UTA AradzTOP ARTICOLE

Aroganțele ultrașilor utiști la adresa rivalilor „alb-violeți”, singura consolare a unui derby trist





Cel de-al 76-lea derby al Vestului s-a încheiat nefericit pentru UTA. Poli a câștigat cu 2-0 la Arad și a produs o ruptură între galeria „roș-albă” ce a cântat pentru culori cu spatele la favoriți la salutul de final. Altfel, până în acel moment, „ultrașii” i-au susținut în permanență pe Rus et. comp., dar s-au ocupat și de „meciul” cu rivalii „alb-violeți”. Unul bazat pe aroganțe transmise prin intermediul a câtorva bannere, a unei coregrafii extrem de reușită și o scurtă scenetă…reflectorizantă.

De această dată, Jandarmeria și Poliția au organizat foarte bine scurta deplasare celor aproximativ 350 de suporteri poliști de la Gara din Aradul Nou la stadionul „Motorul”. Spre deosebire de partida din toamna lui 2017, tot din Aradul Nou, cele două „tifoserii” au fost ținute departe una de cealaltă. Atât pe străzi, cât și pe stadion. Parcă nu a mai existat nici încrâncenarea de altădată, mai ales că la precedentele două „ciocniri” cele două galerii au fost solidare. Acum un an, utiștii nu au intrat nici ei pe „Otto Grefner”, atâta timp „alb-violeții” (veniți în număr mult mai mare la meci decât numărul de locuri alocate pe stadion) au fost ținuți în țarcul de pe câmpul din Șiria, iar în toamnă poliștii au împărtășit doliul galeriei arădene la despărțirea de Bogdan Moisi și Bogdan Mihoc.

Dar, a fost liber la scandări mai mult sau mai puțin ortodoxe și înțepături sub formă de mesaje. Meciul a început cu coregrafia în care cavalerul violet, motiv folosit de fanii timișoreni în trecut, este decapitat de ultrașii utiști și mesajul: ”Basmele cu cavaleri se mai termină și rău/Cel violet se sfârșește-n sânge decapitat de călău”. A ieșit și fum „roș-alb” prin pânza desfășurată în peluza arădeană, iar petardele neconfiscate de forțele de ordine și-au făcut și ele treaba.

Deși scorul de te tabelă a fost în permanent defavorabil UTA-ei, ultrașii au respectat ad literam desfășurătorul pregătit pentru acest derby. Pe la mijlocul reprizei secunde, miezul galeriei au îmbrăcat veste reflectorizante, aluzie la stewarzii timișoreni, care au fost actorii unor acte huliganice în trecut pe „Dan Păltinișanu”. De exemplu, așa-zisele forțe de ordine au filmate când au sustras prin forță un steag al micuței galerii a Farului, însă nici utiștii nu sunt străini de unele provocări ale stewarzilor de pe Bega. În dreapta și în stânga suporterilor veste reflectorizante au apărut mesajele:  ”Ultrași cu atitudine” (tăiat cu un x roșu) și ”Steward cu atitudine”. Și tot legat de preocupările oamenilor de ordine timișoreni a mai fost afișat un banner: ”Recuzita ultrasului timișorean: Vestă de steward, cuțit, fular”.

Însă, susținătorii Campioanei Provinciei au fost inventivi și prin alte mesaje trimise sub formă de săgeți spre „alb-violeți”: ”Pe banii noștri facem ce vrem / Dar vreți donații când scoateți echipa de pe teren”, ”Marea dilemă a ultrasului timișorean / Iubit Creol sau arian?”, ”Ne fugăriți în filmări trunchiate / Ne-am plictisit să vă cerem demnitate” sau ”Bănățeni făloși , cu bunici la Severin / Pământ sub unghii și fani nea’ Marin”.

Mult mai săraci în mesaje au fost timișorenii, care nu au pregătit nicio coregrafie specială pentru acest derby. ”Felicitări! Încheiați încă un an cu media 10…oameni în deplasări”, a fost înțepătura utistă la adresa utiștilor. Până la urmă, însă, cei care au sărbătorit pe „Motorul” au fost „alb-violeții”. Jucători și suporteri, aceștia din urmă rupând și gardul încă din minutul 9, la golul de 0-1 al lui Ignea. Apoi, când  a făcut 0-2, Manea a sărit chiar pe bucata de gard smulsă, zona cu probleme fiind păzită chiar de la suprafața gazonului de jandarmi.

