Glorii arădeneUTA Arad

UTA 1993 – FC Ceala 3-2, în demonstrativul de pe „Motorul”




Generația UTA-ei care promova în 1993 pe prima scenă a revenit în teren marți seară pentru un amical cu cea mai longevivă echipă de amatori din Arad, FC Ceala, condusă de Liviu Vilagoș.

Pentru UTA au intrat în teren Dan Stupar, Sandu Gaica, George Radu, Codru Grădinariu, Raul Burtea, Dorel Mutică, Nicolae Mitu, Adrian Ungur, Dumitru „Bebe” Mitu, Sorin Botiș, Mircea Aslău și Nicolae „Miki” Tomescu, plus un portar „transferat” de la oaspeți. Pe bancă a stat Ionuț Popa, ca și în 1993, când era antrenor principal și făcea parte din staff-ul tehnic împreună cu marele Nicolae „Coco” Dumitrescu, care ocupa postul de director tehnic.

De partea cealaltă, Ceala a răspuns cu următorul 11: Nemeth – Aldea, Opitz, Nanu, Covacic, Mateaş, Donca, Humm, Rică, Poenariu, Vilagoş, după pauză intrând pe teren şi cei mai noi veniţi în club.

S-au disputat două reprize de câte aproximativ 30 de minute și scorul final a fost 3-2 în favoarea gazdelor.

Alb-roșii au deschis scorul prin Bebe Mitu după o pasă printre a lui Adrian Ungur, oaspeții egalând cu un gol marcat pe contraatac de Poenariu. Scorul pauzei, 2-1, a fost stabilit chiar de directorul general al UTA-ei, Codru Grădinariu, care a îndeplinit o simplă formalitate din fața porții. Dorel Mutică a făcut 3-1 cu o lovitură de cap din apropiere, iar pe final oaspeții au redus din diferență prin Covacic, tabela închizându-se la 3-2.

Cei de la Ceala au încheiat partida cu 16 jucători în teren în căutarea egalării, dar fără sorți de izbândă. 

 

 








Articole de la JOHNNYBET



15 comentarii

  1. Ce frumos….I-am revazut pe unii de care nu prea mai stiam nimic!Ma refer aici la veteranii UTA-ei.Chiar daca alcatuita in mare majoritate din fundasi centrali.
    Pe Radu George,(cot),capitan,aproape ca nu l-am recunoscut,carunt,putin supraponderal…
    Cel mai tare m-a distrat „stramosul” lui Alibec,cu referire la N.Mitu.Nu glumeste si nu intelege termenul de meci de expozitie,amical!Simte si traieste la fel,din plin jocul.Nervos,gesticuleaza la fel cum o facea pe atunci.
    Ne-am trezit in loc de generatia 1993,cu alti jucatori care au slujit UTA cu mare abnegatie!
    Dupa atatia ani,simte jocul si este mereu pe pasa viitoare.
    Mutica?Fara comentarii.Ar avea loc oricand,la orice echipa de liga a 4-tra,daca nu cumva de liga a 3-a.
    Stupi?Neschimbat!Nici nu stiu cand se va schimba sincer…I s-a mai terminat putin benzina,dar a compensat prin pozitionare.
    Sandu Gaica?Inchid ochii si revad acel fundas,cu jambierele lasate jos,pe cand aparatorile nu erau obligatorii…La ce varsta are si cum se misca,aproape greu de crezut,ca juniorii lui nu il vad un idol!Cum ar putea sa nu o faca?
    Bebe Mitu?Am inteles ca mai joaca,dar fara antrenamente.Se prezinta la meciuri si este golgeter.Nu ma mira.
    Adi Ungur?Mugur?O fi el supraponderal,dar am vazut niste devieri si pase,protejare,incat ne-a redus la tacere.
    Miki Tomescu,pispiricul?Titirez!Nu stiu daca a jucat pe undeva,dar brici!Cati plamani are oare?Sau se antreneaza cu UTA?
    De la Mircea Aslau,ar avea multe de invatat juniorii sai 2002.lLa fel cum facea pe vremuri..Nu risipa mare de efort,dar sa fi acolo,nu de dragul sa scapi de minge.
    Sorin Botis?Cred ca dintre cei prezenti,toti accepta ca poate ca s-a retras la timp,dar cata siguranta si lejeritate…Manea il stie,dar poate ca Benga ar fi trebuit sa-l urmareasca…LIVE,chiar daca la un meci de distractie.
    Eheiii..si l-am lasat pe Codru Gradinaru,mai la sfarsit…nu din greseala…
    Cred ca cel mai bun,chiar daca de protocol.Fara sa cunosti trecutul,observi acea pasa plecata pe diametral opus,pe ceafa lui Bebe si N.Mitu.Vezi cum loveste mingea,cum se apleaca pe ea.Nu l-am vazut obosit sau gafaind!Si o faza creata pe dreapta,cu o semifoarfeca de a lui,de a fost aplaudat la scena deschisa!
    Foarte frumos.Nu cred ca subestimez ca am fost vre-o 2-300 spectatori,omorati de tantari.
    Sincere felicitari.Am savurat momentul din plin!Continuati va rog,in limita posibilitatilor!

    0
    0
    1. Frumos comentariul tau Giro, mi-ar placea sa povestim mai multe, un suporter care cunoaste istoria acestei echipe, am intrebat pe Lucian de tine , poti sa-i lasi un contact al tau daca doresti. Mersi.

