UTA Arad

Zamfir, al șaselea debut stagional de la UTA 2001: „Patru viteze în plus în Liga 2-a, le mulțumesc antrenorilor pentru încredere”





Doi dintre cei mai vechi componenți ai grupei de 2001 a „Bătrânei Doamne” sunt și ultimii debutați în Liga 2-a. Denis Salka a bifat primele sale minute în deplasarea de la Petroșani, cu Energeticianul, pentru ca Rafael Zamfir să apere astăzi, în premieră, poarta primei echipe chiar în runda finală, la Mioveni.

Rezultatul (0-3) umbrește puțin debutul fotbalistul care încă nu și-a sărbători majoratul, însă acesta susține că „dușul” cam rece de la Mioveni îi prinde bine în cariera sa. „Această partidă mi-a arătat la ce nivel mă aflu și îmi dă o putere și mai mare la antrenamente de acum înainte. Diferența de la meciurile pe care le-am jucat până acum, la Liga 4-a și juniori și cel de astăzi este foarte mare. Jucătorii sunt mai buni, experimentați, sunt patru viteze în plus față de cum eram eu obișnuit. Timpul de gândire e mai scurt, deciziile trebuie să le iei pe loc, fiind convins că faci ceea ce trebuie. Din păcate, am primit trei goluri și echipa a pierdut, suntem supărați cu toții”, spune Zamfir.

Întrebat dacă nu putea face mai mult la reușitele lui Măzărache și Hergheligiu (2), tânărul goal-keeper utist a spus: „Întotdeauna poți face mai mult sau să încerci măcar. La primul gol mingea a venit tare din lovitura de cap a adversarului, la cel de-al doilea jucătorul Mioveniului a ajuns pe zonă centrală și era greu de anticipat unde trage, mingea trecând printre picioarele lui Oualid, iar la cel de-al treilea, cineva a deviat ușor balonul și am fost păcălit. Nu caut scuze, probabil trebuia să fac și eu mai mult, am avut multe de învățat după acest meci”.

Rafael Zamfir e în circuitul primei echipe de aproape trei ani de zile, participând și la toate cantonamentele echipei sub comanda lui Dan Țapoș. „Aș minți dacă aș spune că mă așteptam să debutez în Liga 2-a puțin mai repede, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Oricum, am avut în fața mea colegi valoroși, pe Bodea și Orlic, care m-au încurajat mereu, mai ales în această săptămână când au aflat că o să joc eu. Mai vreau să îi mulțumesc lui profe’ Cristi Păcurar pentru încrederea acordată, dar mai ales lui nea’ Dan Țapoș. Dânsul m-a învățat aproape tot ce știu și m-a ajutat să mă dezvolt ca și om și sportiv”, a încheiat cel de-al șaselea fotbalist promovat în acest sezon de la grupa de 2001, pregătită de Sandu Gaica și Adi Ungur, după Hrezdac, Isac, I. Gavrilă, Oroian și Salka. David Miculescu a debutat încă din turul stagiunii 2017-2018, iar Cătălin Vulturar e component al generației 2004 utiste.

La Mioveni, a debutat pentru UTA și Dennis Andrei Crăciun, fotbalist născut în Pitești și venit la Arad în această iarnă din Germania. „Închizătorul” de 20 de ani a făcut 25 de minute șterse, fiind greu de crezut că Laszlo Balint îl va ține în lot, atâta timp cât nici măcar nu mai este junior la Liga 2-a.

9 comentarii

  1. Mult succes in continuare . Sper sa ti se ofere mai multa incredere sa poti creste frumos caci potentialul este enorm

    0
    0
  2. Mmmda…foarte fricos Zamfir,trac,emotii,blocat in poarta mereu,pe linia portii…fara iesiri…putine ocazii argesene,dar goluri primite pe greseli personale ale fundasilor din fata sa,ce sa fi facut?…Nici o problema Rafa…Putin mai mult curaj si mai mult tupeu..rautate…obraznicie…Ia-o de la Manea,Seroni,Hasni..da-o rapid inapoi spre ei…pe fundasi,nici o aruncare sau degajare macar pe mijlocasi…
    Ma mai apuca unele nostalgii….Rafa….Venise un anumit Sinescu(RIP) la UTA,de ne venea sa radem de el pe atunci cand invatai tu sa umbli,daca stii,ba chiar mult mai devreme,…sau ai auzit despre el…Nu avea inaltime mare,nu poza in vedeta,era modest,dar era de niste reflexe extraordinare…Uneori nu este vorba neaparat de talent,dar compensata cu multa si multa munca…Mereu am scris „Hai cu Zamfir”,dar astazi ti-a fost frica mare,trac probabil…Pacat!Parca ai arestat linia portii…ramas blocat…
    Nici o problema..capul sus,privirea doar inainte!

