Platanul codului moral pentru judoka de la Panda Team Arad

Platanul codului moral pentru judoka de la Panda Team Arad

Exact acum un an, un nou club de judo apărea în peisajul sportului arădean. Panda Team Arad s-a lansat puternic având și propria-i sală, nou nouță și dotată la ultimele cerințe, la Bazinul „Delfinul”. Prin mâna profesorului Arpad Nagy sau a fiului său, Robi, au trecut sute de sportivi și povestea continuă.

Ziua Mondială a Judoului nu putea decât să-i găsească pe saltele pe cei implicați, dar nu înainte de a trece prin părculețul din vecinătatea bazinul. Tematica din acest an pentru 28 octombrie, ziua de naștere a educatorului şi atletului japonez Kano Jigoro (1860-1938), fondatorul judo, a fost ”Plantează un Copac” și toți și-au dat mâna, de la mic la mare, pentru asta. Un platan va crește în zona Polivalentă, maeștrii instruindu-și de pe acum elevii. „Înainte sau după antrenament, îi aduceți o galeată de apă. E important că l-am sădit, dar și mai important este cum avem grijă de el. În viață, ca și în sport, trebuie să ai grijă de munca și talentul tău în fiecare zi. Asta ne-a învățat și maestrul nostru, Mihai Botez, a cărui poză ar trebui să vă inspire la fiecare antrenament, asta vă transmitem mai departe. E un cod moral de la care nu avem voie să ne abatem”, a punctat Iosif Szilyer, cel mai nou membru al corpului tehnic de la Panda Team Arad.

Într-adevăr, copiii de la CSȘ Gloria, Podgoria Ghioroc, Sambo Judo Pecica sau Podgoria Șiria au avut în mijlocul lor exemple demne de urmat în profesorii Mihai Telechi, Iosif Szilyer sau Shihan Pavel Milovan (9 DAN ju jitsu& kobudo). Din partea Direcției pentru Tineret și Sport a participat directorul adjunct, Dan Cuedan. Principal organizator, omul de afaceri Silviu Turc, cel care a avut grijă ca nimeni să nu plece de la sală fără o diplomă, iar în cazul antrenorilor și invitaților speciali și cu câte un tricou inscripționat cu „Ziua Judoului Mondial”. Pe cei mai mici i-au așteptat și dulciuri și sucuri la finalul antrenamentului.

Începând de astăzi, timp de o lună, în zilele de luni, miercuri și vineri, de la ora 17, clubul Panda Team Arad invită copiii între 3 și 14 ani la cursuri de inițiere și perfecționare în judo fără a plăti vreo taxă. Înscrieri se pot face și la numărul de telefon: 0771339423 .

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.