Așadar, unul dintre cele mai pașnice derby-uri ale Vestului din istorie a fost câștigat de ASU Poli, ce ia o gură mare de oxigen în zona periculoasă a clasamentului ligii secunde. De cealaltă parte, marii învinși par a fi cei 3000 de susținători ai „Bătrânei Doamne” (între care și suceveanul Silvestru Juravle, sosit cu trenul din nordul Moldovei, de la Falcău) prezenți azi în tribunele arenei „Motorul”, care păreau convinși că numele din lotul arădenilor vor face – în cele din urmă – diferența în cel mai așteptat meci al anului. Iar de la dragoste la apostrofări și neîncredere e un singur pas când rămâi repetent într-un derby cu rivalul istoric.

”Felicitări tuturor celor care au umplut astăzi stadionul! Am fi umplut altul, chiar mai mare dacă aveam. Le mulțumim și le transmitem respectele noastre utiștilor care au cântat din tot sufletul până când a fost prea greu de suportat ceea ce se vedea pe teren. Știm că ați fost prezenți din orgoliu, pentru mândria de a fi arădeni și pentru ceea ce înseamnă UTA, dar ne pare rău că, la fel ca și noi (cei care ne-am mâncat zilele vopsind și pregătind coregrafia), ați plecat umiliți și dezgustați.

Cu toții am crezut și credem orbește în UTA și iubim aceste culori chiar dacă suntem mințiți și batjocoriți constant, dar rare au fost momentele în care să ne simțim atât de amăgiți încât să nu mai găsim puterea de a privi înainte”, e mesajul postat de membrii galeriei arădene pe pagina de Facebook, Ultras Arad

FOTO3: Sebastian TĂTARU / Mediafax foto









5 comentarii

  1. Noi cu ,,arogantele” ei cu golurile…mai mare umilință nu am simțit de cand s-a suit Buia un chiloți pe gard sărbătorind Victoria acu-s 16 ani! Oricum galeria noastră mai are de învățat până va avea un repertoriu atât de vast că timișorenii!

    0
    0
  2. Hmmmm….niciodata nu am criticat situatia actuala a bancii tehnice a UTA-ei,,,,Nu voi proceda nici acum direct,pentru ca din pacate,nu am putut fi prezent si nici macar nu am reusit sa vad on line,fiind pe drum,doar intarziat,30 secunde….Aparea in schimb pe Flash scor scorul,de imi venea…..
    Cu toata stima si respectul,tot stafful trebuie exclus.Popa,Pacurar,italieni,arabi,ce-or fi….
    Nu o spun prin prisma faptului ca ne-a terfelit ASU,pentru ca si noi i-am tavalit in ultimul timp…Acum ne-au rusinat ei,pe cand noi dorim o constructie….Ce constructie?Trezirea!Pacurar nu face diferenta intre atacanti si mijlocasi,bland si alunecos ca si gelatina printre degete,fara luciditate.”Am incercat,am experimentat,a fost Popica la teren,am vorbit mereu toata saptamana”?Ba lot,ba teren,ba suspendati,accidentati?Mereu scuze si scuze…Ajunge cu rabdarea!
    E bolnav Mister?Multa sanatate sa aiba,in liniste si fara fotbal.Pacurar nu reuseste sa gestioneze?Ajunge,pentru ca ne vom intoarce curand la temelii…Bun!Am(nu prea) inteles… si daca eu nu sunt suporter UTA,atunci nimeni…Ajunge cu tacerea,diplomatia si bagatul capului in nisip ca si strutul…Ajunge acest circarai ieftin si bataia de joc!Stop!Nu mai avem nervi!Repet…Nu pentru versus Poli acum,ci la ce aratam,Ce perspectiva?Ce vise desarte?
    Jucatori sunt,relativ,ma rog…cand vor…
    Cred ca am ajuns la momentul fara dubii,ca urgent avem nevoie de un staff serios,valid,complet.Nu din vara…ci de acum!Denumirea de frustrare este prea putin spusa…
    Galeria a facut un gest de Fair-Play,intorcandu-se cu spatele…frumos ca s-au abtinut de la altceva…Masinistii trebuiau sa plece in chiloti la vestiare,fara echipament,pe care nu merita sa il poarte!
    Si daca eu scriu asa ceva….impatimit….inseamna ca recunosc ca….OUT!OUT!OUT!Urgent!Dar urgent!

    0
    0
  3. Da ,ar fi foarte bine daca ar veni LASZLO BALINT dar acuma nu se poate, poate din campionatul viitor, un antrenor tanar si foarte bun !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button