      0
      0
      1. Nu este nevoie@ Florin!Daca vrea neaparat,Lucian stie cum da de mine,are numarul meu de telefon!Dar nu cred ca este cazul,cel putin atat timp,cat exista subconsideratii si mistocareli ieftine si daca scrii ceva,din istoria de dupa draperii,esti considerat drogat,sau ca nu ti-ai luat pastile….Nici o problema…
        Poate ne vom intalni candva…..
        Vezi?Asta ne lipseste!Undeva,o mica dugheana,un mic parculet,cateva bancute ca si sahistii din parc,unde am putea depana amintiri,cate o poza,cate o discutie,cate un taifas…..Fara cearta….
        Ce folos ca scriu unii,cu venin,pentru ca daca i-ai intreba ceva despre istorie,lemn ar fi!
        Dar pana la fostii….. ca nu trec peste anumite orgolii personale,nu se va intampla!
        Marius Tucudean,de exemplu,a pus orgoliul personal peste acest eveniment.
        Putea sa loveasca mingea de 2-3 ori macar,dar a peferat sa stea in sector B,ca spectator!
        Pai daca Mugurel Ungur a tras de el,din greu,Tucu nu ar fi putut?Oricum nu a urmarit meciul,fiind in discutii cu Profe Pacurar?
        Sau daca,totusi nu s-a potrivit reclama de acasa cu potriveala din targ,nu putea sa stea Tapos in poarta?
        O incantare adevarata,un asemenea eveniment.Am inteles ca urmeaza un alt meci de old-boys!Duminica seara?Ia sa vedem…
        Sa revenim bucurosi de la Timisoara,in prima faza!
        Avem nevoie de asemenea spectacole,poate ca se trezesc amnezicii care au uitat de UTA!Macar cat tine timpul frumos cu noi!Serios!

        0
        0
  2. Eram tanar,cand existau turnee de sala,cu proaspata construita Sala Polivalenta,cum se numea,in fiecare iarna.Ce turnee….UTA,Corvinul Hunedoara,Sportul Studentesc.al raposatului Ardelean,cu Hagi junior,plin de fite,care venea sa cumpere Mercedes 190,de pe consignatia de pe str.Metianu,de stia tot Aradul ca Hagi a cumparat acea masina,cu ajutorul unuia cu bani,dovedit Gigi Becali?Astea sun amintiri!
    Ce spectacole….Polivalenta era arhi-plina….mereu!
    Nu existau sambete libere,pentru ca nu se vorbea despre Weekenduri.Nu se cunostea notiunea.Daca nu erau turnee de fotbal,era Cenaclul Flacara.Arhi -plina era Polivalenta!
    Daca nu erau cele doua,era Discoteca Sphinx…..
    Copiii din ziua de astazi,stau acasa,la clima si butoneaza tabletele sau telefoanele…
    Trist!

    0
    0
    1. Sala s-a numit Victoria de la bun inceput, dar de unde sa stii tu de astea securist imbatranit inainte de vreme ce esti. Scrie o biografie, nu ne mai plictisi pe aici. Al tau, tot titular, tot titular?

      0
      0
      1. Mai gigele @Carcotas,mai insista in prostia ta crasa….merita sa te faci de ras?
        Cum s-a numit „Polivalenta”?De pe la constructie?Victoria?Esti tare de tot!Rupi tot!
        Nu cumva insinuezi „victoria comunista?”
        Jijele,ca sa stii si tu,acolo erau niste balarii,iar in prima faza s-au desecat niste crescatorii de stuf,salbatice.
        In prima faza,de proiect,s-a numit „Sala Sportului”.Abia dupa 4-5 ani,neoficial,a fost denumita „Victoria”…
        La fel a fost si treaba cu bazinul….L-a denumit cineva „Delfinul”?
        Ambele au fost niste copii penibile din deplasarile demnitarilor comunisti.
        Polivalenta a mai iesit cumva….structura de sustinere acoperis,o ingeniozitate.Nici in ziua de astazi,nici o firma nu poate izola hidrofug!Te ploua!
        Bazinul,o alta ciudatenie!Lambriuri de lemn pe tavan putrede,vestiare pe culoare,care cum apuca,apa cand prea rece,cand prea calda.Dusuri impracticabile,ba fierbinti,ba reci…..

        0
        0
      2. Mai lipsitule de atentie eu zic sa mai cercetezi si o sa aflii raspunsul corect 🙂

        0
        0
      1. Nu @Razvi,ma refeream la Ghe.Hagi,pe atunci un junior figurant si maxim fitos.Dar de unde sa stii tu astea?Ce fite avea pe la turneele din Sala Polivalenta….
        Dar daca nu ai fost,de unde sa stii?

        0
        0
      2. Si daca nu a fost, merita sa il iei la rost. Cata ura si invidie zace in tine, omulet trist ce esti. Ai fi bun de jandarm acum, la proteste.

        0
        0
    1. Din montaj e ok,dar stii cum e cu astea.Ca sa vinzi alegi ce e mai bun,daca greseste nu se arata.Oricum fata de alti fundasi (chiar din liga1) da bine :).Oricum Popica are „ochi”si cred ca va alege ce este bine ptr echipa.

      0
      0
      1. Acum nu mai alegi,ci culegi ce mai este ramas liber! si disponibil pe piata!Daca dorea-i sa alegi,o facea-i demult!Atunci ce folos pregatirea centralizata impreuna?
        Dar mai stii?Jeremy N’Jock a fost adus in ultima clipa,cu 8 ore inainte de a debuta,Bogdan Mara,la fel.Cu catel si purcel…
        Manaila,resuscitat si adus.Cel mai bun pasator dupa statistici,central.
        Bebe Mitu?Pai facea el cate o smecherie,si mingea cadea direct pe ceafa atacantului!
        Gata!Stop!La ACS invingem!

        0
        0
  3. Din montaj , se vede ca, are calitati bune pt. un fundas, inalt, destul de tehnic, loveste bine mingea si are orientare in joc. Acuma ramane sa vedem ce decide mister Popica !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button