Arhivă articole

septembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Stadionul ˝Francisc Neuman˝ va fi predat Companiei Naționale de Investiții pentru finalizare, data fiind incertă



Lucrurile se miscă mai mult la nivelul procedurilor la noua arenă Francisc Neumann. Chiar dacă lucrările sunt departe de a fi finalizate, municipalitatea face demersurile pentru cofinanțarea de 2,5 milioane de euro din partea Companiei Naționale de Investiții. Pentru ca aceasta din urmă să poată facă licitația pentru partea ei de lucrari e nevoie de această cesiune, fără să aflăm acum când exact ca trece efectiv la treabă. Multe depind, însă, si de rapiditatea cu care avansează Tehnodomusul, firma contractată de Primărie, si asta pentru că lucrările CNI vin să finalizeze arena, prin instalarea nocturnei si a gazonului.

AInsadar, următoarea ședință a Consiliului Local Municipal Arad, la punctul 9. de pe ordinea de zi, scrie: Proiect de hotărâre nr. 345/2017 privind predarea terenului situat pe str. Frații Neumann nr. 2 (Stadionul Municipal Francisc Neuman U.T.A.) către Compania Națională de Investiții – “CNI”-S.A. – iniţiativa primarului.

Se dorește a fi finanțate lucrările cu bani din bugetul Companiei Naționale de Investiții, și anume extinderea tribunei I (de la nivelul 2), modernizarea instalației de nocturnă, instalațiile de irigare și încălzire a gazonului.

Anul trecut, Compania Națională de Investiții a anunțat că intenționează să cofinanțeze lucrările de modernizare a Stadionului „Francisc Neumann-UTA“ din Arad, Viceprimarul Aradului, Călin Bibarț, și Adrian Cefalan, director în cadrul CNI, au vizitat, în luna octombrie a anului trecut, șantierul de la stadion și s-au stabilit documentele necesare în vederea promovării obiectivului de investiții în lista-sinteză a CNI, respectiv pentru finanțarea cu aproximativ 2,5 milioane de euro a lucrărilor.

În luna august, într-un interviu,  ( CITEȘTE ARTICOLUL ) , Gheorghe Falcă spunea că este nemulțumit că CNI nu a demarat licitațiile pentru extinderea lucrărilor la stadion în timp ce directorul Adrian Cefalan de la CNI replica prin faptul că acestea nu se pot face până când Primăria nu recepționează lucrările contractate de ea.

8
1

15 comentarii la articolul: “Stadionul ˝Francisc Neuman˝ va fi predat Companiei Naționale de Investiții pentru finalizare, data fiind incertă

  1. Prima dată făceai MOTORUL că lumea apoi dărâmai Neuman ASA când nu mai merita vechiul stadion s-a ocupat de TRANSIL ! !!Așa. am. o casa veche o darim sa fac una noua dar nu am unde dormi la noapte. !!!

    43

    0
  2. Pentru a proceda de o astfel de maniera este nevoie in primul rand de materie cenusie. La noi este penurie de asa ceva.

    26

    0
  3. Eu sint ca si Toma necredinciosu’. Mai degraba se doreste o motivatie pentru nedarea in folosinta, la termen. Imi si vine sa rad…nocturna merge, doar mici adausuri pe partile laterale ale tribunei 1 si 2 , mai sint necesare.
    .Incalzirea si drenajul nu ar fi o chestie imposibila in scurt timp ( Stadionul avea un drenaj excelent, inainte ). Doar ca tribunele arata prost,, acoperisul nu e clar-nici azi- cum va fi, aici e de asteptat. Dar, repet, la Arad , cind e vorba de stadioane, mai dgraba se daranam decit se ridica. Cu Motorul, e la fel. Sa va fie rusine , edili ! Nu cad stadionul gata inainte de 2019-2020.

