29/11/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Final de drum pentru Mihalcea în „alb-roșu”: „Poate m-am grăbit cu declarațiile de după meci, dar mi le asum. Nu e nimic pierdut, UTA are toate condițiile să promoveze”

Doar șase etape a condus-o Adrian Mihalcea de pe bancă pe UTA. La cald, după remiza internă (2-2) cu Baloteștiul, fostul atacant spunea că trebuie creat un șoc la echipă, iar acesta era demisia sa. Ulterior, aseară și mai ales în această dimineață, tehnicianul ar fi dorit să revină asupra deciziei, însă discuția avută cu conducerea clubului nu i-a fost favorabilă în acest sens.

Prin urmare, în această seară a confirmat despărțirea definitivă de „Bătrâna Doamnă”. „Nu prea mai exista cale de întoarcere după ceea ce am spus ieri, după meci. Poate m-am grăbit cu declarațiile, dar mi le asum, nu sunt duplicitar. Sunt tipul de antrenor care vrea să câștige mereu, iar când pierde să învețe din fiecare înfrângere. Asta se va întâmpla și acum, până la urmă nu e un capăt de țară. Sigur, regret că nu am făcut mai mult la un club ce mi-a oferit toate condițiile, poate cu excepția celor doi atacanți pe care i-am cerut în ultimele zece zile, dar, repet, nu am decât să învăț din toate. Semnele de întrebare pe care le-am ridicat după meciul de ieri erau legate de partea sportivă, în sensul în care nu puteam înțelege cum unii jucătorii cu nume și pretenții nu pot face lucruri normale până la urmă, pe un teren de fotbal. Poate că s-a înțeles că i-am acuzat de non-combat pe jucători, dar nu este așa. Mai departe, nu sunt în postura de a da sfaturi conducerii clubului despre tipul de antrenor care vine în locul meu. Cert este că nu e nimic pierdut, UTA are toate condițiile să promoveze și-i doresc mult succes”, ne-a declarat Mihalcea.

Întrebat dacă-și reproșează ceva în procesul de pregătire al echipei sau la capitolul achiziții, fostul internațional a adăugat: „Nu cred că am fost adus de prost la UTA. Cei din conducerea clubului știau și s-au informat cum am lucrat la fostele mele echipe, unde, zic eu, am obținut rezultate bunicele. Nu știu exact ce nu a mers la Arad, fiiți – însă – convinși că s-a muncit mult, fără a lăsa nimic la voia întâmplării. În ceea ce privește campania de achiziții, aș fi ipocrit să spun că nu mi s-a pus la dispoziție un lot bun, doar că, iată, rețeta numelor importante nu-ți oferă și garanția rezultatelor. Sau, poate, într-adevăr eu au fost problema și atunci această echipă va începe, și mi-aș dori din tot sufletul, o serie de victorii în campionat”, a adăugat Adrian Mihalcea.

Desfacerea efectivă a contractului între părți nu a avut loc, dar ea se va produce la mijlocul săptămânii viitoare. „Sunt bărbat, o să revin – probabil – joi la Arad, după ce termin modulul la cursurile PRO. O să ne strângem amical mâinile, nu va fi o problemă, eu cu conducerea UTA-ei am lucrat mereu bine. Că nu s-au putut aduce acei doi atacanți…poate într-adevăr nu s-a putut într-un timp atât de scurt. Rămân liber de contract, merg mai departe pe drumul meu”, a concluzionat antrenorul care a obținut 9 puncte din 18 posibile pe banca „roș-albilor”.

Odată cu Mihalcea, de UTA se va despărți și Gică Mihali, antrenor secund numit la cererea fostul „principal” al arădenilor.

11
1
%d blogeri au apreciat: