UTA Arad

Start pentru UTA semnată Laszlo Balint: „Indiferent de evoluția echipei, este important să începem cu dreptul!”

UTA, în varianta sa arădeană și susținută în proporție mare din bugetul local, a pornit la drum în vara lui 2013 cu două promovări rapide. Din stagiunea 2015-2016, Campioana Provinciei s-a blocat în eșalonul doi al fotbalului românesc, cu toate că a fost la un baraj distanță de a îndeplini visul suporterilor săi. Și încă în două rânduri: vara lui 2016, eșec cu Voluntari și un an mai târziu, dublă înfrângere cu ACS Poli. Au urmat apoi două campionate mult sub așteptări, cu clasări pe aceeași poziție (a 12-a), pentru ca din noul sezon speranțele să renască printr-un proiect centrat în jurul tânărului antrenor Laszlo Balint. Cu rezultate bune la precedentele echipe pregătite, fostul fundaș are ambiția să reușească și la UTA, una dintre echipele la care a și activat în cariera sa. Ca și Bogdan Apostu, de altfel, celălalt nume ce a influențat în mare măsură campania de achiziții din postura de impresar, dar și fan al echipei „roș-albe”.

Așadar, echipa arădeană pleacă la drum cu nu mai puțin de 11 noi jucători, plus revenirea la bază a lui Rareș Deta, împrumutat la Lipova și apoi la Cermei. Portarii Iacob și Bolboașă, fundașii Tomozei, Ilie și Stancu, mijlocașii Pușcaș, Lorenzi, Ursu, Bustea și atacanții Buhăcianu și Khalaila au avut la dispoziție șase săptămâni să se acomodeze la noul club, conștientizând – totodată – cât de mari sunt așteptările fanilor celei mai titrate grupări din Provincie. Că despre metodele de lucru ale lui Balint, Zanfir, Radu și Vasiliu au trebuit însușite mai degrabă de „veterani” și asta pentru că noul „principal” utist a ținut să transfere în special fotbaliști cu care a mai lucrat.

Așadar, putem vorbi despre „new UTA” care va debuta mâine împotriva unei formații și mai nouă decât a sa. După retrogradarea din Liga 1, la Călărași a mai rămas doar „stranierii” Mendy și Mediop, plus Honciu. La „vatră” au mai revenit  Țenea și Preoteasa, dar acum au și ei parte de antrenori noi, Cristi Pustai și arădeanul Cristi Todea. „Ambele formații au schimbat mulți jucători, dar – totuși – la UTA a rămas un nucleu în jurul căruia noul antrenor a putut construi mai ușor. Și vorbesc despre Melinte, Șeroni, Miculescu, Rus și chiar Ciucur, chiar dacă acesta din urmă e accidentat acum. La Călărași a mai rămas doar Honciu și s-au întors Preoteasa sau Țenea, fotbaliști împotriva cărora am și jucat barajul din 2016 cu UTA. Așadar, munca de omogenizare a echipei e ceva mai grea la noi, însă asta nu înseamnă că plecăm dinainte învinși la Arad. Dimpotrivă, vom da tot ce avem mai bun la ora meciului, chiar dacă această oră se anunță una infernală pentru fotbal, pe un teren sintetic. Și din acest punct de vedere, UTA va fi mai obișnuită decât noi și mai avea de partea sa și publicul, galeria, amănunte importante în economia unui meci. Dar, repet, avem și noi destui fotbaliști valoroși, obișnuiți cu meciurile cu miză și ne vom bate pentru un rezultat bun la Arad. Intervine și factorul antrenor, iar Cristi Pustai cred și-a demonstrat valoarea inclusiv în Liga 1. Întotdeauna am avut o relație bazată pe respect cu dânsul, iar acum sunt onorat că s-a gândit la mine ca și ajutor pe banca Dunării Călărași”, spunea „Dulăul” despre partida cu fosta echipă, la care a activat ca fotbalist între anii 1997-2002 și 2007-2009, iar ca antrenor (secund și principal), între iulie 2015-septembrie 2017.

