UTA Arad

Balint: „Diferență de valoare, victorie normală, sunt puțin nemulțumit de diferența de ritm dintre reprize și de lipsa de concentrare la finalizare”





UTA a bifat, fără probleme, trei puncte în fața codașei Sportul Snagov. Diferența de scor, 4-0, poate putea fi și mai mare la câte ocazii au ratat arădenii, dar – pe de altă parte – au fost și minute bune în partea secundă când „motoarele” au fost stinse.

Asta a subliniat și Laszlo Balint la finalul disputei cu ilfovenii, însă – totodată – tehnicianul arădenilor a oferit și explicații pentru scurta relaxare din jocul elevilor săi. „O victorie logică, normală, ținând cont de diferența de valoare dintre cele două echipe. Cu tot respectul pentru echipa, UTA e net superioară din toate punctele de vedere. Mă bucur că băieții au început meciul foarte deciși să tranșăm meciul încă din start în favoarea noastră, am și marcat în minutul 2 și am avut 3-0 până la pauza de hidratare. Pe de altă parte, sunt și puțin nemulțumit de diferența de ritm dintre cele două reprize. La pauză, le-am spus băieților că vreau să jucăm la fel, să punem presiune, să avem mobilitate, dar, din păcate, nu am reușit acest lucru. Pe undeva, e explicabil pentru că intervine confortul psihic când ai 3-0 la pauză și a fost și foarte cald. Pe sintetic, căldura e greu de suportat ținând un ritm bun de joc. Dar, importante sunt punctele, mă bucur că în prima parte am făcut ce ne-am propus. Adică, să urcăm mult cu fundașii laterali și să avem mobilitate cu jucătorii de atac. Am avut multe ocazii și aici am nemulțumiri, căci trebuia să fim mai concentrați la finalizare, scorul rebuia să fie mai categoric. Una peste alta, e un meci câștigat, felicitări băieților, deja ne gândim la meciul următor. Ne așteaptă o deplasare dificilă contra lui U. Cluj și vrem să venim cu fruntea sus de acolo”, a punctat „principalul” utist la finalul disputei cu Snagovul.

Întrebat subconștientul elevilor săi nu a fost influențat de posibila retragere a celor de la Snagov din competiție și de aici și scorul nu prea disproporționat, Balint a adăugat: „Nu a contat acest lucru, noi ne-am concentrat mult pe ce aveam noi de făcut, nu pe ceea ce s-ar putea întâmpla cu adversarul. Într-adevăr, există aceste zvonuri, personal, nu aș vrea să se retragă din competiție. Ar fi păcat să se descompleteze acest calendar, ni s-ar retrage punctele și munca băieților ar fi în zadar. Dar, până la urmă, eu trebuie să scot în evidență aspectele pozitive. Am făcut progrese pe atac pozițional, mă bucur că avem consitență și în flancuri, că am avut multe ocazii, că am început bine jocul. Era important să marcăm repede, dar – poate – ar fi trebuit să avem mai multă concentrare la finalizare, să marcăm mai multe goluri pentru a prinde și mai multă încredere jucători ca Buhăcianu sau Alex Ioniță. Dar, ușor-ușor, toate se vor regla”.

Doi dintre titularii utiși au părăsit terenul pe motive medicale. „Tomozei nu s-a simțit bine din minutul 15-20, a avut stări de vomă. A tras de el până la pauză, la vestiare și-a mai revenit puțin, dar am preferat să îl scot. Am riscat puțin cu Ursu fundaș dreapta, dar s-a descurcat bine, nici adversarii nu ne-au pus probleme. Din păcate, și bustea a ieșit cu o mică problemă la inghinali, să vedem ce este exact în cazul lui va fi, noi sperăm că nimic grav”, a mai menționat „principalul” arădenilor.

Balint a mai avut un mic motiv de nemulțumire, legat de cartonașul galben încasat de Marius Tomozei la scorul de 3-0. „Chiar i-am spus că nu trebuia să faulteze acolo și să fie avetizat. Sper să învețe pentru că trebuie să evităm <<galbenele>> în meciuri din acestea”, a mai spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.

FOTO: Viorel Musca










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Din ce văd la U, anul ăsta, au ca obiectiv evitarea promovării, lucru care le iese de minune până acum. Nu va fi meci ușor dar nici nu cred că-i mai prindem vreodată in halul ăsta, degringoladă totală acolo, suporteri la limita răbdării, jucători cu moralul la pământ. Să mergem și să jucăm fotbal, fraților, dacă-i ințepăm repede le mai dăm câteva.

    0
    0
  2. Balint ,ca specialist vede lucruri reale și nu se amăgește. Lipsește jocul ,,intins” ,fara. menajamente . Cat tine căldură sunt de înțeles..UTA e singura echipa de ,,,sus” care nu are jocul stabilizat pe echilibru atac apărare . Diferența e făcută de valoarea fiecăruia ,nu a jocului.. La singura infringere numai își poate permite pierderea de puncte. . Asta de la jocul cu ,,scapari” ,preocuparea lui Balint Jocul din Cupa lasă lui Balint ,ca și nouă , semne de întrebare ,la dispariția subita a juniorilor Deta și Ivan ,ca soluții de avarie . Doi dintre,-un foc !Balint e adus pentru două stagiuni.. Dar ce-i în mână ,nu-i minciuna !! Hai UTA !!!

    0
    0
  3. Din ce am vazut astazi,prezent ca si mereu la teren,cand in min.20 conduceam cu 3-0,lejer,fara prea mari eforturi,ma gandeam ca facem scorul campionatului….
    Apoi mi-am dat seama,ca Balint nu urmareste asta neaparat,fiind clar ca nu se pune problema victoriei aradene…Am observat mutari ulterioare in benzi si diferite sisteme de joc incercate,pentru ca era loc pentru asa ceva de aceasta data,fara presiunea necesitatii…
    Din pacate,am auzit in stanga,dreapta niste ipocriti,hateri,care dupa meci spuneau ca nu am mai jucat nimic in a 2-a repriza….Unuia,mai recalcitrant ,nu am putut sa ma abtin ca sa nu-i raspund….Am avut 2 sezoane in care ne-am chinuit cu Afumati,Balotesti,Metalo,Pandurii,etc,etc….Mai om bun,trecut de varsta tineretii…castigi fara probleme cu 4-0,fara sa te fortezi,cu frana de mana trasa….Nici asa nu este bine???Pot sa mor si nu inteleg aceste pareri uracioase…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button