Gloria LT Cermei

„Sămădăii” au defilat în penultimul amical al iernii: Păulișana Păuliș – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-6





Diferența de eșalon și de pregătire și-au spus din plin cuvântul cu ocazia penultimului amical susținut de Lunca Teuz Cermei înainte de meciul pe puncte cu Giarmata. „Roș-albii” au defilat în Podgorie, în fața unei formații neînvinse din luna septembrie în partidele oficiale, tabela oprindu-se la scorul de 1-6.

Golgheterul divizionarei a treia, Andrei Sulea, a reușit o „dublă”, iar Sabău (căruia i-a venit cartea verde din Italia și poate fi legitimat), Bulza, Morar și Copil au semnat celelalte reușite cermeiane. Păulișul a dat la un moment dat impresia că poate reveni în joc, cu golul de 2-1 al lui D. Calancea, dar după ce Grigorean a ratat singur cu Mitrea, adversarii s-au desprins fără probleme.

La dispoziția antrenorilor cermeiani au revenit tinerii Aldan și Ianc, primul accidentat, iar al doilea, bolnav. „A fost un  antrenament reușit, pe un teren bun, băieții au fost concentrați și au jucat ce le-am cerut. Mă bucur să văd că aproape de finalul pregătirilor avem tot lotul valid, nu avem accidentați și asta e foarte bine. Mai avem un test mai tare sâmbătă, cu Crișul, când voi folosi un prim 11 apropiat de ceea ce cred că vom juca în returul campionatului”, ne-a mărturisit Radu Anca, antrenorul principal al Cermeiului.

Formații:

Păuliș: Brutyo – E. Calancea, Crișan, Pleșca, Ambruș – Itu, G. Pop – Asandului, Grigorean, D. Calancea – C. Gabor. Au mai jucat: Gandossi – Șt. Calancea, Suciu, Belei, Vesa

Cermei (prima repriză): Mureșan – Toma Bodri, Rogojan, Gligor, Suslak – Copil, Varga, Berari, Sabău – Bulza, Sulea.

Cermei (repriza a doua): Mitrea – Rogojan, Cotoc, Nistor, Aldan – Morar, Ianc, Mihuța, L. Bodri – Copil, Brândușe.

Arbitri: Loredan Bogdan – Daniel Rus și Pavel Vesa.









2 comentarii

  1. Maxime felicitari!Pacat ca nu se trage la promovare!Am inteles conditiile actuale,poate ca la anul!
    Mult succes Samadailor!Va tin pumnii,la fel de mult ca si pt.UTA!O meritati din plin!
    Bafta!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button