Roli Nagy revine la Cermei ca manager general și optează pentru Flavius Moisă pe banca tehnică: „Să repetăm performanța de anul trecut, poate chiar să o depășim!”

Roli Nagy revine la Cermei ca manager general și optează pentru Flavius Moisă pe banca tehnică: „Să repetăm performanța de anul trecut, poate chiar să o depășim!”

Gloria Lunca Teuz Cermei vine după cel mai bun sezon din istoria clubului prin clasarea pe locul 4 în seria a IV-a a eșalonului terț. Automat, jucătorii săi au primit oferte importante de la grupări cu bugete mai grase, iar unii dintre ei le-au și acceptat pe loc. Vlad, Prună și – probabil – Polgar vor ajunge la Lipova, Capătă și Deta aleg Slatina, iar Matiș se va întoarce în fotbalul timișan.

Automat, e nevoie de întăriri la gruparea din Țara Sămădăilor, iar conducerea clubului a apelat la o figură puternică, cu putere de convingere, garantă a noului proiect. „Din discuțiile pe care le-am avut cu comunitatea din Cermei, cu decidenții, dar și cu cei care iubesc fotbalul și sunt alături de noi, a rezultat că se dorește o implicare mai mare a lui Roland Nagy în viața echipei. Astfel, pot acum să anunț că am reușit să îl convingem pe Roli să devină manager general, să își aleagă un antrenor și să lucreze cu acesta la alcătuirea lotului pentru noul sezon. Roli Nagy a optat pentru un antrenor tânăr în persoana lui Flavius Moisă, care are rezultate bune la nivel de copii la clubul Viitorul Arad, dar care a activat și cu destul succes la Frontiera Curtici, în Liga a 4-a. Credem că aportul lui Roli din această postură va fi foarte important pentru noi, expertiza sa ne va ajuta să închegăm un lot competitiv și în acest an. Ca și pănâ acum, la Cermei vor veni doar fotbaliști de mare caracter. Plecând de aici, ne dorim să repetăm performanța din campionatul trecut, poate chiar să o depășim”, anunță Petre Bulza, președintele cermeianilor.

Așadar, Roland Nagy revine în prim plan la divizionara terță arădeană, după ce în urmă cu doi ani și jumătate ocupase funcția de director tehnic, într-o colaborare pe banca echipei cu antrenorul Radu Anca. De altfel, acesta din urmă a rămas pe „baricade” până la finalul stagiunii recent încheiate, dar a dat de înțeles că dorește să renunțe. „Îi mulțumim antrenorului Radu Anca și jucătorilor cărora li s-au terminat contractele în această lună și le dorim succes pe unde vor continua activitatea. Noi ne vedem acum de ale noastre, mergem înainte și vreau să le spun cermeianilor că și în continuare, fiecare meci de Liga 3-a va fi un motiv de sărbătoare pentru micuța și inimoasă comunitate din Țara Sămădăilor. Am stabilit că reunirea echipei va fi undeva între 8 și 10 iulie, iar până atunci stafful tehnic se va ocupa de lot. Vor discuta cu jucătorii care au rămas și apoi se vor aduce alți fotbaliști pe posturile care au devenit vacante. Este adevărat că am pierdut, să zic așa, câțiva jucători buni, dar eu zic că la Cermei au fost în vârful lor de formă. Nu cred că vor realiza mai mult la alte cluburi,  dar asta rămâne de văzut dacă va fi așa. Nu am ținut pe nimeni cu forța, ne bucurăm că fotbaliști care au trecut pe la noi au plecat mai departe mai buni, mai pregătiți și sunt apreciați la cluburile unde joacă”, a mai punctat Bulza.

Așadar, tânărul tehnician, Flavius Moisă, devine noul „principal” al Cermeiului. Acesta și-a început cariera de antrenor devreme, în urmă cu 8 ani, la juniorii Gloriei, devenind apoi „secund” la echipa de seniori. Trei ani a pregătit-o și pe Aqua Vest în Liga 5-a, iar apoi a făcut pasul spre Frontiera Curtici. În paralel, a activat la Viitorul Arad, la grupele mici de copii, dar s-a ocupat și de Selecționata Under 15 a Asociației Județene de Fotbal. Cel mai probabil, Moisă va fi ajutat pe banca tehnică a Cermeiului de Adrian Sas, fost fotbalist la UTA, și el în stafful tehnic al celor de la Curtici și Viitorul Arad.

Facebook Comments
4
0

8 comentarii

  1. Avatar

    Bulza, esti o Mama Omida, in miniatura! Deci toti jucatorii care „au trecut” pe la Cermei, au fost sus pe curba lui Gauss si de acum pt ei urmeaza declinul. Evident, de aia le faci contract doar pe un an, pt ca tu ai ochi format…jignesti gratuit, de ce? Nu e cazul sa te superi pe ei ca isi doresc sa le fie mai bine, ofera-le tu altceva, mai invata putin management si cauta-te in buzunar dupa restul de la cei 7 ani de acasa!

    7

    6
    Răspunde
      1. Avatar

        la 19-22 de ani ti-ai atins maximul de forma si de acum ar trebui sa te gandesti la meciul de retragere, ca la alte cluburi nu o sa mergi mai sus de locul 4, acolo este jignirea

        3

        2
        Răspunde
    1. Avatar

      auzi daca te crezi asa bun manager implicate nu te ascunde in spatele tastaturi,genereaza venituri la o echipa ia un model cris, lipova,cermei atunci poate devii si tu „desanca”

      1

      0
      Răspunde
  2. Avatar

    asta ii jignire sau o parere ? eu cred ca nu faci diferenta…

    3

    2
    Răspunde
  3. Avatar

    Soc….Poate ca de asta ar fi nevoie….Sper sa le fie cermeienilor de bun augur,macar ca imi este putin teama…De cand cu demiterea lui Rolly de la UTA,parca nu isi gaseste locul..
    Acolo domnul Bulza este Dumnezeul si sufletul mare….fara dansul s-ar narui totul..Stima si respect…
    Interesanta optiune,avand in vedere relatia lui Rolly cu UTA,nu prea buna,dar parca reparabila..vis-a vis de dorinta de rodare a juniorilor UTA-ei,la Cermei….Subiect de mare interes….De urmarit!.

    1

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Tu spui rodarea juniorilor de la UTA, eu spun propulsarea juniorilor de la Viitorul. Doar Roly vine din postura de coordonator tehnic al Viitorului iar Moisa si Sas (plus Irimia, daca accepta oferta) sunt antrenori la grupele de copii ai Viitorului! De ce crezi ca exista doar UTA in fotbalul aradean?

      4

      0
      Răspunde
  4. Avatar

    Felicitări, Roly Nagy şi Flavius Moisă! Mult succes!

    4

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.