    19

    4
    1. Fani lui sunt prosti ca noaptea orbi muti pe cum ar vrea tovarasul sa fie toti votaci lui.
      Sa nu il critice nimeni pe om sa poata sa isi faca treburile ca doar el e cel maai bun cel mai cel dintre toti tovarasi .
      Asa se transmitea si pe vremea de mult apusa totul inflorit sa vada prosti ca se lucreaza asa face si tovarasica cocotat in fotoliul de primar.

      9

      0
  4. Se va face trecerea la Compania Nationala si dupa acea se va tergiversa cu stadionul ca si cele doua pasarele si stadionul se va termina in anul 2020 primaria va avea scuze ca nu mai au competenta acest proiect trebuia de la inceput foarte bine pus la punct dar asta este la noi in Romania este o bataie de joc la adresa Aradenilor .Tehnodomus a cistigat lecitatia la pasarela de la CET si acum duce muncitorii de la stadion la pasarela

    15

    1
    1. Mda…ai dreptate, dar oare cu cei 4-5 muncitori transferati de la stadion la pasarela, cand termina vreo lucrare?

      14

      0
  5. Daca lucrurile se misca mai repede la nivelul procedurilor e mai mult decat suficient! Sa vina Marele Conducator si sa ne mai prezinte proiectele grandioase la care gandeste continuu: Mureselul navigabil( cu gondole si lebede lrobabil), cele 6 terenuri din zona ICRTI, legatura subterana intre Piata Avram Iancu si Piata Catedralei si nu in ultimul rand Stadionul Motorul cu 4000 de locuri si gazon ca in Anglia.

    14

    1
  6. Cel mai mare izulionist de pe glob face lucrarile sa apara sa dispara pre cum marele Hodini.
    Sunt tare mandru ca imi vine sa ma impusc ca am fost contemporan cu acest primar ce are atatea idei nastrusnice ca nu stim cum de nu lau luat astea de la NASA pentru constructi noi pe luna..

    8

    0
    1. Daca nu face nimeni contestatie la licitatie o sa-l avem gata in 2020. Dar am gasit deja vinovatii…. pesedistii.

      8

      0
  7. Puteam face si singur stadionul, dar de ce sa nu mai facem o licitatie si sa o mai lungim putin. Numai bine, cei 2.5 milioane de euro economisiti o sa-i bag la UTA ca sa atacam la anul promovarea… din liga a 3-a. Meszar, vezi, facem sa fie bine! Anul acesta spalam rusinea castigand la Timisoara…. la cei ce cersesc bani in cutia milei, nu la saraciile conduse de Ionut Popa, pe care nu-l vreau la Arad pentru ca nu pot fura impreuna cu el. Aradeni, v-am pupat pe portofele! Astept la negocieri supermarketurile interesate de un teren mare si bine pozitionat pe Calea Timisorii.

    12

    1
  8. Ok!Sa-l treaca unde vrea!Dar daca odata s-a scapat de stadionul Neumann,la care sa-mi explice cineva,cum de se lucrat de zor, Duminica la ora 16,nu ar mai avea motive sa nu reia lucrarile pe Motorul!!!!
    Pt cei care nu stiu,nici macar parintii copiiilor nu mai au voie sa intre de la poarta incolo.
    Se aude ca s-a dat ordinul acesta,ca sa nu se mai fotografieze stadiul „lucrarilor”!
    Dar daca tot s-ar vrea fotografierea distrugerii MOTORUL-ui,nu aveti decat sa intrati in curtea fostului Auto MDA,si paragina vi se va desfasura sub toata splendoarea ei!
    Asa ca mai departe la Siria!Asta pana cand domnului primar Bulz,nu i-i va veni o idee nastrusnica,copiata, marca „Falca”!
    Pana atunci,ma surprinde absolut total,revenirea la o transparenta,cat de cat,anuntandu-se joc scoala la Sannicolaul Mic,ora 17!!!
    Dar vorba lui @lucian…..”cine-i mai intelege?”
    PROBLEMA AR FI:DAR PE CINE SA INTELEGEM?

    7

    1
  9. La Craiova e gata stadionul in cel mult i luna de zile se va juca acolo si cred ca au început constructia anul trecut si e mult mai mare…

    0

    0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.