UTA Arad

Iacob termină anul cu un singur gol încasat pe „Motorul”: „Se reflectă munca noastră, suporterii sunt incredibili, trăiesc fotbalul altfel față de brașoveni”

UTA a încheiat prima parte a sezonului cu doar un singur gol primit pe teren propriu, în partida cu CS Mioveni (1-1). Un mare merit pentru acest parcurs aproape perfect acasă îl are și portarul Florin Iacob, titular în toate partidele de campionat, cu excepția celei  contra Gloriei Buzău.

Nu de puține ori în această toamnă, numărul unu al „Bătrânei Doamne” a mărturisit că-și extrage forța din tribune, de la publicul spectator. „Suntem foarte buni acasă, s-a văzut și astăzi, sperăm să o ținem tot așa și la primăvară. Nu mai am cuvinte pentru public, suporterii sunt incredibili. Diferența dintre UTA și FC Brașov este tradiția, suporterii de aici trăiesc fotbalul altfel. Brașovul este un oraș mai mare, dar FC Brașov nu are tradiția UTA-ei. Oricum, Brașovul m-a crescut și va fi în inima mea tot timpul”, spune Iacob, originar chiar din orașul de sub Tâmpa.

În 180 de minute oficiale, Petrolul nu i-a marcat UTA-ei niciun gol. E adevărat, Florin Iacob nici nu a avut prea mult de lucru în returul de la Arad, pe când pe „Ilie Oană” a făcut două-trei minuni între buturile arădene. Chiar dacă „Bătrâna Doamnă” a pierdut lupta pentru cea mai bună apărare cu rivala ASU Poli, Iacob are o medie bună de goluri primite, cu atât mai mult cu cât patru sunt, de fapt, autogoluri. „În cele două victorii fără gol primit cu Petrolul se reflectă munca noastră, a mea și a lui Mirel Bolboașă, care îmi oferă competiție și lucrul acesta mă motivează. Este o performanță să primești doar 13 goluri, se puteau și mai puține, dar eu cred că e OK. Cel mai important este că am terminat anul pe locul 1, dar nu uităm niciun moment că e mai ușor să ajungi în vârf decât să te menții acolo. Iar asta e valabil în orice domeniu, inclusiv la fotbal, deci trebuie să rămânem la fel de concentrați și la anul. Sunt cinci-șase echipe care sunt acolo sus, e strâns clasamentul, dar nu ne interesează atât de mult acum. De abia la vară se schimbă lucrurile”, a mai spus goal-keeperul de  26 de ani al „roș-albilor”.

La finalul lui 2018, portarul brașovean termina tot pe prima poziție a clasamentului, însă cu Sportul Snagov. „UTA are o tradiție în spate, iar acest lucru ne obligă să o ducem acolo unde trebuie, nu se compară cu Snagovul”, e concluzia „Pensionarului”, așa cum e alintat Iacob de colegii care-l știu parcă de o viață în poarta echipelor pe care la care a trecut: FC Brașov, Unirea Tărlungeni, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureș, Sportul Snagov și Metaloglobus București.

Facebook Comments

10
0

4 comentarii

  1. Multa sanatate dl Iacob si multumim ca ai ales familia noastra !!! Cand vad dorinta ta de a castiga de a da o pasa buna stiu ca poarta noastra este in máin bune !!! Si cand te vad iesind la o
    degajare ma intreb oare cand pleaca Iacob in atac cu mingea la picior !!!! Asta inseamna sange de luptator!!!! Daca vrei energia noastra sa stii ca prímest impreuna cu dragostea noastra fata de echipa !!! Hai baieti ca se poate !!!!

    59

    1
  2. FELICITARI FLORIN IACOB PT. PARCURSUL TAU FOARTE , FOARTE BUN IN ACEST TUR DE CAMPIONAT SI TOTODATA , DUPA OPINIA MEA, EU TE NUMESC REGELE ECHIPEI PT. SIGURANTA MARE PE CARE O DAI ECHIPEI, COLEGILOR TAI PRIN PREZENTA TA PE TEREN, PRIN SFATURILE LE DAI IN TIMPUL MECIULUI SI PRIN FIREA TA DE RAZBOINIC DE AI MOBILIZA PE TOTI COLEGII TAI DE ECHIPA !!! BRAVO FLORINE, UN ADEVARAT LIDER DE ECHIPA !!! ITI DORESC MULTA SANATATE, FERICIRE SI PUTERE DE MUNCA SI SA DUCI UTA.ARAD, DUPA MULTI ANI DE SECETA, IN LIGA 1 ACOLO UNDE II ESTE LOCUL !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!!

    30

    1
  3. Florine stai sa vezi atmosferă când va fii gata stadionul,cu o acustica mai mare,sa cânte tot stadionul va fii superb.
    Sărbători fericite tuturor,hai UTA,hai Aradul!!

    24

    1
  4. Așa portar nu am mai avut, poate Sinescu +rip cu reflexele lui de pantera se poate compara, dar Iacob dirijează si apararea , repune mereu mingea cu folos nu o deranjează la intamplare. Multumiri lui Balint că l-a adus la Arad!

    5

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close