UTA Arad

„Decarul” Buia a dezghețat galeria, dar finalul a fost trist: „Am avut meciul în mână, ne pare rău pentru suporterii noștri”





Noul „decar” al Bătrânei Doamne a confirmat forma bună din amicale prin golul ce a dat iluzia unui început pozitiv de an al „roș-albilor”. În minutul 10, Darius Buia a pus latul la pasa pe colțul scurt trimisă de Dinculescu, stabilind – practic – scorul primei părți. „M-aș fi bucurat să nu marchez, dar să câștigăm. Păcat de rezultat, căci am început foarte bine, am deschis scorul repede, am dominat destul de clar, după care s-a întâmplat ceva. În repriza a doua au jucat și ei ceva mai bine, noi eram cu vântul în față, iar golurile au venit doar în poarta noastră. Am forțat egalarea cu orice preț și de aceea au fost acele spații mari în apărarea noastră. Am simțit că am avut meciul în mână și puteam reveni, dar ne-au prins pe contre și ne-au taxat”, a analizat succint meciul mijlocașul ofensiv de 23 de ani.

Buia a înscris primul său gol oficial pentru Campioana Provinciei chiar la poarta din fața galeriei utiste, așa că a parcurs în trei secunde distanța până la sectorul suporterilor. „A fost o reacție de moment, așa am simțit să mă bucur alături de galerie. Aș vrea să le mulțumesc suporterilor pe această cale, chiar nu mă așteptam să ne susțină până la ultimul fluier. Chiar dacă am fost întorși ei au continuat să cânte. Ne pare rău că nu am reușit să-i facem fericiți”, a adăugat băiatul fostului polist, Romică Buia.

În final, utistul a subliniat importanța celor trei puncte pierdute în fața Clinceniului. „Trebuia să câștigăm pentru clasament, dar mai ales moralul nostru, în special al jucătorilor foarte tineri. Avem destui în echipă și un rezultat bun le-ar fi dat mai multă încredere pentru meciurile ce vin și vorbim despre adversari grei. De aceea, dezamăgirea e cu atât mai mare. Dar, nu avem ce face, de acum trebuie să ne gândim doar la partida de la Mioveni”, a mai spus Darius Buia.

FOTO: UTA Media Design









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button