Gloria LT CermeiNational Sebis

Punctele din derby au rămas în Țara Sămădăilor! Anca: „Atitudine și determinare!” v.s. Todea: „Nu trebuia să avem o așa cădere după penalty-ul ratat”





Gloria Lunca Teuz Cermei a bătut-o în premieră pe Național Sebiș în campionatul Ligii a 3-a. Până astăzi, trupa de pe Crișul Alb bifase cinci succese în fața „sămădăilor”, dar roata s-a întors în ultimele șase minute a meciului. Matiș și Mager au fost oamenii de trei puncte ai gazdelor, Iuga, respectiv Szekely fiind cei care stabiliseră scorul pauzei.

„Roș-albii” se simt bine acasă și bifează al doilea succes cu trei goluri marcate, după cel cu Avrigul. Cu Sebișul, victoria e și mai importantă cu cât a fost un derby, iar absențele lui Sabău și Vezan l-au obligat pe Radu Anca să opteze pentru o formulă inedită de joc.  „Îi felicit pe băieți pentru atitudine și determinare. Au înțeles ce le-am spus înainte de meci, toată săptămâna am lucrat la un nou sistem de joc, cu trei fundași centrali și au reușit în mare parte să se obișnuiască cu el. Am mai și schimbat în timpul meciului, s-au descurcat bine. Am început chiar bine, cu ocazii și un gol marcat, apoi adversarii s-au dezmeticit și ne-au contrat. Am luat un gol din fază fixă, lucru pe care nu ni-l dorim și nu știu cum de a existat acea bâlbâială. Am trecut cu bine de momentul penalty-ului, ni s-a întâmplat și nouă să ratăm unul chiar etapa trecută, la Ghiroda. E bine că ne-am desprins pe final și am reușit prima victorie în campionat contra Sebișului, deși în Cupă i-am învins deja chiar în toamnă”, a spus antrenorul cermeianilor.

Pentru a treia oară în acest an calendaristic, Național Sebiș pierde toate punctele ca urmare a unor goluri încasate pe final. După Dumbrăvița și Galda s-a întâmplat și în compania vecinilor din Cermei. „A fost o partidă cu de toate și, din păcate pentru noi, episoadele decisive au fost în favoarea gazdelor.Au avut o posesie mai bună în debutul partidei, dar am echilibrat până la pauză și a fost 1-1. După ce am ieșit de la cabine, am jucat bine. La penalty am avut ghinion, se întâmplă să se rateze, dar nu trebuia să avem așa o cădere. Au contat și schimbările, mai ales că la adversarul nostru cei care au venit de pe bancă au adus plus. În plus, au avut dorință mai mare de a până la capăt pentru victorie, iar noi am luat foarte ușor două goluri. Nici nu am mai văzut așa ceva, să scoți mingea din plasă după un aut  și o deviere direct spre poartă. Asta ne-a debusolat total și golul trei a venit pe o contră, noi încercând să revenim în joc. Din păcate suferim mult pe final de meciuri, am pierdut puncte serioase în toate cele patru etape în ultimele minute. Și nu neapărat din cauza pregătirii fizice, cât mai ales datorită schimbărilor făcute. Tot timpul am avut absențe și cei care au fost pe bancă nu au reușit să-i suplinească mai bine pe cei înlocuiți”, consideră Cristian Todea, care încă nu a simțit gustul succesului într-o partidă oficială pe banca lui Național Sebiș.

Etapa viitoare, Cermeiul vizează trei puncte și pe terenul „lanternei” din Ocna Mureș, în timp ce Sebișul încheie „operațiune” derby-uri județene odată cu vizita Crișului.

20 comentarii

  1. Ce vină are Todea dacă ăștia nu o pot da în ațe nici de la 11m?Cojocel să stea acolo unde s-a dus…

    0
    0
  2. Sergiu, daca vrei ne intalnim sa-ti spun cine a avut ideea. Vad ca esti preocupat de cariera mea. Daca dorești te pot angaja majordomul meu.

    0
    0
      1. Te tine sa ai majordom???? Fa fotbal băiatule nu te tine de arogante ca nu ești în măsura la ce ai făcut cu echipa!!!