Despre „expertiza” Dulăului în ceea ce o privește pe UTA a vorbit și Laszlo Balint. „Atât noi, cât și Dunărea Călărași, am trecut prin niște schimbări, atât la nivelul lotului cât și ca staff tehnic. Așadar, nu cred că UTA de acum este pe același drum ca UTA condusă de Cristi Todea. Se știe, fiecare antrenor are principiile lui, filozofia lui de joc. Este clar că, fiind din Arad, poate beneficia de anumite informații, dar nu suntem la SRI, CIA sau KGB…Și noi ne interesăm de adversar, facem analiza lui, încercăm să stabilim niște repere, dar este mult mai important să ținem identitatea și principiile nostre de joc și să le aplicăm cât mai bine pentru un joc consistent. Așadar, ca și fost jucător și antrenor la UTA, Cristi poate va avea o ambiție în plus, dar jocul se rezumă la ceea ce vom face noi. Dacă noi vom fi la parametri optimi din punct de vedere fizic si tehnico-tactic și la un nivel mental cât se poate de ridicat în ceea ce privește motivarea, determinarea și atitudinea – și eu nu am nici un dubiu că așa va fi – , lucrurile se vor regla în sensul de a obține rezultatul dorit. În schimb, s-ar putea ca evoluția noastră să nu fie neapărat la cel mai înalt nivel. Fiind început de sezon, toată lumea va încerca să se regleze și nu au cum să funcționeze lucrurile ideal din prima etapă. Dar, indiferent de evoluția echipei, este important să începem cu dreptul și să ne asigurăm cele trei puncte”, a punctat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

Deși a spus că preferă să se focuseze pe echipa sa și mai puțin pe adversar, bineînțeles că Laszlo Balint și-a făcut temele și în ceea ce o privește pe Dunărea. „Întâlnim o e echipă ce și-a anunțat obiectivul de a reveni în Liga, deci va pune accent pe debutul de sezon. Este condusă de un antrenor extrem de experimentat, care știe să gestioneze asemenea momente, dar au și jucători de calitate, ca Bawab și Honciu, care pot decide un meci. Dar, sper să fim peste ei ca atitudine, chiar dacă și ei vor să câștige. Pentru noi este foarte important și aportul suporterilor, este important mesajul pe care ni l-a trimis la lansarea lotului galeria (n.a. ”Înainte de orice meci, gândiți-vă o clipă că locul acestui club e în prima ligă!“), i-am simțit pe băieți motivați de acest mesaj”, a adăugat antrenorul UTA-ei.

Ciucur, Coulibaly și Khalaila sunt absențele certe ale UTA-ei, în timp ce Dunărea îl are pe senegalezul Mediop pe margine. Disputa începe mâine, la ora 13, pe arena „Motorul” și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, TelekomSport și Look TV.

Formații probabile:

UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Stancu – Hrezdac, Pușcaș – Ursu, Miculescu, Bustea – Buhăcianu.

Călărași: Krell – Tenea, Al. Mutu, A. Lopez, Mendy – Raiciu, M. Dias – Săbăngeanu, Honciu, Marrone – Bawab.

Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Răzvan Soponar (Baia Mare). Rezervă: Marius Chioran (Cluj)

Observatori FRF: Dan Jiga (Bistrița), Daniel Sabou (Zalău)

Comentarii Facebook

7
1

5 comentarii

  1. Cu siguranță că gruparea călărășeană vine la ciupeala. Știe că nu sunt mai buni . Speră la ,,,fisticeala” de moment și proverbiala din ultimile doua ediții a arădenilor La asta atrage atenția Balint . Fără greșeli personale. Sau mai puține că oaspeții. Joc spectaculos se vede numai la un 3-0 pt. arădeni. Acum interesează 3 puncte . Echipa universitarilor clujeni tine sa infirme prognosticul bockmekerilor.! Multi sunt tentați să acorde circumstanțe inceputului . De fapt acum se aranjează piramida !! Hai UTA !!!!

    13

    2
    1. Un comentariu cat se poate de obiectiv @Ionescu Gavrila!.Dorim doar un gol in plus fata de Calarasi,fara cartonase luate a proasta si neaparat fara accidentari!
      Multa bafta!Ne vedem pe Motorul!
      Apropo’s….sper ca Haidiner este recuzat la Arad,pe veci,pe viitor…..

      3

      3
  2. Dupa cum se prezinta formatiile celor doua echipe, niciun dubiu, UTA. Arad va castiga cu siguranta, nu mai zic ca, va fi un vacarm pe stadionul Motorul unde suporterii si galeria brava , ii va sustine necontenit pe toata durata meciului !!! HAI BAIETII, FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA , FACETI-I PRAF !!!

    7

    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close