echipa mai puternica si la prima infringere se desumfla , cu ce echipe a jucat ? La fel si sibiul UTA le scoate fotbalul din cap …dar sa batem Mioveniul maine , batai de cap ne da terenul nu echipa!

    9

    2
    1. Serios?Mai dascale!Ce tot aberezi?Ripensia s-a intalnit cu cine s-a intalnit!Cate puncte au?Inmulteste etapele cu 3 si vei vedea cam pe unde se afla!
      Te rog sa nu uiti ca este o echipa de cartier,care nu este sustinuta din bani publici,din Csarda Rosie!Trist,dar un fel de Bujac al Aradului!Un teren,pe care joaca,umil,dar este a lor!Nu se plimba de la „Ana la Caiafa”!Nu astazi pe la Batanya,maine pe Motorul 2,poimaine pe la Sannicolaul Mic,pe Sega,etc!Merg cu CTP-ul lor,nu cu avionul,dorm pe la pensiuni ieftine,dar al naibii ca se uita de sus in jos!
      Eu,ca si suporter,as merge sa urmaresc antrenamentele UTA-ei,dar sunt secrete!O echipa cu pretentii,nu face asa ceva!
      Nu mai apare pe site,demult locul de desfasurare!
      Vezi ca deocamdata Ripensia nu s-a dezumflat!Ba chiar se umfla,meci de meci!
      Acum,ce sa zic?Noi ne-am impiedicat de niste desculti,iar si mereu!
      Si cu atatea Fanfaroniade,ce ai dori?Sa astept sa moara si capra vecinului,ca sa imi fie mie bine?Adica sa astept sa vad cu cine se impiedica principalele candidate la promovare?Crezi ca UTA nu se mai impiedica?Sa luam si asta in calcul!Picioarele pe pamant!
      Asa nu merge!

      8

      9
  3. „Mister” Mihalcea…Ai vizionat Ripensia-Tg.Mures?Nu te-as crede ca nu ti-a placut!
    Doua echipe care au vrut fiecare dintre ele victoria si nu au lasat garda jos.timp de 90 minute!O nou promovata,impotriva unei retrogradate!
    Ca sa fiu sincer,eu personal nu am vazut inca in Liga 1,la acest inceput de campionat,un asemenea meci!
    M-as fi bucurat(si cred ca nu numai eu),pt un egal!
    Nu-mi place sa scriu asa ceva,dar presiunea creste pe UTA,etapa de etapa!
    Nu mai avem voie sa facem nici un pas gresit!Dar nici macar unul!
    Tu esti gestionarul si magazionerul vestiarului!Tu raspunzi!Nu ai avea nici o scuza!
    Mult succes!Ne vedem la ora 18,la Siria!
    HAI UTA!
    PS:se pare ca nici Calarasi nu sta cu mainile in san!Dan Alexa,noul antrenor!Interesant!

    6

    4
    1. Bai desteptule, da’ ce naiba ai cu Mihalcea? Echipa vine dupa un 3-0 afara, care-i logica de te ratoieste asa?
      Faptul ca ai plodul la juniori te face automat un specialist?
      Trebuia sa ramai dracului pe aradon pt ca si asa e plin situl asta de cretini, mai tu mai lipseai.

      6

      3
      1. Stiu eu unul care sigur nu-i cretin,peluzar îşi zice. Nu numai că nu e cretin dar e si un mare cunoscător şi specialist în ale fotbalului.

        2

        4
    2. ripensia va promova in prima liga pt ca merita, joaca bine deschis, are un nucleu mic dar f activ de sustinatori, va juca rolul UMT-ului care la fel a fost ignorata si a promovat in fata lui UTA!

      1

      3
  4. Intradevar, am urmarit si eu meciul dintre Ripensia si ASA. Tg. Mures si am ramas placut impresionat de felul cum sa jucat ,doua echipe care au jucat numai pe atac ,cum nu am vazut pana acuma la nicio echipa de liga1a !!! Ripensia, o placuta surpriza pt. cum a jucat echipa, o echipa care va da multe batai de cap multor echipe si chiar va putea ataca promovarea !!! Dar UTA. ramane UTA. si va fi peste toate echipele si va trifmfa promovand in liga1a, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA , V I C T O R I E !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    2

    0
  5. Urat mai stiu unii scrie, cum ai alte pareri esti taxat ca idiot. Dragi specialisti in ale fotbalului aveti macar bunul simt de a ne permite si noua, niste amatori,sa ne scriem parerile. Incercati sa nu mai jigniti si poate chiar o sa reusiti.
    ,

    3

    5
  6. Ripensia-ASA…da, jocul a fost plăcut…dar, dacă v-ați fi uitat mai atent ați fi observat două echipe cu apărări de toată jena, șvaițer…le umple Curtuiuș sacul ambelor echipe.. Salvați comentariul ăsta, deștepților…să n-avem discuții după aia.

    1

    0
    1. Inclusiv ambi antrenori au recunoscut asta atat Steop cat si Balint au spus ca s-a jucat asa spectaculos pentru ca ambele aparari au fost vraiste si daca vor juca cu echipele bune ale ligi 2 le va fi imposibil sa reziste. @Dan astia suntem cu astia defilam la comenatarii nu avem ce face.

      1

      0
  7. ripensia a intors scorul cu doua echipe ce si-au anuntat intentii de promovare, la fel ca uta…deci….despre ce vorbim?

    0

    0
    1. au intors cu Luceafarul care are mari probleme financiare se pare ca jucatorii vreau sa plece pe capete si ieri cu ASA care isi doreste promovarea dar nu prea are material cu ce si pe bune l-au adus pe Dinu Vama ce ai fi vrut sa declare ala ca vine la liga 2 sa ia salariu nu stiu cat fara sa aibe obiectiv promovarea dar ei nici macar nu au plan de reorganizare. Nu zice nimeni ca Ripensia e o echipa slaba dar hai sa luam sezonul trecut apai cu aceiasi jucatori Sebisul care e sub UTA a maturat cu ei pe jos si in tur si in retur.

      2

      0
      1. deocamdata ripensia ramane locul 1, pana acum rezultatele vorbesc…restu sunt carcoteli

        0

        0
  8. Optimismul unora nu prea are acoperire in realitate,cel putin deocamdata. O victorie norocoasa(dar norocul face si el parte din joc),un egal cu nou promovatii de la Globus si o victorie cu descultii de la Clinceni. Bine ar fi ca sambata dupa meciul cu Sibiul,sa existe intr-adevar motive de bucurie si spetante.
    Sper sa nu se gaseasca tot felul de motive pentru eventuale rezultate proaste de genul: terenul rau,arbitrii,care totdeauna trag pentru adversari,aerul prea tare de la Şiria.
    Să auzim numai de bine!

    3

    1
    1. Ai dreptate. Sa auzim numai de bine! Dar, omule, la sfarsit de campionat! Nu la inceput! Extraordinar ce gandire aveti!

      1

      0
  9. Repet la prima infringere Ripensia va cadea psihic , e cu mult sub UTA! Pina sa jucam cu ei uta se va pune la punct cu relatiile de joc Uta va matura cu ei pe jos .

    3

    1
  10. Meciul UTA-Mioveni e condus la centru de finul lui Sorin Corpodean,adica de fostul brsovean Robert Dumitru care in prezent locuieste in orasul lui Sepsi Sf.Gheorghe..Succes UTA !

    0

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.