Ciucur e considerat de Balint primul transfer al iernii, Coulibaly s-a operat la genunchi și are în față luni bune de recuperare

Ciucur e considerat de Balint primul transfer al iernii, Coulibaly s-a operat la genunchi și are în față luni bune de recuperare

UTA rămâne cu două probleme medicale de perioadă lungă, legate de jucători de mijlocul terenului. Alexandru Ciucur s-a operat de 5 săptămâni la tendonul achilian și încă poartă acea orteză sub formă de cizmă. Polivalentul fotbalist a făcut un efort și și-a urmărit colegii de la tribuna oficială a arenei „Ilie Oană”, în succesul cu 3-0 în fața celor de la Petrolul.  „Alex a făcut un efort și a venit lângă noi și asta demonstrează că suntem un grup unit, ca o familie. Accidentarea sa este destul de delicată, eu sper ca undeva, peste două luni, să-și reia alergările. Cel mai important este să fie bine din punct de vedere medical, căci, în rest, sunt convins că va reveni și mai puternic decât a fost înainte de accidentare. Eu nu-l mai iau în calcul în acest tur, dar sper să fie primul transfer al iernii pentru noi și să prindă toată pregătirea”, a spus Laszlo Balint, antrenorul UTA-ei, la finalul disputei de la Ploiești.

Până la urmă, și celălalt utist cu probleme medicale a ajuns la „cuțit”. Stephan Coulibaly a fost operat de ortopedul timișorean, Radu Prejbeanu, care i-a fixat rotula, dar a intervenit și la nivelul ligamentelor colaterale de la nivelul genunchiului drept. Astăzi, mijlocașul ivorian a părăsit deja clinica de pe Bega și, la rândul său, are în față luni bune de recuperare.

Facebook Comments
4
0

6 comentarii

    1. Avatar

      Utist-ule. Mi-ai zgândărit sufletul. M-ai făcut să plâng. Multe momente din video-clipurile prezente în acel filmuleţ pe care le-am trăit şi eu, începând cu Feyenoord şi terminând cu Gloria Buzău. Au fost momente unice în viaţă, toată fiinţa mea vibra în acelaşi ton cu spectatorii aflaţi pe stadion. Au plâns de bucurie, am plâns de tristeţe, eram încântat de eroii mei iar acum nu am cuvinte să descriu acele clipe.
      Din toamna anului 1969 până azi am trăit în nostalgie, amintiri, lucruri frumoase sau mai puţin reuşite, toate în contextul unei iubiri nemărginite pentru UTA Arad. Pentru mine Gigi Domide, Jonny Brosovschi, Otto Dembrovschi, Attila Kun, Loli Lereter,..etc erau nişte zei pe care-i idolatrizam.
      Oare voi mai trăi, apucând să o mai văd pe UTA acolo undei este locul. Oare voi mai trăi să-mi văd idolii luptând pentru a deveni campionii de altă dată. Oare voi mai trăi să o văd pe UTA jucând acasă pe Francisc Neuman ţi în prima ligă a României. Dumnezeu mai ştie.

      12

      0
      Răspunde
    2. Avatar

      Cu toate ca stiam video-ul,sincer am scapat niste lacrimi si nu imi este rusine sa o recunosc….Se pare ca acum ar fi momentul oportun….Doamne ajuta pe UTA!
      Ne privesc de sus Pecio,Brosi,Kukla,Sinescu,Taucean,si multi altii din echipa cerurilor…
      Pentru ei,pentru noi,pentru cei care inteleg fenomenul UTA sa credem ca locul UTA-ei este acolo….Sunt convins ca acum putem…Niciodata nu am fost atat de optimist…Hai baieti!

      2

      1
      Răspunde
  1. Avatar

    Am vazut ca a fost apdatat site-ul UTA. Foarte bine doar ca am doua chestiuni de intrebat conducerea : 1. Nu exista o fotografie cu intreg lotul , staf etc. realizata in mod profesionist. 2. Chiar nu aveau loc fotografiile lui Opric, Deta si Vulturar acolo ? Sunt juniori de lot national toti trei, asa-i incurajati ???

    7

    4
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.