Fotbal feminin

Elevele lui Dani Mărcuș au început cu dreptul sezonul în Liga feminină U15: CS Ineu – ASU Poli 2-0 +FOTO





În Grupa 1 a Ligii de Junioare U15 evoluează toate cele trei formații arădene, respectiv Piroș Security, Viitorul Arad și CS Ineu. Primele două și-au amânat meciul direct programat pe 6 septembrie, în timp ce zărăndancele au debutat, ieri, pe teren propriu contra fetelor de la ACS ASU Politehnica Timișoara.

În urma colaborării cu profesorul din Șimand, Dani Mărcuș, Ineul și-a încropit o echipă destul de solidă, care s-a impus cu 2-0, în urma reușitelor semnate de Andea, în minutele 7 și 15.

Cu această ocazie, Cristian Sculici a și oficializat retragerea echipei de senioare. „Am decis să continuăm doar cu junioare la fotbal feminin. Nu am mai putut juca și la senioare nici financiar, nici uman și, în plus de asta, am și retrogradat în Liga a 3-a. Dar, am găsit o colaborare cu Daniel Mărcuș, el are la școală de la Șimand un grup de vreo 8 fete tinere, sub 15 ani și, cu ce mai avem și noi la Ineu, am reușit să facem o echipă de care se ocupă chiar el. FRF a înființat anul acesta Liga de junioare U15, iar noi suntem în grupă cu colegele din Arad Viitorul și Piroș, dar și echipele din Timiș, Poli, Becicherecu Mic și Juventus. Sunt puține meciuri și deplasări rezonabile, așa că ne vom axa deocamdată pe creșterea acestor junioare”, a explicat coordonatorul grupării din Țara Zărandului.

Formații:

CS Ineu: Iosefina Petroi, Daria Galeancu, Ivana Totu, Roberta Petroi, Alexandra Bînci, Giorgiana Ardelean, Raluca Heșiu, Dana Gruia, Rebeca Tal, Andrada Andea, Carla Kugler, Alexandra Apostoaie, Samira Sebastian. Antrenori: Daniel Mărcuș, Cristian Sculici.

ASU Poli: Sara Nechita, Amira Atea, Melisa Surdei, Morena Pitu, Denisa Badai, Andreea Varga, Michelle Adamek, Felicia Iovi, Veronica Simion, Melina Onofrei, Rebeca Onofrei, Rebeca Stuparu, Denisa Mitrea, Andrada Rusu. Antrenori: Iulian Prodana, Alexandru Szabo

Arbitri: Alina Mihoc – Remus Naghi, Ioana Cristea


Galerie FOTO Fotbal feminin U15: CS Ineu – ASU Poli 2-0


 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button