Fotbal judetean

„Morișca” zărăndană începe să se învârtă: CS Ineu – Păulișana Păuliș 3-0





Partida de sâmbătă dimineață, disputată pe „Centralul” ineuan a consemnat la finalul ei mai multe coincidențe centrate în jurul cifrei trei. Zărăndanii au marcat pentru a doua partidă consecutivă trei goluri, în timp ce trupa din Podgorie a fost la al doilea meci la rând în care a primit tot atâtea „boabe”.

Și totuși, startul confruntării nu ar fi dus cu gândul la un asemenea deznodământ. Oaspeții au început ceva mai bine, iar Asandului, în două rânduri și D. Calancea au irosit situații bune. Ineul a fost mai pragmatică și au deschis tabela în urma unei contre de manual, finalizată de bocsiganul Dănuț Mâneran: 1-0 (min. 19). Georgiu a apărut și el la finalizare cu un șut bun prins de Brutyo, dar și Grigorean a avut o ocazie bună: cap puțin pe lângă poartă. Finalul reprizei a aparținut tot gazdelor. Mai întâi, Georgiu și Spătaru au ratat din interiorul careului, dar același Vasilică Georgiu (foto) avea să se revanșeze cu golul de 2-0, reușit în ultimul minut al mitanului secund, cu un șut din 7 metri.

În debutul părții secunde, când E. Calancea a fost eliminat (min. 48), era clar că Păulișul avea nevoie de o minune să mai revină în meci. Aceasta nu s-a înfăptuit, deși Bruț putea aprinde finalul dacă ajungea la pasa lui D. Popa. Apoi, însă, ocazia lui Belei a anunțat golul cu numărul trei. Acesta a căzut cu 10 minute înainte de final, autor Alin Gligor, cu un șut sec din careu la care Brutyo (de altfel, cu o evoluție bună) nu a mai avut ce face.

S-a încheiat 3-0, iar Ineul începe bine stagiunea, acumulând 4 puncte. „Sunt mulțumit de rezultat, dar nu și de joc. Am avut foarte multe ocazii de a înscrie, dar am ratat foarte mult. Trebuie, însă, să fiu corect și să îmi felicit băieții pentru acest succes, chiar dacă ratările au fost prea multe. Începutul a fost echilibrat, chiar dacă Păulișul nu a avut mari ocazii, însă cele două goluri din prima parte și eliminarea din actul secund au făcut ca meciul să fie controlat de noi. Avem 4 puncte, nu putem spune că avem aspirații mari, dar sunt mulțumit. Chiar dacă cu puțină mai multă atenție ne-am fi întors și din prima rundă cu toate cele trei puncte”, susține Cristian Sculici, antrenorul Ineului.

De cealaltă parte, Dănuț Mițiți acuză o lipsă de concentrare a elevilor săi, care, deși au ocazii, rămân fără gol marcat după 180 de minute oficiale. „A fost un meci echilibrat în prima parte, am ratat multe ocazii, însă – din păcate – am și primit golul pe o contră. Am rămas în continuare în ofensivă, dar, ca și cu Crișul, am luat gol chiar înainte de pauză. Se pare că avem o problemă de concentrare prin această relaxare prematură. Partea a doua a început practic cu eliminarea destul de ușoară a lui Emilian Calancea, un al doilea cartonaș galben ce, în mod normal, nu trebuia arătat. După aceea, sigur, scorul putea să capete proporții mult mai mari, pentru că Ineul a ratat mult. Nu știu ce se întâmplă, au trecut două etape, nu am marcat, am primit trei goluri în fiecare dispută și e puțin ciudat. Am avut o pregătire de vară foarte bună, intensă, cu antrenamente la 40 de grade și ne-am fi așteptat să avem și rezultate bune. Dar, ratăm foarte mult și nu înțeleg de ce. În amicale marcam de fiecare dată două sau trei goluri. Cred că avem o problemă de concentrare pe care vom încerca să o remediem în această săptămână. Un antrenor își pregătește echipa până la 20 de metri de poarta adversă, de acolo intervine valoarea individuală a jucătorilor, puterea lor de concentrare. Nu cred că valoarea echipei este cea arătată în aceste prime etape, avem timp să ne revenim, dar ne-am fi așteptat la altceva. Urmează un meci foarte greu, cu ambiții multe pe plan local, cu cei de la Zăbrani. Sper ca nivelul de concentrare al elevilor mei să fie mai ridicat și să reușim să spargem gheața măcar la acest meci. Ne vom pregăti mai bine în această săptămână și sper să facem un rezultat mai bun”, a spus tehnicianul Păulișanei.

Formații:

CS Ineu: Pușcaș – Voștinar, Karmanoczky, Iaroș, Hulbăr – Zdrențan – Fl. Spătaru (46 S. Balaci), M. Ponta, Georgiu (76 R. Belei), D. Mâneran (81 Dragoș) – Păcurar (56  Gligor)

Păulișana Păuliș: Brutyo – E. Calancea, Suciu, Crișan (min. 46 – Bruț),  Morariu – Ambruș, G. Pop – Asandului, Grigorean (45 Itu),  D. Calancea (min. 71 – Albulescu) – I. Belei (46 D. Popa)

Arbitri: Alin Bolcaș – Lucian Berariu, Remus Naghi.

Observatori AJF: Leontin Buda, Ovidiu Coman









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button