Amical adjudecat în 11 oameni, Balha – omul cu golurile: Național Sebiș – CS Ineu 3-1

De la reunirea de acum două săptămâni până astăzi, Național Sebiș a mai pierdut jucători, în loc să-și completeze lotul. Cu o lună până la debutul noii ediții a Ligii a 3-a, Dănuț Șomcherechi are 13 oameni la dispoziție, între care doi nu au putut fi folosiți azi, respectiv portarul Gavriș și mijlocașul Mario Codrea.
Chiar și așa, sebișenii s-au mobilizat pentru un succes în amicalul cu Ineul, semnat Adrian Balha (foto). Băimăreanul de 19 ani a reușit o „triplă” de atacant veritabil din pasele lui Vereș, Susan și Bandula, pentru divizionara a patra înscriind Bîrdan din assistul lui Spătaru.
S-a terminat 3-1, Naționalul bifând al doilea succes în amicale, după 3-0 cu CS Carani Murani. La mijlocul săptămânii, a fost – însă – înfrângere, 0-2 cu Unirea Sântana. „Având în vedere că am jucat în 11 jucători 90 de minute într-o perioadă grea, de acumulări și pe o căldură infernală, sunt mulțumit de cum au decurs lucrurile în amicalul azi. Am și căzut puțin fizic după minutul 60, dar e normal pentru această perioadă, când ar trebui să avem două formule de joc pe care să le testăm sau măcar 5-6 schimbări. De aceea, o să încerc să urgentez împreună cu conducerea clubului câteva transferuri, am înțeles că de luni vom avea și un președinte nou de club, iar la finalul săptămânii viitoare să avem măcar un lot de 18-19 jucători. Luni, cu ocazia intrării în regim de semi-cantonament, vor mai veni patru jucători, un fundaș dreapta, unul central, un mijlocaș central și un atacant, dar, așa cum am spus, mai discutăm și cu alți fotbaliști. E o perioadă grea, puțin neplăcută pentru un antrenor, dar sperăm să o scoatem la capăt până la urmă”, a menționat Dănuț Șomcherechi, tehnicianul Sebișului.
Fiindcă „principalul” Sculici a avut treabă la București, ca și referent zonal la acțiunea de selecție a lotului național Under 15, Ineul a încăput pe mâna lui Teo Mihuț și Georgian Hulbăr în această săptămână. „Chiar dacă am pierdut, din punctul nostru de vedere testul a fost reușit. Ne-am făcut antrenamentul tehnico-tactic la finalul unor zile foarte încărcate, cu antrenamente grele, bazate în special pe acumulări fizice”, a menționat Mihuț.
Formații:
Național: Moroz – Deliman, Forisz, Bărbuți, Cornea – Hojda, Bandula – Susan, C. Pop, Cl. Vereș – Barha.
Ineu: Mureșan – Fl. A. Brîndușe, Teședan, Mihuț, Hulbăr – Dodu – D. Florea, Spătaru, S. Balaci, Dan Mâneran – Bîrdan. Au mai jucat: Bâtea – Răzvan Scrob, Raul Scrob, Balaj (toți ex. Șepreuș), Târșan (Șicula), Dănilă, Petrehele, Zamă,

Szekely vrea să plece
Szabolcs Szekely e unul dintre puținii fotbaliști din vechiul lot care s-au prezentat la reunirea lotului sebișean în vederea pregătirii noului sezon. Experimentatul atacant semnase prelungirea contractului încă de la finalul campionatului trecut, dar nu mai dorește să continue în „alb-albastru”. „Am semnat prelungirea pentru că mi s-a promis că rămân majoritatea colegilor. Situația este, însă, cu totul alta și nu mă mai regăsesc în acest nou proiect bazat pe mulți jucători tineri. Aș dori să găsesc înțelegere la conducerea clubului să fiu lăsat să plec, altfel – probabil – o să mă las de fotbal”, ne-a declarat golgheterul stagiunii trecute la Sebiș.


Se pare ca incet dar sigur din pacate la sebis se va trage cortina in curand…….cu lotul actual fiind foarte greu.,bine ar fi sa termine noul sezon dar nu prea cred……pacat
Ati fost dominatii de o echipa de liga 4 , inadmisibil pentru voi care aveti obiective indraznete, ati avut noroc cu portarul ca ati primit doar un gol astazi, singurul constant in ultimele meciuri , nu vad bine situatia echipei im in perioada ce urmeaza!
Sa ajuns la fundul sacului la Sebiș.. Vor avea soarta pancotei
Nu director va trebuie acolo!!!!! Banii!!!! Asta e problema!!! Cei ce am plecat când ne vedem salariile restante?