Arhivă articole

Arădenii Ghinga, Unterwerger și Mîneran se întrec cu 171 de sportivi de pe șase continente la Campionatul Mondial de Ultramaraton, de la Brașov

Cea mai importantă competiție sportivă, organizată de Federația Română de Atletism în istoria sa de 125 de ani de existență,  se va desfășura la sfârșitul săptămânii la Brașov. Campionatul Mondial de Alergare pe distanța de 50 de kilometri va reuni cei mai importanți sportivi din lume pe această distanță. Și- au anunțat prezența 174 sportivi din 31 de țări de pe continentele: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia și Australia.

Echipa națională a României este formată din 12 sportivi (6 fete și 6 băieți), la care se adaugă alți doi sportivi, trecuți pe lista de rezerve, care vor evolua la categoria Open. Printre „tricolori” sunt și trei atleți arădeni, Iulia Ghinga, Sorin Mîneran și Roland Unterweger, team leader fiind un alt arădean, Vasile Blidar. Despre planurile celor patru sportivi care activează la Clubul Sportiv Universitatea Arad în orașul de sub Tâmpa am aflat în cadrul unei întâlniri la care au mai participat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV și Ovidiu Șerban, președintele grupării arădene.

Lile: „Onoare și mândrie pentru că suntem alături de atleții arădeni”

Anunțând și sprijinul Universității pe care o conduce pentru „naționalele” de atletism de 50 și 100 de kilometri de anul viitor, de la Arad, Ramona Lile își pune toată încrederea în atleții arădeni. „Pentru noi este o onoare și o mândrie, în același timp, că putem fi alături de echipa națională a României și în special de arădenii care ne vor reprezenta la această competiție de anvergură mondială. Contează că suntem acolo, lumea știe că existăm și avem sportivi de marcă. Am fost alături de Federația Română de Atletism încă de la început, cu organizarea evenimentului de preselecție pentru Campionatul Mondial. Universitatea noastră va fi impicată și pe viitor în acțiuni cu rezonanță națională și internațională, mai ales că avem o facultate cu profil de sport, dar și foarte mulți studenți implicați în astfel de evenimente. Mă mândrsc că sunt arădeancă și nu am plecat de aici ca și alții ca să-și facă un viitor în altă parte”, a declarat rectorul Universității Aurel Vlaicu .

Șerban: „Secția de atletism crește exponențial”

După legitimarea unor sportivi valoroși la fond și semi-fond, Ovidiu Șerban a văzut potenția și alergătorii pe distanțe lungi, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt chiar din orașul nostru. „Sunt tot mai mândru de secția de altletism, după cum știți si singura medalie de aur la Cupa Europei de Atletism a fost obținută de Roxana Bîrcă. Nu doar gimnatica aerobică e port drapel în sportul arădean, deja și atletismul a ajuns la un nivel înalt și creștem exponențial. Și sunt tot mai mulți atleți care vor sa vină la noi, căci ne onorăm mereu promisiunile făcute. Ajung la cei trei sportivi care pleacă la Brașov la finalul săptămânii, după figura făcută în Campionatul Național știam că vor fi selectați în lotul național de ultramaraton. Nu am stabilit nici un target pentru nici unul dintre sportivi și vrem să facem o figură bună și de această dată. Oricum, fiecare dintre ei va da tot ce se poate pentru România”, a puntat Șerban, managerul ultimilor ani în sportul arădean.

Blidar: „Cred că vom termina în prima jumătate a TOP-ului mondial”

