Fotbal judetean

Arbitrii arădeni, testați și perfecționați în Ungaria





Membrii Comisiei Județene a Arbitrilor Arad și nu mai puțin de 38 de „fluierași”, majoritatea din circuitul Ligii a 4-a, s-au mutat, în weekend, în Ungaria, Fuzesgyarmat. Cazați la „Gara Hotel”, arbitrii au concentrat în trei zile testările în vederea noii stagiuni fotbalistice, dar au și fost puși la punct cu modificările la legile jocului.

Marius Alexa, vicepreședintele CJA, Leo Buda, responsabil cu delegările și monitorizarea atentă a arbitrilor, Corneliu Tiulea, ca și coordonator al corpului de obsevatori pentru cavalerii fluierului, Romulus Tănăsescu,  însărcinat cu partea de media marketing și „selecționerul” Emil Arsa au avut fiecare rolul lui peste Graniță, mai ales că a fost destulă de treabă. Dincolo de cronometrarea testelor fizice, Yo-Yo și Ariet sau corectarea celor de 20 de întrebări pe partea teoretică, s-a făcut analiza analiza în imagini a campionatului trecut, insistându-se pe fazele cu probleme sau cele judecate la limită. cu probleme care s-au întâlnit și s-au purtat discuții despre viitorul campionat, astfel că s-au acumulat noi informații care îi vor face pe arbitri să fie foarte bine pregătiți la debutul sezonului 2019-2020.

Un singur arbitru a căzut testul teoretic, dar el îl va putea relua sâmbătă, cu ocazia examinării celorlalți arbitri care nu au putut participa din diferite motive acțiunea din Ungaria. „A fost a patra întâlnire centralizată consecutivă pe care o facem, după cea de la Căsoaia urmând trei la Fuzesgyarmat. Și de această dată ne-am atins scopul, condițiile au fost deosebite din toate punctele de vedere, de la teren de antrenament, sală de conferințe și până la mâncare și recuperare la bazine. A fost un bun prilej de socializare, au fost și componenți noi ai loturilor de arbitri. Am avut plăcuta surpriză să observ o dorință de perfecționare și un interes mare în special din partea celor tineri să evolueze în plan individual”, ne-a mărturisit Leo Buda.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button