Fotbal judetean

Ghergar decide un „duel” complicat (și de accidentări) al viceliderului: Podgoria Pâncota – Victoria Zăbrani 0-1





La ultima vizită la Pâncota, Zăbraniul pierdea la limită în fața Podgoriei. Se întâmpla în luna aprilie a acestui an, când Bulzan făcea diferența pentru gazde spre final după destule parade decisive ale ambilor portari. Scenariul a fost exact invers în disputa de ieri, omul cu golul fiind de această dată fostul utist, Ovidiu Ghergar.

Având în față o echipă extrem de tânără formată în jurul „veteranilor” Dragalina și Ardelean, Zăbraniul a încercat să liniștească rapid lucrurile. Ghergar l-a grațiat, însă, pe Andor din poziție de unu la unu cu acesta, după care Cornea nu a ajuns la centrarea lui Zele, iar șutul puternic al lui Mandache a trecut de puțin pe lângă bară. Zele și-a încheiat partida după numai 28 de minute, iar Ghergar a mai ratat o ocazie: lob peste portar, dar și peste poarta gazdelor. Ispas a avut prima situație în contul pâncotanilor, dar a tras puțin pe lângă din careu. Topai a ajuns și el într-o poziție bună, dar l-a țintut doar pe Andor, ieșit bine să-i închidă unghiul.

Nici Cornea nu avea să mai iasă de la vestiare, ci a ajuns tocmai la spitalul din Ineu. Suspect de o fractură de claviculă, puternicul fotbalist a scăpat doar cu o sperietură, iar Mutică a apelat la Tavi Moisă. La 14 minute de la reluare, și-a făcut apariția pe gazon și Hodan și Zăbraniul a avut mai multă prospețime în joc, dar și forță în fața jucătorilor fragezi ai amfitrionilor. Totuși, Fabian Bogdan putea să-și ducă în avantaj echipa, dacă nu ar fi tras pe lângă din poziție bună. Era minutul 65, iar 6 minute mai târziu avea să cadă și reușita ce a decis destinația punctelor. Ghergar a recuperat o minge pe stânga, a pătruns în forță în suprafața de pedeapsă și a tras cu sete din colțul careului de 6 metri pe colțul scurt: 0-1!

Finalul de meci a fost extrem de tensionat cu președintele-jucător al Pâncotei eliminat de pe teren. Dragalina l-a „altoit” puțin pe Ghergar, cerându-i socoteală pentru gesturile obsecene pe care le-ar fi făcut la adresa spectatorilor. Bineînțeles, pâncotanii ar fi dorit ca și „centralul” Nicoraș să ia măsuri împotriva marcatorului golului de trei puncte al Zăbraniului.

Pentru trei ore, Zăbraniul avea să urce pe locul 1, dar Curticiul nu a greșit la Vladi chiar de ziua lui Alin Gligor și e prima la golaveraj. „ S-a acumulat multă oboseală o simt pe ei, o simt în jocul lor. Și, pe undeva, este normal am doar 13-14 băieți de care trag meci de meci și de multe ori mie greu să-i țin pe picioare. Apoi vedeți că apar și accidentările și căderile din joc sunt oarecum explicabile. Până la urmă, rămânem cu trei pucte importante din această deplasare”, a spus Dorel Mutică, tehnicianul Victoriei.

Formații:

Pâncota: Andor – Bumb, Fl. Covaci, Dragalina, Cioară-Moartă – Cl. Ardelean (74 Suciu), F. Bogdan – Pădureanu, Hera, Brad (84 Jurj) – Ispas. Antrenor: Claudiu Ardelean.

Zăbrani: Mitrea – Cornea (46 Moisă), Pașcu, Bier, Topai – Vasilca (58 Hodan), Kocsis – Iova (63 Cojocaru), Zele (28 Iorgovan), Mandache – Ghergar. Antrenor: Dorel Mutică.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Alina Mihoc, Silviu Mocanu.

Observatori: Adrian Apătean, Vasile Rad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button