    0
    0
  3. Slab portar, atat a fost cerut sa fie bagat, probabil de parintii lui aici pe site, chiar am fost curios ce poate, dar prestatia a fost dezamagitoare! Cred ca si eu daca intram in poarta aparam la fel de prost!

    0
    0
    1. Doamne cata rautate pe voi . Debuteaza copilul si voi il tocati marunt . La voi nimeni si nimic nu e bun . Si giro il picteaza in fel si chip si dupa mai zice ceva si de bine . Rusine. Nu meritati nimic dar nimic . Sustinatori de 2 bani sunteti .

      0
      0
      1. Nu,@Radu…Doamne fereste…nici vorba sa am ceva impotriva lui Rafa.Din contra:personal am sustinut mereu ca trebuia debutat mai devreme si sa i se dea mai multe minute de joc si incredere de sine,atat timp cat rezultatele nu(prea) mai contau…In rest am scris doar ce am vazut in transmisia tv.Daca l-am vazut in urma cu cateva etape pe Orlic mort,cu o linie de fundasi juniori in fata sa(gasite scuze),…..de data aceasta l-am vazut pe Rafa, un junior, cu gaffeurii seniori El Hasni si Manea in fata sa…Totusi l-am vazut timorat,deci nu este o acuzatie sa vreo critica….Scuze..poate ca m-am exprimat cumva gresit…
        Deci nu vad din ce cauza sa-mi fie rusine….Rusine ar trebui sa le fie altora,chiar si dintre jucatori….Pai nu?

        0
        0
  4. Zamfire,trebuie sa te felicit pt. curaj,de ce? pt.ca e foarte greu sa joci ca debutant la liga 2 ,ti-ai tinut frica in friu asa cum ai putut,un post greu cel de portar,golurile nu ti se pot imputa,am vazut mai ales repriza doua,joc de picior bun, degajari bune, nu te lua dupa toti carcotasi care iti vrea doar raul ,care de abia asteapta sa te umileasca ,oricum parerea lor nu conteaza ei vor doar sa isi exprime frustrarea .ca ei nu au ajuns aici si ii roade invidia, cel mai urat lucru si pervers este sa _l vorbesti pe om de rau cind poti sa spui un simplu” Bravo”.

    0
    0
    1. Sigur pt un parinte copilul lui e cel mai bun si cel mai frumos, iti inteleg supararea oarecum, dar adevarul e ca portar mai slab ca acest zamfir nu am vazut vreodata la uta, si umblu la uta din anii 70..de fapt aradul a fost chiar renumit ca are portari buni, Gornea, Vidac, Iorgulescu( cel mai bun portar care a aparat la arad, parerea mea) , Lovasz (ales cel mai bun portar la mondialul de tineret din Australia) Duckadam, Crisan, Sinescu..unul si unul, iar cand il vezi pe zamfir asta ca nici nu se arunca dupa minge , normal ca zici ca nu are loc la UTA! Nu îi doreste nimeni raul baiatului, chiar îi urez succes , dar vrem si siccesul Utei, dar cu portarii de acum ar fi foarte greu! Oricum Iacob e clar ca va fi titularul postului la Arad, asa ca daca nu se accidenteaza brasoveanul, zamfir nu mai pupa oricum un post de titular!

      0
      0
    2. Sunt de acord cu WhiteRed,este mirific cand vezi ceva oameni pe aici cum ataca un baiat de 17 ani la debut! Capul sus Zamfir!

      0
      0
  5. Am vazut meciul televizat impreuna cu cativa fotbalisti uniristi,,,,si toti am afirmat ca din acest copil Zamfir nu v-a iesii niciodata un portar bunicel si e fara fizic precum Vlad craioveanu de la pastor…!Nici cu Bodea targovisteanu fost si la desfiintata Ighiu, nu ne putem mandrii cu gafele sale,parca e de liga 5….Astia si Manea sa plece la Chier ori la Batuta daca-si fac echipa….!Manea e ca un toreador,doar intra tare si e fara fentele lui Dobrin,acumulator de cartonase !!!!Balint ai mult de munca cu unii neputinciosi ce trebuie dati afara urgent ori ca vesnicul accidentat Stahl ce si-o musca il poate dobara !Hai UTA ca striga suporterii altor echipe dupa mine,,precum ,,Zi UTA si trage apa….,,Sa inceapa o noua era la UTA !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button