Vasile Blidar s-a ocupat de detaliile deplasării la Brașov, încercând să-i determine pe sportivii CS Universitatea să se gândească exclusiv la cursa propriu-zisă. „Vineri plecăm la Brașov, la un concurs de talie mondială, primul de acest gen organizat de Federația Română de Atletism de la înființarea ei până astăzi. Va fi prezenta elita mondială la ultramaraton de pe cinci continente , de exemplu SUA va deplasa lotul olimpic. Atleții din America de Nord sau Africa de Sud plecaă favoriți, s-au pregătit specific pentru acest concurs, prin cantonamente montane menite să le mărească capacitatea la efort. Pentru Arad e o mândrie că trei dintre sportivii convocați la echipa națională sunt arădeni. Nici la nivel de lot, dar nici la nivel de club nu avem fixat un target pentru simplul fapt că știm că ne vom întrece cu campioni mondiali și olimpici în această probă, dar sunt sigur că nu ne vom face de rușine. La nivel de echipe naționale, băieți și fete, cred că vom termina în prima jumătate a TOP-ului. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea faptul că ni s-au alocat doar 10 mii de lei din fonduri neranbursabile. Acești bani nu ajung nici măcar pentru unul dintre sportivi și aici m-aș referi doar la Sorin Mâneran. El este singurul sportiv cu carte de muncă la CS Universitatea, restul având și alte meserii. Iulia Ghinga e directorul Liceului Agrigol, Roli Unterweger lucrează și se antrenează în Olanda, eu am treaba mea aici, la Universitate. În schimb, Sorin, care e și campion național la maraton și care e vârf de lance a României și la acest campionat mondial ar fi trebuit susținut să facă performanță. Dar, nu și-a permis un cantonament, vitaminizare și de abia ieri și-a luat o pereche de adidași pentru acest concurs. Aceasta pleacă de la 650 de lei în sus și numai pentru un antrenament ai avea nevoie de trei astfel de perechi de adidași. Performanța nu se face desculț și nici cu burta goală”, a sublinat Vasile Blidar, team leaderul „tricolorilor”, sub Tâmpa.

Ghinga: „Mă voi descurca, atâta timp cât fac ce-mi place”

Profesor de meserie, Iulia Ghinga a ajuns să reprezinte tricolorul la cel mai înalt nivel. „M-am odihnit ceva mai mult fiindcă am avut vacanță, în mai, la cursa de 6 ore de la Timișoara, eram foarte obosită. E foarte bine că acest e la 1 septembrie, chiar înainte de a începe școala, încă sunt fresh, ca să spun așa. Antrenamente specifice pentru această cursă de lungă distanță nu am făcut, săptămâna de concediu din Austria, unde am alergat și în pantă, nu prea contează, când ai avea nevoie de cel puțin o lună pentru așa ceva. Oricum, din câte am văzut, în centrul Brașovului pe unde vom alerga nu e diferență mare de nivel, așa că eu zic că ne vom descurca. Cel puțin eu sunt convinsă că așa va fi, atâta timp cât fac ce-mi place”,a menționat Ghinga, componentă a lotului național feminin de ultramaraton.

Unterweger: „Mă onorează convocarea la lotul național”

Roland Unterweger a venit din Olanda în țară special pentru „mondialele” de ultramaraton. „Antrenamentele au rămas aceleași ca și pentru maraton și s-au nimerit să le fac chiar în săptămânile în care fetița mea a venit în țară. Am avut timp să mă pregătesc, dar să mă și recuperez ca lumea după efort. Simt și eu că sunt mai odihnit decât în urmă cu trei luni, la concursul de la Timișoara, sper să iasă bine. M-am apucat de atletism la 26 de ani, acum am 33 și această convocare la lotul național mă onorează și va trebui să fiu la înălțime”, a punctat și Unterweger.

Mâneran, campion național la maraton: „Diferența de 8 kilometri până la 50 poate să treacă ușor sau să fie cea mai grea”

Din postura de campion național la maraton, Sorin Mâneran e văzut vârf de lance în rândul „tricolorilor”, la Brașov. „Nu am analizat atent listele cu concurenți, deci nu știu la ce să mă aștept exact din partea adversarilor mei, ca să zic așa. Știu că multă lume se așteaptă la lucruri maro din partea mea, dar, înainte de asta, trebuie să știe că, din păcate, nu am avut posibilitatea să plec într-un cantonament în acest an sau să am parte de vitaminizare ca lume. Ca să nu mai spun despre echipament, doar ieri am reușit să-mi cumpăr o precehe potrivită de adidași pentru  acest concurs. În fine, și eu sunt obișnuit să alerg distanța maratonului, diferența de 8 kilometri până la 50 poate să treacă ușor sau să fie cea mai grea”, a punctat și „Miki”.

Toți cei trei atleți arădeni vor pleca în cursă duminică dimineață, la ora 9, urmând să puncteze pentru echipa națională de băieți (Unterweger și Mâneran), respectiv fete (Ghinga), dar și în cursa individuală.

 

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.