Glorii arădene

Colecția ”Istoria Fotbalului – Colecția Cezar Jicărean”, expusă la muzeul orașului Lipova





Parfumul fermecător din fotbalul arădean de altădată a fost simțit din nou astăzi! S-a întâmplat pe Valea Mureșului, Muzeul Orașului Lipova a găzduit vernisajul expoziției ”Istoria Fotbalului – Colecția Cezar Jicărean”.

Întâlnirea a fost moderată de Corina Dubeștean și Ionel Costin, iar Mircea Axente și Gyuri Vaczi au adus cu ei mirajul Bătrânei Doamne. De altfel, UTA are locul ei în expoziție, pot fi admirate fanioane de odinioară, insigne, programe de meci și multe alte mărturii „roș-albe” din deceniile de glorie.

Cu echipa Șoimilor în prim-plan, din fotografii sau documente redactate din anii începuturilor până mai către noi, poate fi reconstituită istoria veche de un secol a fotbalului din Lipova. Dar e de admirat întreaga expoziție, începând cu dovezile ale trecerii prin timp ale cluburilor arădene, continuând cu echipele importante ale României (inclusiv naționala), încadrate de obiecte reprezentative ale marilor grupări ale lumii, strânse cu o pasiune fantastică de cel care a fost Cezar Jicărean. Munca i-a continuat-o fiul său, Laurențiu Jicărean, fotbalist al Lipovei în urmă cu ceva timp.

Expoziția de la Muzeul Orașului Lipova e deschisă până pe 17 noiembrie (zilnic, de marți până duminică, între orele 09:00-17:00).

Un comentariu

  1. Superba expozitie . Nu credeam ca cineva poate avea o asa avere . Ca asta este o avere ceea ce are d-nul Jicarean . Ceea ce este expus la muzeu reprezinta doar 30% din toata colectia . Felicitari pentru ceea ce a colectionat familia dv .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button