Sporturi de contact

„Naționalele” de cadeți de la Arad s-au încheiat cu medalie de aur pentru David Nagy: „Munca depusă în ultima vreme și-a spus cuvântul”





Capitala judoului românesc s-a mutat la Arad pentru trei zile, cu ocazia campionatelor naționale de cadeți (Under 18 – Under 16). La sala UAV – „Mihai Botez”, 322 de sportivi de la 56 de cluburi din toată țara au luptat pentru medalii la 34 de categorii, în funcție de kilogramele de la cântarul oficial.

Județul Arad a aruncat în luptă în jur de 30 judoka, satisfacția majoră venind la astăzi, în coborârea cortinei. La categoria +90 kg, David Nagy l-a bătut pe deveanul David Iurcuți și a câștigat cel de-al șaselea titlu național din cariera sa, după cele de la Under 13, 14, 15, 16 și cel de anul trecut, de la întrecerea școlară. „Am început pregătirea pentru competițiile din debutul acestui an din timp. În ianuarie, am tras de mine în două cantonamente grele, la Cheile Grădiștei și Moneasa, iar în ultimele două săptămâni am fost plecat în Italia și Spania, pentru cele două cupe europene. Mi-aș fi dorit să intru în medalii și acolo, dar e foarte bun și acest titlu național, simt că munca depusă în ultima vreme și-a spus cuvântul”, ne-a declarat sportivul de 16 ani, care a mai câștigat alte trei partide până la finală. În urma „aurului” cucerit azi, judoka de la CSȘ Gloria-CS Universitatea Arad și-a câștigat și dreptul de a reprezenta România la Balcaniadă între 25-27 mai, în Bosnia-Herțegovina. Vă reamintim că pentru ascensiunea lui David sunt responsabili profesorul Mihai Telechi și Arpad Nagy.

Cealaltă medalie arădeană pe tatamiul de la sala UAV-Mihai Botez a venit pentru Karla Dragomir, la categoria +40 kg. Sportiva din Ghioroc a luat bronzul, rezultat care – însă – nu-i aduce și calificarea la Balcaniadă. La un meci de podium, pe locurile 5, s-au situat Roxana Iosub (57 kg) și Larisa Halic (+70 kg), sportive pregătite de Arpad Nagy și Dorin Drimbe.

Berceanu, antrenorul lotului olimpic de senioare: „Organizare excelentă, am văzut sportivi peste cei de la centrele olimpice din Cluj și Pitești”

Vicepreședinte al Federației Române de Judo, arădeanul Dorel Căprar a fost mereu în mijlocul evenimentelor în cele două zile de competiție. La fel s-a întâmplat și cu Victor Bălășoiu, șeful arbitrilor români, însă cel mai în măsură să vorbească despre nivelul tehnic al „naționalelor” a fost Florin Berceanu, antrenorul lotului olimpic de senioare. „În primul rând, aș vrea să-i mulțumesc în numele Federației doamnei rector de la Universitatea Aurel Vlaucu Arad, doamna Ramona Lile, pentru că ne-a pus la dispoziție sala de sport, perfectă pentru o astfel de competiție. În rest, cluburile arădene și oamenii de afaceri inimoși din jurul acestora au avut grijă să iasă totul la superlativ din punct de vedere organizatoric. Nivelul naționalelor a fost și el foarte ridicat. Sincer, nu mă așteptam la o așa prezență numeroasă, iar faptul că medaliile s-au cam împărțit în toate zonele geografice din țară e un motiv de bucurie pentru noi. Asta înseamnă că peste tot se lucrează bine, avem de unde alege pentru loturile naționale și olimpice. Poate, doar Focșaniul este puțin peste celelalte orașe, însă mai trebuie să recunosc că am văzut la Arad și sportivi peste cei de la centrele olimpice din Cluj și Pitești. Trebuie să regândim puțin selecția, deși știm de pe acum că o să întâmpinăm probleme cu părinții, care nu-și prea lasă copiii să plece de acasă. Mai ales cei care au și o situație școlară bună. În rest, ca și o concluzie, Aradul rămâne un punct important pe harta judoului românesc, unde se pot organiza liniștit competiții de anvergură, cum a fost și cea din acest weekend, sau, după cum vă amintiți, Cupa Europeană de judo pentru juniori de anul trecut”, a spus Berceanu.

Luna martie e și ea plină de competiții pentru judoka arădeni și nu numai. La Râmnicu Vâlcea are loc finala U 15, la Focșani, cea U 21, plus și o „zonă” școlară.  Totodată, la Zagreb, e programată și o Cupă europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button