UTA Arad

Croitoru surprins de locul ocupat de UTA, dar nu se îmbată cu apă rece: „Arădenii au destule momente bune de joc și fotbaliști care pot face oricând diferența”


Returul ligii secunde demarează la finalul acestei săptămâni cu vizita Chindiei Târgoviște la Șiria, acolo unde UTA a câștigat un sigur meci tot turul. Dâmbovițenii sunt pe locul 3 în clasament, cu șanse bune de promovare și nu ar dori să se împiedice tocmai ei de o formație arădeană ce a arătat destule lacune în această toamnă.

Totuși, confruntarea de duminică se joacă în condiții speciale, cu echipa oaspete destul stoarsă de energii după o deplasare la Satu Mare la finalul săptămânii trecute, plus un meci de Cupă cu Astra Giurgiu, încheiat, aseară, după 120 de minute, cu succesul prim divizionarei lui Iordănescu jr. „Din punct de vedere fizic, suntem clar în dezavantaj după partida grea de Cupă, ce a mai avut nevoie și de prelungiri pentru a avea o câștigătoare, iar aceea nu am fost noi. Cu siguranță, băieții vor resimți o anumită stare de oboseală, mai ales că avem în față și un drum lung cu autocarul până la Arad. Îl vom face, însă, în două zile cu o escală la Sibiu, cu speranța că vom câștiga, totuși, puțin la capitolul prospețime. Unul dintre factorii importanți va fi și starea terenului, mai ales pentru jucătorii mei cu picioarele deja grele după partida cu Astra”, spune Nicu Croitoru, tehnicianul Chindiei.

Acesta a devenit unul dintre cei mai longevivi antrenori ai unei divizionare secunde, chiar dacă anul trecut nu s-a mai bătut până la final pentru un loc promovabil sau măcar pentru un loc la baraj, așa cum o făcuse în stagiunea 2015-2016, când chiar UTA a întrecut-o la mustață pe Chindia, pe locul secund. „Într-adevăr, mă așteptam ca UTA să fie mult mai sus în clasament, undeva la promovare, dar, chiar și așa, rămâne o echipă bună, ce trebuie tratată cu maximă seriozitate. I-am urmărit pe arădeni și am sesizat că au destule momente bune în joc și fotbaliști care pot face oricând diferența și mă refer în special la Florea, Curtuiuș, Hlistei, Păcurar sau Stahl. Sperăm, totuși, să profităm și noi de jocurile mai puțin bune făcute la Șiria, acolo unde am jucat deja în vară și, prin urmare, cam știm la ce să ne așteptăm. Suntem implicați în lupta pentru promovare și orice punct e important pentru noi, mai ales pe terenul unei echipe ca UTA. Vrem să câștigăm, sperăm să și putem, căci e clar că adversarul are acest avantaj important la capitolul prospețime fizică”, a adăugat Croitoru.

„Principalul” târgoviștenilor susține că nu are probleme de lot pentru partida de peste două zile.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Deci am avut dreptate ca vor face popas la Sibiu(pt ca stiam),de unde urmeaza o croaziera pe autostrada!Si chiar daca vin pe DN 7,au doar 275km,iar sambata este lejer traficul..Despre oboseala,nici vorba!
    Croitoru incearca sa se dea „ranit”,dar cu Astra si-a menajat 5-6 titulari de baza!
    Sper ca Todea sa nu se lase adormit de aceasta declaratie si sa alinieze tot ce are disponibil,mai bun.Sa nu ne trezim din nou cu vre-un experiment bizar….
    Nici nu incape indoiala ca Targoviste sa nu vina dupa toate cele 3 puncte,dar si noua ne lipsesc profund.
    Daca reuseste din nou jocul bun,ca si cu Astra,sa se inchida in carapace si sa plece brusc din centrul apararii,pe benzi cu mijlocasii laterali foarte combativi,atunci mi-e teama de fundasii nostri,care vor fi in teren.
    „‘OM MAI TRAI-O SI PE ASTA!”
    Hai UTA mea!Faceti-ne si noua o bucurie de Mos Mikulas!Deja imi lustruiesc ghetele!
    Am fost cuminte!Sper sa nu gasesc rahat in ele!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button