Lupuț crede că diferența au făcut-o doar individualitățile UTA-ei: „După joc, meritam un egal. Mioveniul – mai omogenă!”

Lupuț crede că diferența au făcut-o doar individualitățile UTA-ei: „După joc, meritam un egal. Mioveniul - mai omogenă!”

„Atâta timp cât jocul începe de la 0-0, avem o şansă. Este posibil orice. Sezoanele trecute, UTA a avut mereu probleme cu noi”, spunea Cristian Lupuț înainte de meciul cu UTA și tot antrenorul celor de Viitorul Pandurii, fosta Luceafărul Oradea, recunoștea după eșecul de azi (0-2): „ Această UTA e diferită față cele întâlnite de noi în ultimele sezoane. E mult mai bună, sunt jucători mai buni, locul pe care îl are în clasament e meritat”.

Chiar dacă nu au avut ocazii clare de gol, oaspeții de azi ai arădenilor au stat destul de bine în teren și nu au fost foarte vulnerabili în defensivă. În fața execuțiilor de excepție ale lui Moise, portarul Moga nu a mai avut ce face și Viitorul pierde un meci după cinci runde în care au pus la păstrare 13 puncte.  „Cred că meritam mai mult astăzi, meritam un egal, dar valoarea individuală de la UTA și-a spus cuvântul. Și azi, și la Reșița. Consider că nu am făcut un joc rău, partida chiar a fost echilibrată, însă unii jucători ai adversarilor au făcut diferența. Am avut momente bune de joc, am controlat partida. La 1-0, poate a fost fault de era ultim apărător la Buia și dacă se dădea <<roșu>> alta era soarta jocului. Altceva nu mai vreau să comentez despre arbitraj, doar ce mi-a zis jucătorul nostru. Au mai fost și alte lucruri mărunte, dar nu am pierdut pe arbitraj. Poate, a fost acea fază era litigioasă ce putea schimba puțin cursul meciului…Una peste alta, am pierdut trei puncte, felicit echipa UTA pentru rezultat și mergem înainte”, a mai spus Lupuț.

Întrebat dacă ordinea din clasamentul ligii secunde este cea corectă, fostul fundaș a adăugat: „Din punctul meu de vedere, Mioveniul e mult mai omgoenă. UTA are jucători individuali parcă mai buni, e important când te bați sus să ai cosntanță și lot echilibrat. Iar eu cred că Mioveniul are un lot mai omogen, deci au un plus. Dar, cum am mai spus, UTA își merită locul ocupat acum în clasament. Cât despre noi, nu avem presiunea vreunui obiectiv. O clasare pe pozițiile 1-10 e ținta noastră, vrem să jucăm fotbal peste tot, fără nicio presiune”.

După oficializarea retragerii din campionat a celor de la Daco-Getica și încheierea rundei cu numărul 5, Viitorul Pandurii ocupă locul 7, cu 21 de puncte acumulate.

Facebook Comments
1
1

10 comentarii

  1. Avatar

    O analiză corectă, poate unii nu sunt de acord, văzând echipa favorită cea mai bună, Mioveni si eu zic că are un joc mai ,,aerisit” , dar au si ei sincope, dovadă egalurile acasă cu echipe gen calarasi sau reșița. Azi chiar am castigat pe executiile lui Moise, echipa pare in regres, iar atacantii Rus si Buhacianu lipsiti de inspiratie , si parcă nu dau totul! Deja se cred vedete la cât au fost de laudati. Iar declaratia de la conferința de presă a lui Balint că la unele viitoare meciuri maximum va fi un punct , asta chiar m-a dezamagit! Păi mister Gyuszy, unde e spiritul de invingator pe care trebuie să-l insuflii? De ce ar pornii favorită u cluj care e in coada clasamentului in fața Utei care e pe loc direct promovabil? Dacă pe u cluj îi bate resita sau calarasi, de ce nu i-am bate si noi? Atitudine ceri, atitudine oferă si tu! UTA porneste favorită cu u cluj, si trebuie să joace la victorie nu la ciupeala!

    20

    7
    Răspunde
    1. Avatar

      Ai scoa gresit din context ce a spus Balint :Principala preocupare, la ce program avem, e să încercăm să ajungem cât mai bine fizic la ora fiecărui joc. Va fi foarte greu și suntem conștienți de asta. Vor apărea scăderi de formă, vor apăarea suspendări, sper să nu fie accidentări. Dar, va fi o uzură și pot apărea aciddentări, e important să scoatem maxim din fiecare meci, poate chiar și un egal într-o anumită partidă.

      18

      0
      Răspunde
      1. Avatar

        Vezi ca e greu pe site ul asta….cu fineturile!

        2

        0
        Răspunde
  2. Avatar

    Un egal era corect? Gresit. 2 – 7 era corect. La cate ocazii ati avut si 3 bari 2 penalty neacordarea 2 goluri anulate eronat

    1

    24
    Răspunde
    1. Avatar

      Ce ai baut?uta trebuia sa castige 3 0 moise a ratat cu poarta goala din 6:metri in rest simulator a devenit buia la faza la care a fost tras de tricou a cazut imediat parca a fost curentat de aia nu a dat arbitrul nimic a simulat chiar daca a fost tras!

      8

      2
      Răspunde
  3. Avatar

    Ați vrut să jucați ca Mioveni, adică la ciupeală,voi nu ați avut norocul lor (din păcate pt voi)!!!
    Nu vreau sa vorbesc de alții dar la final UTA va termina pe 1 și petrolul pe 2, Mioveni poate la baraj!!!!

    15

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    Oricine orsice ar spune, la faza cu Ilie si Buia, cel de la UTA l-a tras de tricou, pe Buia scapat singur, catre poarta, nu stiu daca ar fi marcat, s-a vazut clar, tusierul, cel putin nu a vrut sa vada. Era de rosu. Dar UTA a dat 2 goluri curate, asa ca a meritat victoria, desi jocul a fost echilibrat. UTA are individualitati in atac, insa la constructie jocul sau scartaie, Melinte a luat, si el galben…in terenul advers, aiurea . Cum sa spui ca stam bine fizic, daca gorjenii ne-au bagat in careu pe final, au dat si un gol , dar era offside. Si la Resita ne-am bagat , pe final in careu. Multora le place doar sa laude, dar adevarul gol-golut este ca am luat 6 puncte per mana (citeste…piciorul) ..lui Romario Moise, si pe paradele lui Iacob. Daca are sange in instalatie ..UTA ne va arata la Cluj. Ar fi cazul ca si Buhaceanu si cu Ionita.. sa mai produca ceva

    13

    1
    Răspunde
    1. Avatar

      Acum sa o luam pas cu pas un meci jucat acasa e mai greu decat unul in deplasare vorbind tehnic!afara vei avea spatii mai mari o echipa acasa trebuie sa atace si se deschide sunt chestii tehnice !

      3

      0
      Răspunde
  5. Avatar

    LUPUT, ce facu-i bre ? Te-a curentat UTA. ? Nu erai tu ala care ziceai ca vi sa iei trei puncte la Arad ?

    4

    2
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.