UTA Arad

Todea crede că Dunărea a câștigat meritat cu UTA: „Chiar dacă am avut șansă la autogolul lor, am avut și alte ocazii și am blocat spațiile spre poarta noastră”





În decurs de 8 zile, Dunărea Călărași a pus la păstrare 7 puncte în compania unor din prima jumătate a clasamentului, pe care le-a întâlnit pe arena „Ion Comșa”. După 3-1 cu Metaloglobus, au venit duelurile cu formațiile de podium, Rapid și UTA și doar giuleștenii au scăpat neînvinși.

Disputa cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a fost decisisă de autogolul lui Cristian Melinte de la mijlocul primei reprize, gazdele având știința să închidă apoi jocul în fața unui adversar ce nu se simte deloc bine în deplasare în ultimele săptămâni. „Era clar că vom avea un meci greu, deschis oricărui rezultat, împotriva echipei de pe primul loc ce a ajuns meritat, prin constanță, acolo. Pe de altă parte, știam că în deplasare UTA este ceva mai vulnerabilă decât pe teren propriu, acolo unde a bătut aproape tot și a încasat un singur gol. Sigur, se poate spune că am avut și puțină șansă prin acel autogol, însă cred că legea compensației și-a spus, oarecum, cuvântul. Spre exemplu, cu Rapidul ne-am creat ocazii mai multe și mai mari și nu am scos decât o remiză, pe când, poate UTA, a fost ocrotită de noroc în alte partide. Dau exemplu doar meciul cu Petrolul, că tot urmează returul între aceste două echipe, când ploieștenii au ratat câtave ocazii mari și UTA s-a impus în final cu 3-0. Pe parcursul unui campionat aceste lucruri se compensează, uneori ești favorizat, alteori, dimpotrivă”, consideră Cristian Todea, antrenorul secund al Dunării.

Întrebat dacă i-a simțit pe arădeni ceva mai relaxați având siguranța primului loc până la primăvară, „Dulăul” a adăugat: „Nu cred că a fost neapărat asta, ci mai degrabă faptul că UTA nu e eficientă de câteva etape bune în deplasare. Și astăzi au fost cel puțin două ocazii mari la poarta noastră, mă refer la cele ale lui Cipri Rus și Buhăcianu, dacă arădenii înscriau altfel s-ar fi jucat acest meci. Dar, până la urmă, cred că succesul nostru e meritat, căci și noi am mai avut câteva situații bune de gol. Episoadele decid uneori un meci, iar acestea au fost de această dată în favoarea noastră. Și, până la urmă, avem meritul că am știut să blocăm atacurile echipei de pe primul loc, nu i-am dat spații și ne-am atins scopul”.

După victoria de azi, Dunărea Călărași a ajuns la 6 puncte în spatele echipei de pe locul 3, Rapid și, pe undeva, speranțe de podium mai există în tabăra „galben-albastră”. „Suntem echipa ce a pierdut 6 puncte la masa verde în acest sezon (n.a. cu U. Cluj și Daco-Getica), puncte cu care eram și noi acolo, în plutonul fruntaș. Tot ce sperăm acum este să câștigăm și contra Farului, tot pe teren propriu, iar în iarnă vom vedea ce mai avem de făcut la capitolul strategie și obiectiv. Așadar, nu ne gândim departe, ci doar la jocul de sâmbăta viitoare, la capătul căruia sperăm să ne mai bucurăm de o victorie și de o iarnă ceva mai liniștită”,a mai explicat Todea.









8 comentarii

  1. UTA. slaba in acest meci cu Calarasul dar nici voi TODEA nu a-ti rupt gura targului, daca nu era autogolul prostesc a lui Melinte scorul ramanea 0-0, asa ca aveti o echipa slabuta !!! Aveti cu FARUL, eu zic ce la cum a-ti jucat si voi de slab astazi ,nu o sa castigati in fata constantenilor !!!

    0
    0
    1. Așa este, UTA trebuia să câștige meciul ăsta,au avut o sumedenie de ocazii,mingea,practic,nu a vrut să intre în poartă,ce să zic,ghinion. Călărașiul ,aproape inexistent pe parcursul celor 90 de minute.ÎN ALTĂ ORDINE DE IDEI
      SUNT TARE CURIOS CE PARCURS VOR AVEA CELE DOUĂ ECHIPE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL CAMPOINATULUI!

      0
      0
  2. Antrenorii știu potențialul jucătorilor. Plecata slab ,Calarasiul ,,nu l-a ,,tipat” pe. Pusztay. Știau că vine și timpul lor. Nu face nimeni 70 de puncte în tur !! Sau Cipri !! 11 ,12 goluri in tur și posibil atitea în retur. Vreo 24 ! Dar nu 50 !! Nu au o mentalitate. germana de a nu se opri !!Bine că și mulți atîta pot. Mulți cu cate 15 lovituri la un. singur picior Sport de contact ,mai ales la B. Să ieși întreg din tur și mai ales pe loc promovabil și e ceva . Cum ai. făcut ,discuți toată iarna !!! Hai UTA !!

    0
    0
  3. Nu stiu de ce am impresia ca a fost vorba de reciprocitate intre cele doua echipa…fiecare isi castiga meciul de acasa .

