Arhivă articole

noiembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Amenință cu retragerea din campionat! Cetate Săvârșin – Victoria Nădlac 1-3

Dincolo de propriile păcate pe care și le asumă, cei din Săvîrșin iau în calcul o retragere din campionatul Ligii a IV-a după partida internă cu Nădlacul. Gazdele au acuzat câteva faze de arbitraj, care, în opinia lor, și-au adus aportul la stabilirea echipei câștigătoarei.

Neavând niciun portar la dispoziție, Cetate a apelat la Flavius Pavel între buturi, pierzând la capitolul forță ofensivă. Cu toate astea, amfitrionii nu au început rău și Oprea a lovit bara în minutul 8, dar au cerut și un penalty pentru un henț în careu al lui Taloș. Echilibrul pe tabelă l-au rupt – însă – oaspeții după o jumătate de oră de joc. Bogdan a pierdut minge la mijlocul terenului, iar Dancă a fost faultat în careu de „portarul” Pavel. La punctul cu var s-a prezentat Puie și nu a greșit: 0-1, scorul pauzei.

Actul secund a început tot sub semnul protestlor pentru „roș-galbeni”. În opinia lor, Oprea a fost faultat, iar în căzătură a lovit involuntar un adversar, iar „centralul” Bîtea a dat fault în atac. Faza a continuat cu o contră la care nou intratul Coriteac a căzut în duel cu Muntean în careu și s-a dat din nou lovitură de la 11 metri pentru vizitatori. Puie a înscris din nou, pentru ca golul trei să fie amânat până în minutul 79. Atunci Coriteac a scăpat pe dreapta în careu și l-a executat cu un șut parabil pe Pavel. De abia pe final au înscris și gazdele, direct din lovitură liberă, prin Cătălin Neamț pentru 1-3.

La final, căpitanul-antrenor al formației din comuna regală s-a declarat frustrat de maniera de abitraj. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost o bătaie de joc la adresa noastră și nu e prima oară. Faulturi clare pentru noi au fost date invers, un henț clar la ei în careu a fost trecut cu vederea, iar al doilea penalty a fost făcut cadou. Nu mai spun spun de intrările repetate și dure la adresa mea a lui Adrian Moț…Nu susțin că suntem zmei și că merităm nu știu ce rezultate, nu cerem decât să se respecte realitatea din teren. Cu Nădlacul nu am nimic, căci în general și-a văzut de joc, au o echipă bună ce a și știut să profite de situația creată azi. La următoarea ședință la care participă și domnul primar Vodicean o să discutăm inclusi de retragerea echipei de campionat. Comunitatea bagă peste 1 miliard de lei vechi în fotbal, ca să ce? Să-și bată arbitrii joc de noi și indirect de banii investiți?”, e întrebarea retorică a lui Neamț, care regretă și că nu i-a putut oferi coechipierului și prietenului său, Silviu Iștoc, un cadou de trei puncte de ziua nunții sale.

Intrarea lui Daniel Coriteac din startul reprizei secunde a fost importantă pentru desfășurarea ostilităților. Acesta a obținut penalty-ul din care s-a făcut 0-2 și apoi a marcat pentru 0-3. „Au mai fost și greșeli, dar arbitrajul a fost în general bun, nu înțeleg ce contestă exact echipa gazdă. A fost 100% fault de penalty la mine, iar victoria noastră este meritată. Eu zic ca avem un lot foarte valoros, iar locul 7 pe care ne aflăm acum este bine meritat. Cu siguranță, este peste așteptările noastre din moment ce obiectivul inițial era să ne menținem să nu retrogradăm”, ne-a mărturisit mijlocașul nădlacan, aflat la al doilea gol în prezenta stagiune.

 

Formații:

Săvîrșin: Fl. Pavel – A. Popa, Muntean, Bontea, Cotuna (11 Benescu) – Geanîm (80 Dumitrescu), I. Bogdan, Marc, Boc (86 Ursu) – Neamț, Oprea.

Nădlac: Dulhaz – Taloș, A. Moț, Luculescu, Nagy – Dancă, Bălaș, Gyebnar (65 Sinkovitz), R. Lakatos – O. Bozian (46 Coriteac), Puie.

Arbitri: Radu Bîtea – Lucian Berariu, Tudor Groșan. Observatori: Dan Ologeanu, Ioan Hamza.

0
0

2 comentarii la articolul: “Amenință cu retragerea din campionat! Cetate Săvârșin – Victoria Nădlac 1-3

  1. Eu tin cu Savarsinul, ca sint din zona, insa se pare ca acolo se exagereaza. Un foarte bun amic, bun cunoscator al jocului mi-a zis ca afirmatiile celor de la Savarsin sint exagerate. ca puteau fi invinsi mai rau, ca singura greseala la arbitri a fost acordarea nu mereu conform cu realitatea, a cartonaselor galbene. Apoi, la sfarsit, tata unui jucator a intrat in teren si a injurat arbitri. Se pare ca la Savarsin echipa nu se fac antrenamente, ca se aduna doar la meci. Asa nu se pot obtine mari realizari. Scuzele trebuie sa se bazeze pe aspecte reale. pacat. este singura echipa de comuna de pe Valea Muresului, erau motive si conditii, sa credem ca acolo se va pactica fotbal bun si durabil

    4

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.