Progresul Pecica

Revelația Pecica nu prea s-a lipit la puncte în derby-urile arădene! Stupar: „Chiar dacă nu am făcut un joc reușit, rezultatul corect cu Cermeiul era remiza”





Chiar dacă rămâne surpriza plăcută a turului de campionat, Progresul Pecica a scârțâit la un capitol, respectiv derby-urile cu colegele arădene. Din patru meciuri a câștigat doar unul, deplasarea de la Sebiș, a scos remiza în fața Crișului (cu care, însă, pierduse în Cupă) și a cedat cu același scor, 1-2, pe teren propriu cu Șoimii Lipova și Gloria Lunca Teuz Cermei.

Contra „sămădăilor”, „isprava” a venit chiar astăzi. După scorul alb de la pauză, cermeianii au punctat rapid, prin Burlă și M. Călin, pentru ca reușita norocoasă a lui Szekely să conteze doar la capitolul statistică.  „Este adevărat că nu a fost unul dintre jocurile noastre cele mai reușite, dar, chiar și așa, la ceea ce s-a întâmplat astăzi pe teren, cel mai corect ar fi fost un rezultat de egalitate. Am dezvoltat un joc pozitiv, dar nu ne-am creat numeroase ocazii de poartă. Până la urmă, ăsta este fotbalul, astăzi nu am avut șansă, aceasta fiind de partea Cermeiului. Nu pot decât să-i felicit pentru victorie și le doresc  mult succes în continuare. Să dea Dumnezeu ca toate echipele arădene să facă o figură frumoasă și pe mai departe și să să se clasezecât mai bine. Pe de altă parte, pe mine este normal să mă deranjeze când pierd, pentru că așa am fost crescut. În spirit de învingător și dacă pierd chiar și jumătate de  punct mă doare. Iar acest spirit am încercat și, în mare parte, cred am și reușit să-l insuflu și în vestiarul celor de la Progresul Pecica. Ne pare rău că nu mai suntem la mâna noastră pentru a ocupa locul 2 până la pauza de iarnă, căci e o poziție ce ne face cinste. Nouă, antrenorilor, jucătorilor dar și întregului club”, a explicat Dan Stupar.

Întrebat dacă elevii săi nu și-au luat puțin de sus adversarul, aflat la 10 puncte în spate înainte de acest joc, fostul fundaș al UTA-ei a adăugat: „Posibil să fi fost și acest aspect, deși toată săptămîna i-am atenționat vizavi de acest aspect. Încerc să elimin lejeritatea din joc prin ședințele pe care le fac în timpul săptămânii, dar și cele dinainte de meci. De multe ori de-a lungul istoriei fotbalului sau sportului s-a dovedit că în momentul în care nu îți respecți adversarul și nu îl tratezi cu seriozitate te poate surprinde. Este păcat că am pierdut trei puncte importante , chiar la despărțirea de fanii noștri până la anul. Totuși, echipa a arătat un joc spectaculos și frumos de-a lungul turului și ocupă o poziție mai mult decât onorabilă . Sigur, acest lucru nu trebuie să ne mulțumească pentru că e încă lung campionatul și pot apărea surprize”.

Chiar dacă indirect, a fost și un duel între foștii colegi de pe banca „Bătrânei Doamne” în sezoanele 2010-2012. Roland Nagy e director tehnic la Cermei, iar Dan Stupar e sigur: „Desigur, Roli a demonstrat că are valoare și tact profesional, nu întâmplător a promovat-o pe UTA doi ani la rând și apoi a dus-o la un baraj distanță de Liga 1. Cu siguranță, faptul că face parte din stafful Cermeiului este un câștig pentru fotbalul din județul nostru”, a încheiat Stupar.

Pecica a rămas cu 25 de puncte în clasament, tot atâtea câte au conjudețenele Lipova și Crișul, iar în ultima etapă a toamnei se deplasează la Deva.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button