Copaci se gândește bine și taie odată: Al doilea golgheter stagional al UTA-ei își poate decide singur viitorul

Copaci se gândește bine și taie odată: Al doilea golgheter stagional al UTA-ei își poate decide singur viitorul

După despărțirea de Bogdan Burlă în vara anului trecut, „Bătrâna Doamnă” a apelat la un alt junior pentru postul de fundaș stânga. Revenit din împrumutul de la CSM Reșița, Paul Copaci și-a câștigat repede tricoul de titular în formația gândită de Ionuț Popa iși Cristian Păcurar și cifrele nu au fost tocmai rele, dimpotrivă. Fundașul de bandă de 1,87 metri a terminat stagiunea cu cinci goluri marcate, adică al doilea golgheter al echipei după Cipri Rus, oferind și trei pase decisive. În plus, a evoluat în 33 din cele 38 de partide oficiale ale ligii secunde și, probabil, ar fi adunat și mai multe minute dacă pe finalul stagiunii nu ar fi stat la fiecare cartonaș galben încasat.

Schimbarea regulii privind juniorii în eșalonul secund nu i-a fost favorabilă, iar Laszlo Balint a optat pentru un fotbalist mai experimentat în stânga defensivei, Bogdan Stancu, iar ca variantă îl are pe Rareș Deta (19 de ani). Așadar, Copaci nu și-a mai prelungit contractul cu UTA, iar, de ieri, și-a încheiat și înțelegerea cu Atletico Arad. Prin urmare, e liber să-și aleagă viitorul, dar – deocamdată – nu a dorit să dea curs unor oferte de la ligile doi și trei. Fotbalistul de 21 de ani, parte a generației lui Petre, Man sau Oaidă, se pregătește de unul singur pentru moment, la Arad, iar Liga 1 îi face cu ochiul, fiind și eșalonul unde mai poate fi încadrat în categoria juniori.

În afară de UTA și CSM Reșița, Paul Copaci a mai evoluat și pentru Olimpia Satu Mare în turul ediției de campionat 2017-2018 a Ligii a II-a.

Facebook Comments
4
1

3 comentarii

  1. Avatar

    Al doilea golgheter cu 5 reușite. În plus și fundaș. Va dați seama ce slabi am fost…

    14

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Sincer mie imi pare rau ca Paul Copaci nu a fost retinut in lotul echipei UTA ! Tanar, puternic, cu talie, tehnic. Dar asta se datoreaza numai lui. S-a trezit peste noapte mare vedeta, cu fite si plin de mofturi gen Alibec. Cred ca merita o sansa , sa ajunga ” pe mana ” lui Balint si sa-l trezeasca din adormire si vise aiurea !!! Pentru ca realitatea este cu totul alta. Ca si in viata de zi cu zi. Lupti pentru o viata mai buna dar pentru asta muncesti foarte mult si din greu. Asa ca Paul reanalizeaza-ti comportamentul fata de profesia ta si poate iti va fi bine !!! Daca nu urmeaza exemplul lui Burla si al altora care s-au si vazut la FCSB ori CFR Cluj. Acolo ajung doar cei puternici, de bun caracter. Dovada sunt Dennis Man si Adrian Petre care ti-au fost colegi. De ce nu-i intrebi cum au reusit ???

    11

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.