    0
    0
  4. Dulaule te-a uns la suflet victoria impotriva UTA-ei de duminica?????,deci ai fost >domn< si precis te-ai bucurat ca ne-ai stopat….!!!!!Punctele pierdute aiurea de UTA pe autogoluri si jocuri slabute pot cantari foarte mult in retur si sa nu uitam de indirecte si ce relatii au mafiotii unor echipe(aducerea lui M. Lucescu la Rapid plus M,Stan la Petrolul)… .Mijlocul si atacul UTA-ei scartaie de multe ori caci avem jucatori greoi ori depasiti de forma ceruta, gen C.Rus . Ionita,etc….E meci f.important cu gazarii si ar fi pacat ca la finalul campionatului sa nu fim macar in primele 2 echipe promovabile direct,iar la baraje ratate suntem,, specilasti,, cu UTA !Ne trebuie la UTA jucatori de 23-24 ani,nu plafonati ori ruginiti care sa alerge,nu greoi…Hai UTA !

    0
    0
  5. Buna-Noaptea tuturor……A trecut si meciul de la Calarasi,a trecut si 1 Decembrie…..si ce vad pe Motto-ul sportarad?…..Nu pot sa nu reactionez…..la atatea comentarii urate,rautacioase, pe care le-am citit in ultimele 2 zile,la care m-am abtinut….?Ce apare?
    „CAZI ODATA,RIDICAT-TE DE 2 ORI”!Nu am cuvinte….Este „punctul pe i” perfect….Felicitari @Calin si @Lucian!Cuvinte de prisos….
    E usor sa critici si sa arunci cu bolovani in jucatorii UTA-ei…..a vorbit cineva de promovare?Macar ca voalat, stim cu totii ca asta este tinta directa….Si asta dorim cu totii,la o adica….
    E clar ca ceva nu functioneaza bine,nu contest….Nu ai voie ca fundasii sa isi dea atatea autogoluri….Poti sa ai cel mai bun portar din lume…..Intrebarea retorica este din ce cauza se pierde mijlocul,ca sa pui in situatii bune de lovituri,ale adversarului?
    Uneori nu reusesti sa creezi posesie pe mijloc,alteori reusesti sa ai ocazii maxime,tratate superficial…..Astea ne-au costat puncte importante,pe care le aveam in straita…..Incerc sa nu nominalizez,dar grija mare la purtatorul tricoului nr.9……Nici o treaba nu are…..UTA nu trebuie sa fie mama ranitilor…!
    Cele bune sa se asterne,cele rele sa dispara…..E de bine…..Liniste maxima sa fie in jurul echipei noastre……Atat!

    0
    0
  6. Acel nr. 9 despre care vorbesti GIRO este IONITA !!! Nu stiu ce se intampla cu el de joaca asa slab de atatea etape, am tot sperat ca isi va reveni dar se pare ca ori nu vrea ori nu mai poate ? S-a scris despre el ca a jucat accidentat avand ruptura de menisc dar de ce joaca asa, de ce nu accepta sa faca o pauza sa se trateze decat sa intre pe teren sa joace slab pe teren ? Daca Laszlo Balint il introduce pe teren in primul 11, atunci sa ne demonsreze noua utistilor, sa ne contrazica facand un joc foarte bun cu Petrolul si sa redevina jucatorul de altadata pt. ca noi aveam multe sperante puse in el !!! Sa ma scuze IONITA dar trebuie sa isi revina ca, de prea multe etape asteptam valoarea lui cea adevarata !!!

    0
    0
  7. @Giro 1 .Ai dreptate !. Nu ai voie ca fundasii sa isi dea atatea autogoluri..” . Fundasii astia ai nostri au retrogradat destule echipe. 2. „..Uneori nu reusesti sa creezi posesie pe mijloc,alteori reusesti sa ai ocazii maxime,tratate superficial…..”. E corect ce spui, daca la mijloc joaca 2 juniori, iar.. ceilalti joaca …cu randul acolo, e clar ca nu ai mijloc creativ. E groaznic cit a ratat UTA in pozitie „:singur cu portarul”…Mai ales Bugaceanu, dar si C Rus. Insa ambii au dat multe goluri asa ca nu e corect sa dam toata vina pe ei. 3. Sa notam ca dintre cei noi veniti Iacob a fost formidabil, R Moise a dat citeva goluri antologice , care au adus puncte, iar Ursu, Bustea spre final , dar si Tomozei au jucat binisor. 4. O mare problema la UTA a fost accidentarile, si nu toate pot fi puse pe seama sinteticului. . Puscas si Stancu au fost aiurea fortati de Balint si au recidivat,,la Coulibaly este o problema , cam de prea mult timp sta, si asta arata ca nu s-a tratat profesionist. Revenirea lui Ciucur, Stancu si Puscas ar putea fi foarte benefica. 5. Este stringent necesar sa aducem un centru, ca Ionita nu a aratat nici putinta nici vointa,,si un stoper mai bun…decit ceea ce avem, nu ne putem baza pe astia 3,, de acum care gafeaza des. 6. Sper din suflet sa batem Petrolul, gazarii nu au aratat prea mult fotbal in deplasare, dar nici acasa, Oricum …nu avem voie sa pierdem, dar o victorie s-ar masura ….in „aur”. Dupa acest meci va urma o pauza binemeritata, pentru odihna, vindecarea articulatiilor, si pregatire. Vom muta „tunurile” pe… Primarie, care trebuie sa se miste repede cu stadionul, ca nu mi-ar place sa jucam in prima liga….la Timisoara .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button