Gloria LT Cermei

Cermeiul vrea să se trezească din coșmarul ultimei luni: „Cu Lugojul nu va fi facil, dar vrem să începem un șir de victorii”





Trei săptămâni negre au fost de ajuns pentru cermeiani să alunece de pe prima poziție a clasamentului până pe cea de-a cincea, cu șanse pur teoretice de a mai intra în lupta pentru promovare. Până una alta, „sămădăii” vor să simtă din nou bucuria unui succes ce le lipsește de pe 6 aprilie. „Nu ne vine să credem că după acea partidă foarte bună făcută cu Lipova am reușit contraperformanța să pierdem patru partide la rând. Am făcut greșeli ce ne-au costat și acum strângem rândurile și vrem ca la aceste ultime partide să arătăm adevărata față a echipei”, anunță Alex Nistor, căpitanul Cermeiului.

Un prilej numai potrivit pentru trei puncte se ivește sâmbătă, când în Țara Sămădăilor sosește codașa CSM Lugoj, echipă deja retrogradată în fotbalul județean. „Nu va fi ușor cu Lugojul. Au jucători buni, chiar dacă sunt condamnați deja la retrogradare, trebuie să-și justifice și ei banii pe care îi iau și vor dori să arate că au valoare pentru a-și găsi noi angajamente din vară încolo. Deci, nu ne așteptăm la o victorie facilă, ci la una muncită, care – sperăm noi – să fie prima dintr-un șir ce să ne mai urce puțin în clasament”, mai consideră experimentatul fundaș.

Ambele formații ce se înfruntă sâmbătă (ora 18), la Cermei, vin după două eșecuri consecutive: 1-2, la Chișineu Criș pentru trupa lui Anca, respectiv 2-5 pe teren propriu pentru cea a lui Cojocaru.

Formații probabile:

Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Nistor, Deta – Mager, Ciubotariu, Prună, Vlad – Vezan – Capătă.

Lugoj: Iovicin – David, Giuga, E. Miculescu, Mihoc – Kim, Folarin – Maier, Ankomah, Onțel – Hrudei.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button