HC Beldiman readuce handbalul arădean (și) în competițiile de seniori: Șase ucrainieni la capitolul achiziții pentru o echipă cu media de vârstă de 19,6 ani

HC Beldiman readuce handbalul arădean (și) în competițiile de seniori: Șase ucrainieni la capitolul achiziții pentru o echipă cu media de vârstă de 19,6 ani

Fostă glorie a handbalului arădean, din generația cu Crivăț, Drăghici și alții, George Beldiman și soția sa, Adriana, au pus pe picioare un club de profil ce le poartă numele. HC Beldiman și-a început activitatea cu echipe de copii și juniori,  care au avut dar, începând din această vară, vor readuce sportul cu mingea pe semircerc din orașul nostru și în competițiile de seniori.

Sigur, echipa formată de antrenorii arădeni are o medie de vârstă foarte scăzută (19,6 ani), însă are mult, mult potențial. Ținând cont de bugetul totuși redus la acest nivel, scountingul a fost esențial, iar achizițiile bine cântărite. S-a apelat inclusiv la jucători străini, nu mai puțin de șase ucrainieni, care și-au făcut junioratul la Marta Baia Mare. Cu mențiunea, că George și Adrian Beldimant mai vizează unul-două transferuri, lotul echipei de handbal înscris în Divizia este format din: Valentin Grigoraș, Bogdan Crișan, Alex Budacă, Adrian Gergel, Raul Ursu, Sergiu Cristea (jucători arădeni), Alexandru Mathiu, Nazar Papushak, Angelo Butică, Olexadr Yashan, Artem Ivanov, Ivan Shyman, Vasyl Hryn, Sergiu Alba (toți transferați de la Marta Baia Mare), Adrian Bob (ex. Potaissa Turda), Eduardo Dorobanțu (CSȘ Sighișoara), Lucas Jederan (CSS Satu Mare).

HC Beldiman a demarat pregătirile pe 15 iulie cu antrenamente zilnice la Sala Sporturilor Victoria. Între 5 și 12 august, handbaliștii arădeni au efectuat și un cantonament la Turda, revenind în sala de pe Mureș cu câte două ședințe de pregătire pe zi. Duminică, 1 septembrie, au programat și primele partide de verificare sub forma unui mini-turneu, la care mai participă SCM Poli Timișoara Junior și Unirea Sânnicolau Mare. Disputele încep de la ora 12 la Polivalenta arădeană, iar în deschidere se joacă și o partidă de juniori III, dintre HC Beldiman și Unirea Sânnicolau Mare.

În ceea ce privește ediția de campionat 2019-2020 a Diviziei A, aceasta va debuta pe 22 septembrie. Țintarul fusese făcut de Federația Română de Handbal, dar, de ieri, în seria D a mai primit o echipă, CSU Politehnica Timișoara și – probabil – programul va fi reconfigurat. CSU Craiova, CSM Oradea, CSU „Constatin Brâncuși” Tg. Jiu, CNOPJ Timișoara (echipa centrului național de pe Bega) și Unirea Sânnicolau Mar sunt ceilalți adversari ai arădenilor într-o serie de 7 formații.

Mai trebuie spus că o parte dintre jucătorii din lotul de Divizia A vor evolua pentru HC Beldiman și în competiția de juniori I, acolo unde arădenii au speranțe de turneu final. Cât despre obiectivul din liga secundă de seniori: „Ne dorim să facem o echipă cât mai competitivă, să creștem de la joc la joc. Avem o medie de vârstă foarte scăzută pentru o competiție de seniori, dar, până la urmă, clubul nostru și-a asumat reconstrucția handbalului arădean la nivel de băieți și avem pașii noștri bine stabiliți. Mai vrem și sper să reușim să readucem publicul arădean în sală, la un sport cu tradiție în oraș și, bineînțeles, la nivel național”, anunță George Beldiman.

Partenerii tinerii grupări handbalistice sunt: DJST Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Restaurantul Alexander Pecica, Fin Invest și Maria Ballroom.

Facebook Comments
3
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.