Fotbal judetean

Puncte pentru trenul de play-off în fața unei echipe decimate: Șoimii Șimand – CS Glogovăț 4-0





Echipa lui Ioan  și Jani Ruska rămâne în „cărți” pentru un loc în play-offul Ligii a 4-a Arad după succesul împotriva unei formații greu de bătut în condiții normale. Numai că Glogovățul s-a prezentat la Șimand fără 8 dintre jucătorii săi, șase cu pretenții de titulari, iar căderea a fost totală după o oră de joc. Mult mai motivată și pragmatică, formația gazdă și-a rotunjit și golaverajul și e la 3 puncte de locul 4.

Până s-au așezat în inedita formulă de joc, cei de la „Vladi” au și primit primul gol. În minutul 16, Don a pasat în fața porții, de unde Șulea l-a executat pe Ciornei cu o scăriță de efect. Apoi, oaspeții au început să joace și ei, au avut mai mult mingea, iar Cristi Negrea (șut respins de Matiș) și Diarra (care a trecut de puțin pe lângă centrarea juniorului Ardelean) au avut șansa lui 1-1.

Glogovățul a început bine și repriza secundă, dar totul s-a rupt după o oră de joc. Atunci, Avram l-a faultat în careu pe Ujoc, iar Caba a marcat din penalty pentru 2-0. Zece minute mai târziu, Roza a reușit execuția partidei: șut de la 20 de metri în vinclul porții lui Ciornei. Cireașa de pe tort a pus-o tot Cristi Șulea, care, în minutul 77, a recuperat un balon din picioarele lui Pantea și s-a dus de unul singur până în careu, de unde a înscris cel de-al patrulea gol pentru echipa sa.

Șimandul și-a refăcut golaverajul și moralul după eșecul cu 2-6 de la Ineu și trenul pentru „careul de ași” poate fi încă prins. „Am fost supărați și noi după înfrângerea de sâmbăta trecută, iar astăzi ne-am mobilizat pentru aceste trei puncte. Nu-mi amintesc vreo ocazie clară din partea celor de la Glogovăț, care – într-adevăr – din câte am observat a avut destule absențe. Dar, asta nu înseamnă că erau bătuți dinainte, aveam muncit pentru rezultat și ne-a ieșit aproape tot. Facem tot posibilul să ajungem în play-off, mai sunt multe meciuri în față și ne antrenăm pentru asta”, spune Cristi Șulea, omul partidei de azi.

„Vladi” s-a prezentat la Șimand fără Borteș, R. Ardelean, Mariș, Burcă, Coșa, Doboș, Gornic și Faur, condiții în care era aproape imposibil să scoată ceva. „Am jucat cu o echipă improvizată azi și, totuși, nu ne-au dat cu terenul în cap ca și joc. Mai mult, până în minutul 60, cred că raportul ocaziilor a fost cam egal, am căzut după golul din penalty al Șimandului, de altfel o echipă bună, antrenată. De partea cealaltă, noi ne pregătim doar pe terenul sintetic redus și asta pentru că nocturna de pe terenul mare e stricată și, chiar dacă este în garanție, firma respectivă nu a venit să o repare. Sunt lucruri care ne-au scos din ritm, de acum nu ne mai putem propune decât să ne clasăm în play-stay”, spune Călin Dehelean, antrenorul celor de la Glogovăț.

Formații:

Șimand: Matiș – Cl. Ujoc (79 R. Malița), I. Ruska, D. Morariu, R. Varga – C. Morariu, R. Caba – Roza (82 Găleancu), Șulea (79 Dobra), D. Don (73 Ilinca) – Gheorghieș.

Glogovăț: Ad.  Ciornei – Al. Neag (80 Ad. Trif), Tănasă (63 S. Popa), L. Avram – Mărculescu, E. Pantea, Diarra, A. Ardelean – Cr. Negrea, Stoian (90 Leric).

Arbitri: Tudor Jurcă – Lucian Berariu, Remus Nagy. Observatori AJF: Doru Herțeg, Teodor Jușcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button