UTA Arad

UTA se cantonează în Slovenia între 15 și 27 iulie, se știu partenerii din primele amicale ale verii





În paralel cu perfectarea primelor transferuri ale verii și demararea altor negocieri pentru completarea lotului, conducerea clubului fanion a Aradului a avut sarcina să bată în cuie locația de cantonament pentru această vară și perfectarea primelor amicale. După ce a studiat mai multe oferte, utiștii s-au oprit asupra unei stațiuni din Slovenia, frecventată și de alte grupări fotbalistice cunoscute din sud-estul Europei, precum: FC Panathinaikos, FC Aris, FC Limmasol, FC Crvena Zvezda, FC Partizan, FC Dinamo Zagreb, FC Hajduk Split, FC Maribor, FC Khimki, FC Rijeka, FC Domžale, FC Zagreb sau FC Varteks.

Așadar, „Bătrâna Doamnă” se va cantona la Rogla, în perioada 15-27 iulie, unde beneficiază de toate condițiile de antrenament, terenuri cu iarbă și sintetic și de recuperare după efort. Nu lipsesc nici sălile de forță, așa că Laszlo Balint și-a dat deja acordul pentru prenotarea camerelor la unul dintre hotelurile din cadrul complexului, „Rogla” sau „Planja”. În zilele următoare, se speră și legarea celor patru meciuri de verificare solicitate de noul tehnician în perioada stagiului de pregătire, contra unor formații străine cazate și ele în zonă în aceeași perioadă.

Până una alta, UTA va disputa și trei partide de verificare până la plecarea în Slovenia, iar adversarii par bătuți și ei în cuie. Astfel, pe 29 iunie, „roș-albii” vor întâlni Șimandul, pe 6 iulie – Pecica, iar pe 13 iulie – Luceafărul Oradea. E greu de crezut că după revenirea din cantonament, arădenii vor mai disputa un ultim test al verii și asta pentru că debutul ediției 2019-2020 a ligii secunde e prevăzut pentru weekendul 2-4 august.









6 comentarii

  1. Cum naiba sa pui sa inceapa campionatu in mijlocuu verii ( 2 august )….cat de idioti is astia de la frf…

    0
    0
    1. Pe noi nu ne afectează începerea in mijlocul verii,cel puțin la meciurile de acasă,pentru ca vom juca pe stadionul cel nou,la lumina reflectoarelor!!!!

      0
      0
  2. Se uita că startul e legat de televiziuni..Ei dictează. La rindul lor le cuplează cu A -ul nostru și începutul majorității campionatelor cu greutate de afara . Iar nocturna pentru unii și calvar ziua pentru alții .!!!

    0
    0
  3. O alta abordare …nu Malnitz,nu jocuri cu ospatari sau echipe maghiare,pe rupere…Programul nu si-l cere nimeni,ci se aliniaza…..
    Na….sigur ca mi-as fi dorit ceva mai serios,nu Luceafarul…neaparat….Daca dorim promovare,nu vreau cel mai,cel mai….Luceafarul,macar ca bihorenii si-au facut treaba… cu brio…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button