Fotbal judetean

„Medicamentul” Irimia continuă să-și facă efectul: Păulișana Păuliș – Unirea Sântana 0-4





Formația lui Cristi Irimia a rezolvat fără mari probleme una dintre deplasările grele ale campionatului. Fără căpitanul Suciu și Denis Calancea, ambii suspendați, Păulișana nu a făcut față tăvălugului celor de la Sântana și încheie o săptămână cu prea multe goluri încasate, 5 de la prima echipă a UTA-ei, în amical, 3 din restanța cu UTA II și 4, astăzi.

Fiindcă a avut meci cu juniorii Viitorului la Satu Mare, Dinu Maghici a ajuns la meci în minutul 20, la scorul de 1-0 pentru „uniriști”. Gherghel a fost cel care a deschis scorul după ce a primit o minge pe culoar de la Martin, și a driblat și portarul. Cu antrenorul lor pe margine, cei de la Păuliș au produs la rândul lor câteva ocazii, prin D. Popa, G. Pop și mai ales Bud, dar Rusu a fost mereu la post. Și ca lucrurile să fie, oarecum, clare încă de la pauză, Radu Popa a înscris în stilul lui Ilie Dumitrescu cu Argentina, la mondialele din 1994: șut cu efect aproape de vinclu de la 23 de metri lateral stânga.

Utilizat „vârf”, Iosif Gherghel a făcut 0-3 la două minute de la reluare, după o acțiune personală și un șut plasat la colțul lung. Păulișul a realizat că nu mai e nimic de salvat, pe teren au apărut și jucători care reveneau după accidentări, iar Sântana a rotunjit tabela. În mintul 76, a înscris și Martin, 6 metri, după centrarea din dreapta a lui Maghici.

Păulișul rămâne la 6 puncte ultimul loc de play-off ocupat de CS Ineu, chiar următorul advesar al trupei din Podgorie. „În ciuda scorului mare, consider că băieții nu au evoluat deloc rău, în special în prima repriză. Am avut ocazii importante, dar ne-am bătut joc de ele, în timp ce adversarii au dat dovadă de pragmatism. Ne-am propsu să revenim după pauză, dar am luat repede și golul trei și am czăut și psihic. Au contat mult și absențele lui Suciu și Calancea, oameni importanți pentru noi”, a spus Dinu Maghici, antrenorul Păulișanei.

Sântana ajunge la cota 13 puncte cu Irimia pe bancă și e bine înfiiptă în zona play-off. „Victoria pare a fi facilă, dar nu a fost deloc așa. Am avut în față o echipă bună, experimentată, arțăgoasă, care pe teren propriu este greu de învins. Dar, fost concentrați pe tot parcursul meciului, am făcut ceea ce trebuia să facem și nu cred că victoria noastră poate fi pusă la îndoială. Probabil, a contat și faptul că adversarii au jucat 3 meciuri într-o săptămână cu echipe care aleargă și au ajuns, se pare, puțin obosiți la acest meci. E bine că am reușit să profităm și să continuăm seria de prestații și rezultate ce ne înscriu pe un drum bun”, a explicat și Cristian Irimia, antrenorul „roș-negrilor”.

Formații:

Păuliș: Brutyo – E. Calancea (75 Itu), Pleșca, Peia, Benescu (51 C. Gâlcă) – Grigorean, G. Pop – Ad. Popa, N. Marc (51 Adam), M. Bud – D. Popa (81 D. Rus).

Sântana: Fl. Rusu – C. Maghici (65 Savin), A. Pașca, Istin, Tomuț – Turcuș (46 D. Marc), Bodea – Stanciu (72 Lezeu), Martin, R. Popa (84 Parlapan) – Gherghel.

Arbitri: Mircea Ardelean – Casian Băla, Lucian Berariu. Observatori: Romulus Tănăsescu, Gheorghe Sfăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button