Andreea Mitu și-a sărbătorit ziua de naștere câștigând a 15-a ediție a Trofeului Ilie Năstase!

Andreea Mitu și-a sărbătorit ziua de naștere câștigând a 15-a ediție a Trofeului Ilie Năstase!

Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a cucerit titlul în proba de simplu a turneului ITF de la Arad, dotat cu premii de 25.000 de dolari, după ce a învins-o cu 6-7 (5), 6-4, 6-4, în finală, pe spaniola Irene Burillo-Escorihuela. Mitu, care a împlinit 28 de ani chiar astăzi, a obţinut victoria după două ore şi 40 de minute în faţa unei adversare de 22 de ani, care ocupă locul 382 în ierarhia mondială.​

Mitu a cărei cea mai bună clasare din carieră a fost locul 68 în 2016, se află în prezent pe poziţia 945 în ierarhia WTA. ​„Vă mulțumesc pentru tot, felicitări Anela pentru organizare, mi-ar plăcea să joc la anul la Arad, la un turneu cu premii de 60 de mii (n.a. de dolari). Mulțumiri speciale și pentru antrenorul meu (n.a. Sebastian Dumitrașcu), care a fost foarte stresat pe margine. Aș vrea să-mi felicit și adversara din această finală, care nu m-a lăsat câștig prea ușor”, a spus campioana ediției a 15-a a Trofeului „Ilie Năstase”.

Finala a fost una presărată cu suișuri și coborâșuri, în primul set Mitu având 5-0, insuficient pentru a-l câștiga, iar în decisiv, iberica a egalat de la 0-4! ​ 19 turnee de simplu are câștigate Mitu, în timp ce Burillo se poate lăuda cu doar două titluri ITF de simplu. Reamintim că românca, care a învins-o în trecut pe Muguruza sau Bouchard, a evoluat în finală la Arad și în 2018, cedând surprinzător în fața bosniacei Nefisa Berberovic (scor 6-3, 0-6, 4-6).​În urma turneului de la Arad, Mitu s-a ales cu 50 de puncte WTA, în timp ce învinsa a fost recompensată cu 30 de puncte WTA.​ Vă reamintim că tenismena de 28 de ani s-a impus și ieri, în proba de dublu, alături de turcoaica Basak Eraydin, în fața perechii Roșca/Gavrilă, cu scorul de 6-0, 6-1.

Traseul campioanei​

Tur I: 6-3, 7-5 cu G. Sanesi (Italia)​

Turul II: 2-6, 6-1, 7-6(1) cu C. Burger (Olanda)​

Sferturi: 6-3, 6-3 cu A. Sanchez (Mexic)​

Semifinale: 6-1, 7-5 cu N. Dascălu​

Finala: 6-7(5), 6-4, 6-4 cu I. Burillo (Spania)​

Năstase: „O propun pe Anela la șefia Federației”

Celebrul tenismen Ilie Năstase a fost prezent, din nou, la turneul de tenis ce îi poartă numele, organizat la baza Activ. „Am primit zeci de telefoane de la Anela Freer, directorul turneului, pentru a veni la Arad și nu au putut să o refuz. De anul viitor încercăm să ridicăm valoarea premiilor și să aducem la Arad jucătoare din Top 50 WTA”, a spus Ilie Năstase, care a venit însoțit la Arad de noua sa nevastă, Ioana.​

„Pentru cât de implicată este în tenis și eforturile pe care la face o propun pe Anela ca și președinte al Federației Române de Tenis”, a glumit Năstase, care a lansat și un atac la adresa autorităților municipale: „Turneul nu este la Arad de nu s-a implicat și Primăria? Poate se uită primarul la televizor, dacă tot este transmis turneul, să vadă că îi facem publictate orașului pe care îl conduce”.​

Fostul număr unu mondial, Ilie Năstase, a oficiat, alături de Anela Freer (directorul turneului), Sergiu Bâlcea (vicepreședintele Consiliului Județean Arad), Adrian Iva (președinte Fundația Alber) și Andrei Bardan (supervizorul ITF), festivitatea de premiere a probei de simplu.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.