        0
        0
  3. Bravo Cristi Todea!Nu stiu cati cunosc,ca pe unde ai fost,ai luat ce ai avut si cum s-a putut si cine a diriguit!Si aici ma refer si la perioada UTA,unde imi pare rau sa o spun,ai fost lucrat,stii si tu…Toata stima si respectul!
    Lasa….poate ne intalnim si depanam!
    Bafta si mult succes,indiferent la ce echipa ai fi!

    0
    0
    1. Completare!Stii tu Cristi Todea???Fotbalul nu se mai joaca demult cu inima ci cu capul(tradus portofelul),pe interese strict financiare.Tu,din pacate ai ramas la faza de „baiat bun”!
      Inca ceva….ai nimerit tot la echipe conduse politic,pe primarii si alte influente.Sunt in urma cu informatiile si relatiile tale cu UTA ramase.Ia linistit, fara rusine o grupa de juniori,de mici si du-i pana sus,asa cum a facut Tisza,Stupar,si cum o fac acum altii din generatia ta si nu numai.
      Nu vei trai din salariu,asa cum oricum nu ai facut-o,dar satisfactiile personale sunt de cu o totul alta anvergura.Sa-i vezi crescand langa tine,pe stilul tau,asa cum vrei sa-i formezi…Uneori iti iese,alteori nu….
      Vecinul tau,Liviu Giurgiu a facut-o si a reusit cu brio,pana la nivel national.Apoi a fost aruncat la tomberon,ca si un boschetar…Acum nici nu mai vrea sa auda de fotbal…dar stii si tu ft bine….
      Rolly Nagy,idem….dupa demitere i s-a oferit o grupa de juniori,dar supararea era prea mare pe atunci…Greu fotbalul acesta….
      Bafta!

      0
      0
      1. Oau…. învățăturile lui Giro către „fiul” său Todea! Manual se conduită!
        Cermeiul este peste Sebiș oricând și oriunde …. dar asta nu convine nimănui!
        Baftă Petre Bulza! Baftă Radu Anca!
        Baftă GLTC!
        Așa că să moară dușmanii….

        0
        0
    2. Dl. Demetrescu dă-l d-le afara și adu-l pe Cojocaru sa lupte cu echipa lui din tur. Au rămas destui băieți care cu siguranță vor lupta pentru echipa dacă faceți mișcarea asta. HAI NAȚIONAL SEBIȘ!!!! Cojocaru antrenor!!!!

      0
      0
  4. Niciodata nu o sa iasa rezultate daca nu exista continuitate! Schimbarea conducatorilor, antrenorilor, jucatorilor, dupa orice meci slab, dupa un campionat ratat, dupa urechea primarilor, dupa cum bate vantu, nu o sa aduca nimic bun…..da, poate un scurt sau chiar lung, reviriment, da doar din noroc, nu din stiinta. Orice echipa, ca orice familie, are vremuri bune si vremuri rele….important este sa ca toti sa invete din aceste situatii….Bravo samadailor ……TOT INAINTE!

    0
    0
  5. Ce știți de Todea? N-a avut tăria să rămână acasă? A venit iar pe capul echipei? Asta e pus de cineva sa ne distrugă!!!!! Afaraaaaaaa!!!!!

    0
    0
    1. Sunt tu toată inima lângă Național Sebiș și de asta îmi pasă. Susțin fotbalul și urmăresc fiecare meci al echipei mele de suflet. De asta ma doare când vad ca un novice își bate joc de echipa. HAI NAȚIONAL SEBIȘ!!!!

      0
      0
  6. Dl. Demetrescu îl ținem pe Todea pana retrogradam? Chiar sunt de acord cu ceilalți ca cea mai buna soluție ar fi revenirea lui Cojocaru. Se poate spune orice dar băiatul asta a demonstrat ca e cu sufletul pentu Sebiș și echipa și s-au văzut schimbari la echipă. Dați o șansă echipei și fotbalului în oras. Hai Național Sebiș!!!! Hai Alb-albaștri!!!!

    0
    0
    1. Aloooo tu faceai comentarii la articolele din Cris. Ce treaba ai tu cu cei din Sebis ? Ti-ar placea sa ii destabilizezi taman acum cand jucati voi cu ei . Ce oameni frate ce oameni rai . Todea nu renunta munceste mai departe doar mare atentie sa nu te lucreze baietii.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button