UTA Arad

Mobilizare suplimentară pentru orădeni contra „roș-albilor”? „Am fi naivi să credem că Luceafărul și Energeticianul nu vorbesc aceeași limbă”





După cinci etape, UTA ocupă o poziție pe podimul ligii secunde, țintită de mai multe formații care nu și-au ascuns intențiile de promovare. Una dintre acestea este și Energeticianul, formație patronată de Nicu Sarcină, aceeași persoană ce deține „hățurile” și la adversarul de sâmbătă al „Bătrânei Doamne”.

Pornind de aici, e de așteptat ca formația lui Cristi Lupuț să aibă o motivație în plus în fața „roș-albilor”. „Am fi naivi dacă am crede că Luceafărul și Energeticianul nu vorbesc aceeași limbă ținând cont că au același patron. Ambele sunt susținute financiar de un om pe care eu îl apreciez (n.a. Nicolae Sarcină), în general respect oamenii care investesc în fotbal. Dacă nu era acest patron, Luceafărul Oradea se desființa anul trecut și chiar dacă situația nu este normală, cu două echipe în Liga 2-a deținute de aceeași persoană, îl felicit pentru că bagă bani în fotbal. Așadar, cred că va exista o motivație din partea celor de la Oradea, din mai multe motive. Pentru că întâlnesc o echipă ce vine după o victorie în deplasare, dar și datorită banilor, pentru că ei joacă pe prime frumoase”, a menționat Ionuț Popa, antrenorul principal al UTA-ei.

Puțină lume știe că președintele celor de la Luceafărul Oradea este o femeie. Lucia Vladimirescu conduce destinele formației de pe Crișul Repede din august 2017, fiind o asociată a omului de afaceri gorjean, Nicu Sarcină. Suporterii arădeni care vor face deplasarea pentru meciul de sâmbătă dimineață, de la Sânmartin, trebuie să știe că biletul de intrare este destul de piperat, respectiv 25 de lei.

5 comentarii

  1. 25 de lei ??? Si cind ma gandesc cat tam tam sa facut pe pretul abonamentului pe motorul. Alo aviz amatorilor de shaorma….

    0
    0
  2. No comment…Burleanu a facut reguli aparte,votat pentru niste porti de aluminiu,cluburi si AJF-uri care s-au vandut pe nimic!
    Cum sa accepti doua echipe finantate in aceeasi liga,de catre acelasi patron?
    UTA vinde bine imagine..altfel cum peste noapte,cu insolventii Recas,s-au scumpit biletele?Mai stai sa intrebi din ce cauza?Acum Luceafarul la 25 lei?Serios?
    Deci..Lucia Vladimirescu,alias pe acte,coproprietar,este doar amanta clapaugului,pe care Sarcina a trecut anumite active,a dehhhh,frica de DNA!
    „Sarcina” este clara,dar noi vrem acum minim egal,ca sa fim sinceri cu noi insine…
    Discutam despre ce s-a intamplat anul trecut cu Rosca,moldoveanul?Mai bine tacem…
    Avem echipa,avem valoare,nici in fund nu ne doare!Asa trebuie abordat!
    Am asistat astazi la antrenamentul de dimineata…o familie,un grup unit,suplimentare ulterior pe faze de finalizare….Bravo mai copii!
    Hai UTA!Devine intersesant!

    0
    0
      1. Asta e stra-stra-stra-stra nepotul lui Nostradamus.:) Pe toate le stie , ma mir ca nu la luat Ghita consilier personal,ca oricum se aseamana amandoi la gandire 🙂

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button